Aceasta familie face parte din ordinul Cyprinoidea bine reprezentata in Europa, Asia, Africa si America de Nord. La inceput, in America de Sud si Australia, n-au fost reprezentanti ai acestei familii, dar din motive economice au fost introdusi si aici. Familia Cyprinidae are multe specii. Pestii din familia Cyprinidae traiesc in ape cu curs lent sau statatoare, cu fund moale, unde cu ajutorul mustatilor isi cauta hrana, dar si specii care prefera apele cu curenti mai puternici si cu fundul acoperit de pietris.

Forma corpului este de la alungit, rotunda spre ovala, cu lateralele aplatizate. In general aripioarele sunt mici, iar radiile sunt moi, cu exceptia primei radii a dorsalei care poate fi intarita. Gura are buzele groase, este inconjurata de mustati cu care pipaie fundul apei. La unele specii botul este prelungit cu o trompa. Propriu-zis nu au dinti (in sensul pe care il stim noi), ci acestia sunt formati dintr-o materie cornoasa plasata in fundul gurii. Acesti “dinti” sunt importanti pentru ca dupa ei se face impartirea in specii. Sunt pesti pasnici si doar rareori devin intoleranti fata de ceilalti, lucru care-i face foarte potriviti pentru bazinele comune. Sunt pesti rapizi, in continua miscare, lucru care dauneaza unor specii mai linistite, sau inactive in timpul zilei. Datorita faptului ca-si cauta hrana pe fundul acvariului, substratul trebuie sa fie format dintr-un nisip bine spalat (pentru a nu tulbura apa) si nici prea mare pentru ca pestii s-ar rani la mustati. Substratul trebuie sa fie inchis la culoare (turba sau bazalt) pentru a le scoate in evidenta coloritul superb. In acvariu nu se vor pune plante cu frunze prea fine ca: Myriophyllum, Cabomba, Limnophyla. Pretentiile fata de calitatea apei, temperatura sau lumina difera de la specie la specie. Mananca orice, fiind pesti modesti, usor de intretinut.

Depun icrele in masa apei, in jurul unor tufe cu frunze fine (cele mentionate mai sus) dupa un dans nuptial agitat si frenetic. Foarte rar isi ingrijesc icrele, de aceea vor fi scosi din acvariu imediat dupa ce au depus. De regula trebuie sa luam masuri de protectie a icrelor, cu plase din nylon sau gratare din baghete de sticla. Icrele eclozeaza in 24-28 de ore, dupa acest interval larvele lipindu-se de pietre, frunze, geamuri. La inceput larvele sunt transparente si abia dupa alte 2-3 zile incep sa inoata liber, moment in care incepem sa le hranim.

by Ing. Mircea Oprea

Visul de a avea in acvariu un discus, de a creste si mai ales de a-l reproduce, il are orice acvarist incepator sau avansat. Acest peste superb, din toate punctele de vedere: forma, marime, culoare, comportament reprezinta o culme a mandriei acvariului nostru, culme pe care de multe ori n-o putem atinge. Pentru creste acest peste ne trebuie practica in acvaristica de mai multi ani, insotita de acumularea unor cunostinte teoretice, pe care cei mai multi dintre noi nu le avem. Nu este suficient sa avem un acvariu, apa, cateva plante, un vibrator si eventual un incalzitor cu sau fara termostat, sa ne putem permite sa cumparam doi sau patru discusi si gata suntem crescatori de discusi. Nu suntem crescatori de discusi, desi poate pana acum i-am avut in acvariul nostru.

Literatura despre acest peste s-a imbogatit mai ales in ultimii 10-15 ani, dar majoritatea acvaristilor nostri nu au acces la ea, lucru de altfel tot atat de adevarat ca si in cazul altor specii. Avem in tara si in Bucuresti cativa crescatori care reproduc curent acest peste care inainte de revolutie ajunsese la un pret modic, pe care si-l putea permite oricine. Dar sa ne intoarcem la conditiile necesare discusului, conditii pe care este obligatoriu sa le indeplinim. Sigur avem nevoie de un acvariu, dar nu orice fel de acvariu, apa, dar nu orice fel de apa, temperatura, dar nu la fel ca si pentru ceilalti pesti, ci una mai ridicata intre 28-31° C si care trebuie mentinuta constanta cu ajutorul unui termostat. De ce necesita discusul, spre deosebire de alti pesti, o ingrijire atat de riguroasa? Prin ce se deosebeste el de ceilalti pesti de acvariu, chiar provenind din acelasi biotop cu ei?

Discusul este un peste care are o continuitate doar de 80-90 ani in acvariile noastre, vorbesc de discusii importati salbatici (primul import a avut loc in anul 1921), iar reproducerea lui in captivitate s-a realizat doar de circa 70 de ani, mai exact in anul 1936, de catre Hermann si Herbert Härtel in Dresden. Nu atat reproducerea este dificila, cat mai ales conditiile speciale pe care trebuie sa i le oferim, conditii asemanatoare celor din biotopul natural, dar mai ales cresterea puietului care este realizata diferit de a celorlalti pesti. Totul la discus este diferit: de la apa la hrana, la reproducere cat si la boli (unele dintre ele sunt specifice numai discusului). Deci sa vedem ce stim despre discus.

Aria de raspandire. In general, cand aducem in acvariu un peste, ne intereseaza sa stim din ce zona a globului provine, pentru a sti ce conditii sa-i oferim. Discusul provine din zona Amazonului, mai precis dintr-un areal cuprins intre cativa afluenti ai lui: Rio Negro, Rio Madeira, Rio Trombetas, Rio Urubu, Rio Purus, Rio Albacaxis. In biotopul natural sunt mai multe varietati de de discusi:
– Symphysodon aequifasciata axelrodi (discus maro)

– Symphysodon aequifasciata haraldi (discusul albastru)
– Symphysodon aequifasciata aequifasciata (discusul verde)
– Symphysodon discus Heckel (discusul originar salbatic).
Varietatea coloristica este mult mai mare, dupa parerea lui Herbert Axelrod. Acesta in urma unor expeditii de colectare a discusilor in zona Rio Negro – Rio Abacaxis a prins acelasi tip de discusi in aceleasi locuri, de unde a tras concluzia ca fiecare habitat isi are propriul sau tip de discus.

Discusii sunt pesti timizi, chiar si in biotopul natural. Traiesc in locuri destul de adanci, de cel putin 2 m, cu o apa linistita, iar locul trebuie sa fie bine protejat cu o vegetatie abundenta, care sa-i permita sa gaseasca locuri pentru ascuns. Aceste locuri nu sunt niciodata in albia raului, ci in lagune (igarape). In timpul zilei discusii stau pe fundul apei si doar noaptea urca spre suprafata.

Apa: sa vedem care sunt caracteristicile apei in biotopul natural al discusului. Aceasta este o apa foarte saraca in substante minerale si organice. Una din explicatii ar consta in faptul ca bazinul Amazonului este format in mare parte din granit, calcarul fiind foarte rar intalnit. Diversele masuratori ale duritatii apei au dus la urmatoarele rezultate: in afluentii Rio Branco si Rio Negro, duritatea a fost cuprinsa intre 0-0,27° dGH, iar in zona cu apa limpede din Rio Purus (langa Beruri), biotopul discusului maro si albastru, duritatea a fost de 0,6° dGH. Valorile pH-ului se situeaza in zonele acide: 4,5-6,5. De aici putem trage concluzia ca apa din biotopul natural se aseamana foarte mult cu apa distilata. Cu aparatura foarte sensibila putem determina urme de substante minerale si organice. Una dintre greutatile (insuccesele) reproducerii initiale (nereusite) a fost reprezentata de necunoasterea acestor caracteristici, deoarece intr-o apa bogata in saruri apa intracelulara mai saraca in saruri paraseste celula distrugandu-i nucleul, icrele albindu-se (deci mor), iar bacteriile specifice apelor dure vor infesta icrele bune. Lipsita de substante minerale si organice, apa din biotop este bogata in schimb in fier, dar efectul biologic al fierului nu se stie exact.

Concluzia pe care o putem trage este ca apa din biotopul natural al discusului, fiind foarte pura, determina necesitatea utilizarii unei ape cu o aceeasi calitate si in acvariile noastre. Revenind la calitatea apei din acvariu, ea trebuie sa fie o apa dulce, usor acida, foarte moale si lipsita de substante minerale si organice. Vorbind despre apa, o alta caracteristica importanta a ei este temperatura. La masuratorile efectuate in biotopul natural, s-a constatat o variatie intre 28-31° C. Asta nu exclude faptul ca in acelasi anotimp, acelasi loc si aceeasi adancime, in alt an s-a masurat o temperatura de 25,4° C. Se apreciaza ca temperatura apei scade cu 1° C la fiecare 0,5 m adancime.

by Ing. Mircea Oprea

Daca visul oricarui acvarist avansat este sa aiba in acvariu macar doi discusi, visul unui incepator este sa aiba macar doi scalari. Primul acvariu va fi populat cu o mare diversitate de pesti dintre care scalarii nu vor lipsi.< Aria de raspandire este cuprinsa intre zona de mijloc a bazinului Amazonului, nordul Americii de Sud pana in Guyana si tinutul Orinoco-ului. Este un peste cu un corp rotund, botul ascutit, puternic turtit lateral. Pare mai mult inalt decat lung, datorita inotatoarelor dorsala si anala care sunt proeminente. Culoarea de baza este un argintiu stralucitor. Lungimea este de circa 15 cm iar inaltimea pana la 25 cm (la formele voalate aceste dimensiuni sunt depasite). Fruntea este usor bombata, spatele si ceafa sunt maronii pana la masliniu, rar abdomenul are irizatii albastrui. De cele mai multe ori are pe corp 4 dungi verticale de culoare albastru inchis si care sunt distribuite astfel:
– prima trece chiar peste ochi ajungand pana la gat
– a 2-a incepe de sub primele radii ale aripioarei dorsale ajungand pana la anus
– a 3-a, cea mai lata, incepe la capatul de sus al aripioarei dorsale si se termina chiar la capatul de jos al aripioarei anale.
– a 4-a acopera radacina cozii (pana unde incep radiile aripioarei codale). In spatiile dintre dungi pot aparea si alte dungi mai slab sau mai intens colorate, iar uneori pot lipsi chiar si cele 4 dungi de baza. Temperatura de crestere este de 24° C, iar in perioada de reproducere are nevoie de 26-28° C.

Ca specie, populeaza mai ales apele statatoare si cele incet curgatoare, sau zinele unde vegetatia bogata le ofera adapost atat pentru maturi cat si pentru puiet. Totusi poate fi intalnit si in alte zone cu contitii total diferite. Astfel, LADIGES, a intalnit exemplare de scalari in cursurile de apa bogate in stanci si bancuri de nisip din Guyana. Este forma cea mai adaptata la acvarii. Spre deosebire de alte Ciclide el nu scurma nisipul, nu ataca si nu smulge plantele, nici macar in perioada depunerii icrelor sau cresterii puilor. Se va tine seama ca scalarul nu se simte bine in compania altor specii de pesti vioi, tot timpul in miscare. Astfel se va evita asocierea scalarilor cu pesti ca: Barbus nigrofasciatus, Barbus sumatranus, in schimb se pot asocia cu pesti de talie mai mare din familia Cichlidae, care au un mod de viata asemanator (ex. Cichlasoma festivum). Se va evita asocierea scalarilor cu discusii, pentru ca primii pot fi vectorii unor boli specifice numai discusului si de care scalarii nu sunt afectati. Ca varietati ale acestui peste, avem exemplare diferite din punct de vedere coloristic sau diferite din punct de vedere al formei (varietatile voalate). De multe ori putem intalni exemplare diferite atat ca forma cat si coloristic. Ca varietati coloristice putem intalni: aurii, negri, fantom, marmorati. Din punct de vedere al hranei, este un peste totusi comod, care prefera hrana vie, indiferent care, dar mananca si hrana uscata sub forma de fulgi deshidratati, hrana special fabricata pentru ei sau alte Cichlidae. Pentru o hranire corecta se va vedea si capitolul “Hrana”. Daca hranim scalarii cu tubifex, acestia vor fi dati ca hrana doar de doua ori pe saptamana, mai ales daca avem de gand sa reproducel acei pesti.

Dimorfismul sexual si reproducerea. Prima conditie pentru a putea reproduce o specie este sa fim siguri ca avem cel putin o pereche. Precizam ca este nevoie de o pereche, si nu de doi pesti (care pot fi doua femele care vor depune icre, una dintre ele indeplinind rolul de virtual mascul). Pentru a avea macar o pereche, vom creste 10-12 pesti, pe care-i vom hrani cat mai variat, cu hrana vie (mai putin tubifex), cu schimbari dese de apa si cu asigurarea tuturor conditiilor de calitate a apei: duritate, pH si temperatura. Puii pe care-i vom creste trebuie sa fie bine proportionati, sanatosi si sa aiba culoarea dorita pe care s-o perpetuam. Pentru a evita consangvinizarea (reproducerea unor pesti care provin din aceeasi pereche), vom avea grija sa cumparam pesti de la 3-4 crescatori. Dupa circa 10 luni, irisul pestilor se va inrosi, semn ca acestia au devenit maturi sexual. Din acest moment vom observa cu atentie acvariul, pentru a vedea cum o pereche (care se alege singura) se retrage intr-un colt, unde incepe sa curete o frunza, furtunul de aer sau chiar geamul acvariului. Perechea va indeparta prin miscari agresive pe ceilalti pesti, aparandu-si teritoriul. Daca in acest moment avem un alt acvariu pregatit (cu apa la aceeasi temperatura si aceleasi proprietati), atunci vom putea muta aceasta prima pereche in el, in curand dintre ceilalti scalari ramasi se va alege o noua pereche. Pentru o pereche de scalari, in vederea reproducerii, va recomandam un acvariu cu aceste dimensiuni: L=450 mm, l=250 mm, H=450 mm. Se observa ca acvariul are o inaltime mare, lucru necesar mai ales pentru formele voalate.

Dimorfismul sexual nu este evident, nici pentru crescatorii cu experienta, ca sa nu mai vorbim de un incepator. Deosebirea intre sexe este evidenta doar in momentul depunerii icrelor si asta prin forma diferita a papilelor genitale. La mascul papila genitala are 2-3 mm si este ascutita, pa cand la femela are 7-8 mm si are forma unui trunchi de con. Mai este un criteriu dupa care putem deosebi un mascul: cu cat trec anii se formeaza pe frunte un bombament. Alt criteriu de deosebire a sexelor este dupa liniile capului si anume:
– la masculii mai varstnici, capul are o curbura mai pronuntata, in timp ce la femela linia capului este mai dreapta.
Indiferent de acvariul in care au depus icrele, in acvariul comun sau in acvariul in care tinem doar o pereche de scalari, pentru a obtine pui trebuie sa mai avem un alt bazin pregatit special sa primeasca icrele: acesta trebuie sa aiba un volum de 10-15 litri, sa fie spalat bine si dezinfectat, sa aiba o apa pregatita in prealabil. Apa trebuie sa aiba o duritate de 3-5° dGH, un pH = 6,5-7 (usor acid sau neutru), o temperatura de 26-28° C (egala cu cea a apei din acvariul unde au fost depuse icrele). In apa punem cateva picaturi de tripaflavin sau albastru de metilen, pentru a distruge ciupercile care ataca icrele nefecundate si apoi si pe cele bune. Daca avem o lampa cu ultraviolete, putem obtine acelasi efect dupa o expunere de 3-5 minute. Presupunem ca am indeplinit toate aceste conditii si am mutat placa cu icre in acvariul mai mic pentru eclozare. Punem placa cu icrele in jos (nu in sus spre lumina, care trebuie diminuata daca este prea puternica). Acum vom reduce debitul jetului de aer. Piatra de aer nu va fi niciodata pusa chiar sub icre ci undeva mai departe. Icrele eclozeaza si acum vom incepe hranirea lor. Nu se va incepe hranirea decat in momentul cand 90-95% din alevini inoata in stol. Prima hranire se va face cu microviermi si cu naupli de Artemia. Daca-i folosim pe acestia din urma, vom avea grija sa fie eclozati in aceeasi zi (nu cu 1-2 zile inainte), pentru ca nauplii cresc putand fi prea mari pentru puietul nostru. In dozarea hranei vom tine cont ca un pui la primele hraniri consuma cam 5-6 nauplii de Artemia la o masa. Hranirea puilor se va face de mai multe ori pe zi in doze mici. Dupa doua zile de hranire, putem sifona usor fundul acvariului si trebuie facuta prima schimbare a apei (cam 20% din volumul acvariului). Dupa cateva zile vom mari doza de hrana. La inceput, puii de scalar nu seamana deloc cu parintii lor, dar dupa trei saptamani incep sa semene cu ei. Dupa aceasta perioada pot fi mutati intr-un acvariu mai mare, chiar plantat si incepe diversificarea hranei. Astfel putem sa le dam daphnii, ciclopi, larve de tantar, enchitrei, etc. Perechea care a depus si careia i s-au luat icrele, poate depune din nou dupa o perioada de 8-10 zile sau mai rar. O pereche buna, intr-un sezon poate depune de 20-25 de ori.

Se poate intampla ca dupa doua zile icrele sa eclozeze, totul sa decurga bine, dar dupa 6 zile cand alevinii ar trebui sa inoate, acestia sa moara in masa. Pana acum n-am gasit nicaieri o explicatie a acestui fapt, dar poate fi pus pe seama unuia dintre urmatorii factori:
– diferenta de temperatura, mai mult de 2-3° C, intre apa bazinului in care au fost depuse icrele si apa bazinului pregatit pentru icre.
– o aerisire prea puternica a icrelor, acestea fiind desprinse de pe suport
– temperatura prea mare in bazinul de eclozare a icrelor (30° C sau mai mult), temperatura care grabeste eclozarea, puii iesind foarte repede si deci slabiti
– la trecerea suportului cu icrele depuse prin aer, icrele racesc datorita diferentei de temperatura dintre apa si aer

– hranirea necorespunzatoare a perechii numai cu tubifex
– inaltarea coloanei de apa din acvariul pentru eclozare mai mare de 15 cm.

by Ing. Mircea Oprea

Este unul din pestii mari, care se tine in acvariu in perechi sau cu alte ciclide de talie mare. Nu este pretentios la hranire, mancand orice, avand insa nevoie de un adaos de hrana vegetala. Pentru toti pestii care necesita o astfel de hrana exista o hrana speciala sub forma de tablete, care acum se gasesc de vanzare si la noi.

Temperatura optima este de 24° C, iar pentru reproducere 25-26° C. Nu necesita o apa speciala, in acvariu este bine sa avem zone insorite dar si umbrite. In acvarii ocupa zona medie si de fund, in zona pietrelor. Raspandirea geografica este in nordul Americii de Sud si in nordul gurilor Amazonului. Corpul este inalt, cu spatele mai curbat decat abdomenul, fruntea puternic bombata, aripioarele mijlociu dezvoltate, ascutite la capete (dorsala si anala), abdominalele si pectoralele mari. Ajunge pana la 20 cm si mai mult. Fondul corpului este galben-verzui, diferind de la individ la individ, spatele este oliv spre roz. Pe fiecare solz are o pata deschisa la culoare, galbena sau rosie. La baza dorsalei si analei are cate o pata rotunda inchisa la culoare cu contur deschis, legate printr-o dunga ce trece pe la baza cozii. Pe opercule si pe lateralala corpului are un desen format din linii rosii. Buzele sunt de un albastru deschis, iar irisul este de la galben la rosu inchis. Dorsala si coada sunt de un verde-galben pana la albastru, anala este ruginie si pe aripioare are dungi formate din puncte. Abdominala are o culoare albastra-verzuie, iar primele radii sunt rosii cu varfurile albe. Tineretul are 8-9 dungi transversale, inchise la culoare care dispar catre maturizare, dar pot reapare din cand in cand. Exista o varietate de culoare galben-aurie.

Dimorfismul sexual: masculii sunt mai colorati decat femelele, aripioarele: dorsala, abdominala si anala sunt prelungite si ascutite, in timp ce femelele sunt mai deschise la culoare. In general, pestele desi este mare este pasnic, dar la depunere devine insuportabil, scurma, este agresiv, de aceea este bine ca in aceasta perioada sa tinem o singura pereche in acvariu. Temperatura minima este de 21° C. Datorita metabolismului are nevoie de mult oxigen, deci de acvarii mari si schimbari dese de apa. Depune icrele pe pietre plate. Este bine sa lasam sa se aleaga perechi singure. Sunt pesti prolifici. Cresterea si ingrijirea puilor se face ca la Cichlasoma festivum.

by Ing. Mircea Oprea

Denumirea mai veche a acestui peste este Cichlasoma cutteri. Este un peste care trebuie tinut in acvarii singur (in perechi) sau numai cu alte ciclide. Mananca orice dar are nevoie de un adaos de hrana vegetala. Nepretentios la calitatea apei, in acvarii are nevoie de zone insorite dar si de umbra. Inoata in zona medie si de fund a acvariului. Pestele are o forma semialbinotica, cunoscuta in America sub numele de “Congo”. In cazul acestui peste culoarea corpului este alba, ochii find negri. La noi este cunoscut sub denumirea de “meeki alb”.

In natura il gasim in Guatemala, in lacurile Amatitlan si Atitlan, precum si in partea de sud a Americii Centrale, unde au multe forme locale al caror colorit difera foarte mult de cel al pestilor normal colorati. Corpul este mediu alungit, cu spatele mai curbat decat abdomenul. Femela urca abrupt pana la punctul de unde incepe aripioara dorsala, capul este mare cu buzele pronuntate, aripioarele destul de mici, mai ales dorsala. Radiile de la mijlocul dorsalei sunt usor culcate spre spate. Ajung la maximum 10 cm. Corpul are un fond argintiu-gri cu 8-9 dungi transversale negre, ce pot dispare, cu aripioarele pectorale de un verde metalizat stralucitor, anala si dorsala fiind tivite cu rosu. Corpul poate avea si o culoare violet-albastruie. Masculul este in general mai mare, avand dorsala si anala prelungite si ascutite, la femela fiind mai bombate. La depunere, femela are pe lateral puncte de culoare rosu-coral, grupate. Sunt pesti foarte temperamentali, agresivi, scurma rar. Temperatura de intretinere este 22-26° C, iar cea minima este de 15° C, dar numai pentru scurt timp. Depunerea si cresterea puilor ca la Cichlasoma festivum.

by Ing. Mircea Oprea

In acvariu este bine sa fie tinuti singuri sau cu alte ciclasome. Nepretentios la hrana, mananca orice, nepretentios la calitatea apei, prefera apa normala, cu o temperatura de 25° C. In natura pot fi gasiti in Guatemala in sudul Mexicului, in ape linistite, cu zone insorite dar si cu umbra. In acvariu prefera zone de mijloc si mai ales de fund. Corpul este de marime mijlocie, alungit, relativ inalt, avand curbura spatelui mai mare decat a abdomenului. Capul este mare si ascutit, fruntea abrupta pana la locul unde incepe dorsala. Aripioarele sunt impozante, dorsala si anala fiind ascutite, iar coada este usor concava. Pectoralele sunt mari si in forma de secera. Ating pana la 15 cm, masculii fiind mai mari decat femelele. Partea de joc a capului impreuna cu operculele care coboara formeaza un fel de masca.

Culoarea de baza este gri-violet, spatele fiind maroniu, cu solzi ce au un contur inchis la culoare, iar partea de jos a corpului pana unde incepe anala este rosu-aprins. Solzii din partea de jos a corpului au o pata luminoasa albastruie-verde. Are puncte albastre-verzi pe cap, gura este tivita cu albastru-gri, irisul este verde-gri cu un contur auriu, mai vizibila atunci cand cauta sa sperie un adversar. Pe corp are o dunga laterala longitudinala, 7-8 dungi transversale care pot fi mai intens sau mai putin colorate. La mijlocul corpului are o pata neagra, inconjurata de puncte aurii mici, si o alta pata neagra, mai mare, la baza cozii. Ambele pete sunt vizibile tot timpul. Aripioarele sunt violet pana la maro-roscat, cu radiile de un violet deschis, iar dorsala este tivita cu rosu.

Dimorfismul sexual: masculul este mai mare si cu colorit intens fata de femela, avand aripioarele dorsala si anala ascutite. In schimb, la depunere, femela poate avea un colorit spre verde, mai intens ca al masculului. Este un peste pasnic, nu scurma prea mult, ataca rar plantele care totusi trebuie sa fie bine infipte in nicip si protejate la radacina cu o gramajoara de pietre. Temperatura optima este de 24-26° C, la depunere putand ajunge pana la 28° C. La inceputul perioadei de depunere, perechea alege suportul pe care va depune icrele, care poate fi o piatra plata, un ghiveci, o radacina si incepe sa-l curete. In aceasta perioada masculul poate fi colorat in negru, cu spatele mai deschis. Sunt pesti productivi, care ingrijesc icrele si puii. Numarul de icre poate varia intre 200-300. Cresterea puilor are loc ca la Cichlasoma festivum.

by Ing. Mircea Oprea

Biotopul natural este in America de Sud si anume pe cursul mijlociu al Amazonului, Rio Plata, in apele statatoare sau cu curent slab, bogate in vegetatie, cu multe pietre si radacini. Din punct de vedere al comportamentului se aseamana foarte mult cu scalarii, cu care se impaca bine.

Nu este un peste pretentios la hranire, mananca orice, chiar si grana uscata, sub forma de fulgi sau tablete. Are nevoie de un adaos de hrana vegetala, sau tabletele oferite sa contina si hrana vegetala. Temperatura optima este de 25° C, la reproducere avand nevoie de 26-27° C. Nu este un peste nepretentios la calitatea apei, preferand o apa cu o duritate de 5-8° dGH si un pH = 6,5-7. In acvariu prefera locurile luminoase dar si zone cu umbra. Prefera acvariile bine plantate.

Forma corpului este tipica pentru ciclide, deci este un peste robust, usor aplatizat lateral, cu capul mare si ascutit, gura mica. Aripioarele sunt impozante, dorsala si anala fiind ascutite (la mascul), abdominalele prelungite, coada rotunjita. Poate ajunge la maxim 15 cm.

Corpul este galbui-gri pana la gri-verde, cu spatele maro-oliv, zona pectorala si gusa fiind de un albastru verzui. Pe lateralele corpului are o dunga neagra, de la varful botului pana la partea de sus a dorsalei, separand corpul in doua zone de colorit diferit. Tot pe lateral pot sa mai apara si niste dungi transversale formate din puncte inchise la culoare. La baza cozii are o pata neagra, de contur deschis, iar aripioarele sunt de un galben-gri pana la albastrui.

Dimorfismul sexual nu este evident, atat masculul cat si femela fiind la fel colorati. Ca si la scalari, diferenta intre sexe este evidenta doar in momentul depunerii icrelor si asta dupa diferentele existente pe papilele genitale, la mascul este mai mica si ascutita la varf, in timp ce la femela este mai mare si sub forma unui trunchi de con. In general, masculul este mai mare, are dorsala si anala ascutite la varf, pe cand la femela acestea au varfurile rotunjite.

Sunt pesti pasnici, timizi, chiar speriosi, nu scurma si nu ataca plantele (asta daca i se adauga si hrana vegetala). Este foarte sensibil la boli. Au nevoie de acvarii mari. Sunt sensibili la apa veche, deci trebuie sa schimbam des o parte din apa. Pentru reproducere este bine sa lasam pestii sa constituie perechi, pentru aceasta trebuie sa crestem multi pesti tineri la un loc. Un semn ca pestii sunt maturi sexual, este faptul ca irisul este rosu (ca la scalari). Icrele eclozeaza dupa 48 de ore iar puii inoata dupa 8 zile. Cand inoata liber, puii vor fi hraniti cu nauplii de Artemia salina, microviermi sau daphnii mici. Puii cresc destul de repede.

Originea acestei familii este foarte veche, datand dinaintea separarii continentelor. Este o familie ce cuprinde peste 1000 de specii de pesti, cu forme, colorit si comportament foarte diferite, ce acopera zone geografice largi, tropicale si subtropicale, evitand zonele reci si temperate. Astfel ca raspandire familia Cichlidae acopera Africa, zone izolate din Asia Mica, coastele de sud ale Indiei, Sri Lanka, America de Sud si Centrala. Exista cateva centre geografice unde Cichlidele sunt grupate in numar foarte mare: astfel putem enumera marile lacuri din estul Africii, lacurile Malawi, Victoria, Tanganika, bazinul fluviului Congo si zona tropicala a Africii de Vest si din Congo pana in Nigeria. In America de Sud aceste centre sunt grupate in zona bazinului Amazonului si in partea de nord a acestuia precum si in zona fluviului Orinoco. In Africa, practic Cichlidele sunt prezente in toate zonele, precum si in Madagascar.

     Din punct de vedere al procurarii hranei, prefera fundul apei, pentru ca aici, in zone cu apa statatoare sau foarte lin curgatoare, in namol sau sub stratul de frunze, pestii vor gasi mereu larve de tantari sau alte insecte care formeaza in mod obisnuit hrana lor. Despre modul cum isi procura hrana de pe fundul apei, cei interesati vor gasi amanunte la capitolul despre Symphysodon discus.

Din punct de vedere al reproducerii, prefera fundul apei pentru ca aici gasesc pietre plate pe care depun cu predilectie. Indiferent de felul clocirii icrelor in gura sau normal, depunerea icrelor are mereu loc pe pietre plate, sau pe frunze mari de plante. Au un mod evoluat de a-si ingriji icrele, astfel ca in vederea depunerii ei curata foarte bine locul viitoarei ponte, sau scobesc in nisip mici gropi. Pentru depunere prefera locuri cu apa limpede si linistita, unele specii cautand si locuri insorite, soarele ajutand la eclozare. La fel, intr-o apa linistita, puii isi vor gasi cu usurinta hrana adecvata, marunta si o protectie sporita.

Din punct de vedere al eclozarii icrelor, dupa depunere, cichlidele sunt de doua feluri:
– pesti care-si clocesc icrele in gura
– pesti ale caror icre eclozeaza normal, pe suportul pe care au fost depuse, dar sub supravegherea stricta a ambilor parinti.

Din punct de vedere coloristic, ciclidele au o gama foarte mare de culori si desene. Astfel trec de la bogatie de culori la pesti foarte putin colorati., de la desene foarte complicate la dungi sau pete necolorate. Culorile si dungile, la acelasi peste se pot schimba de la o clipa la alta in functie de starea pestelui. Asrfel dungile transversale pot apare sau dispare (ex. la discusi). Puietul in primele saptamani de viata are un colorit diferit de al parintilor, unii avand “pete de semnalizare” pe lateral, probabil pentru a fi recunoscuti de parinti. In biotopul natural acest lucru ii poate salva de pestii mari, confundandu-se cu mediul inconjurator. Unii pui isi pot schimba culoarea de cateva ori pana la maturizare. Culorile definitive si desenul apar numai la maturizarea sexuala. De multe ori coloritul puilor este atat de diferit de cel al parintilor incat un crescator neavizat nu-si poate da seama de la ce specie sunt. Deci coloritul este in functie de starea pestilor. Astfel vom avea un colorit si un desen special pentru diferitele situatii care apar:

– pentru a impresiona o femela
– pentru amenintare
– pentru lupta
– pentru ingrijirea icrelor
– pentru perioada de imperechere
O ciudatenie este faptul ca masculul invins in lupta, poate lua coloritul unei femele. Coloritul din perioada eclozarii icrelor, poate fi complet diferit de cel al diferitelor situatii, putand aparea culori complet noi, de regule, coloritul masculilor difera de cel al femelelor, dar sunt si ciclide care fac exceptie de la aceasta regula: scalarii, discusii.

by Ing. Mircea Oprea

In acvaristica este cunoscut ca pestele “neon”. Pana nu demult denumirea lui a fost Hypehessobrycon innesi. Specia are o mare raspandire din vestul Braziliei, Columbia, nordul Perului, pe cursur superior al Amazonului pana la Iquitas, in afluentii Amazonului: Putamayo si Purus. Traieste in “apele negre” din aceste rauri si in privinta dungii stralucitoare, dr. H. Axelrod a emis ipoteza ca aceasta dunga serveste pestilor sa se regaseasca pentru reproducere, in aceste ape inchise la culoare din cauza malului transportat. Corpul este suplu, ca un fus, mediu aplatizat pe flancuri, cu botul bont, la mascul abdomenul este mai supt decat la femela, mai ales cand aceasta este matura sexual. Ajung pana la 4 cm lungime. Pe corp au o dunga de un albastru luminos sau verde (in functie de cum cade lumina pe ea), care merge de la partea superioara a irisului pana in zona aripioarei adipoase. Sub aceasta dunga, aprodimativ la jumatatea corpului, incepe o alta, lata, rosu intens care ajunge pana la baza cozii. Irisul are puncte aurii sclipitoare, spatele este oliv deschis, abdomenul argintiu, aripioarele incolore si primele radii ale analei sunt albe.

“Neonul” si-a dobandit o faima de peste pretentios, greu de crescut. Dar aceste lucruri sunt spuse de oameni care nu se pricep la acvaristica si nu de acvaristi. Pestele, in acvarii comune nu doreste cu nimic mai mult decat alti pesti. Din contra, fata de alte specii este poate chiar mai nepretentios. Cei care-l vorbesc de rau, confunda conditiile de reproducere cu cele de intretinere. Intr-adevar, pentru a-l reproduce, acest peste are nevoie de niste conditii, hai sa le spunem, mai speciale, desi le-am intalnit si la altii. Astfel avem in primul rand nevoie de o pereche buna, apta de reproducere. S-a constatat ca pestii care, in acvariul comun, au fost tinuti intr-o apa cu duritate mai mare de 8°dGH, nu mai sunt 100% buni de reprodus. Deci una din conditii este ca apa din acvariul comun sa aiba o duritate intre 4-7°dGH. Daca totusi depun, depun putine icre si vom avea un procent mai mare de pui neviabili, cu malformatii sau susceptibili de a se imbolnavii de “boala neonului”. Dar despre aceasta vom vorbi mai tarziu.

In al doilea rand hranirea. In mod normal, pentru a avea o pereche buna pentru reproducere vom avea grija sa-i hranim in primul rand cu hrana vie, variata si de cel mult 2 ori pe saptamana cu tubifex curatat si congelat. In acvariul comun pestele mananca si hrana uscata sau sub forma de fulgi. In al treilea rand, pestii nu trebuie tinuti la o temperatura prea ridicata. Normal vor fi tinuti la 19-20° C, iar pentru reproducere la 20° C.

Apoi vom avea in vedere varsta pestilor pusi la depus. Se vor folosi pesti a caror varsta este de circa 6-7 luni, varsta la care ating maturitatea sexuala. De la o pereche tanara nu se vor obtine initial decat 20-40 de icre, dar formandu-le un ciclu regulat de depunere (25-30 de zile intre depuneri) vom obtine cateva sute de icre so pui (120-200). Va trebui sa ne ingrijim de apa acvariului de reproducere. Daca vom citi despre conditiile de viata din biotopul natural, vom afla ca are nevoie de o apa foarte moale de circa 1,5-2°dGH iar pH-ul = 5,5 – 5,8. Inaltimea coloanei de apa nu va trebui sa depaseasca 12-15 cm, iar temperatura apei va fi de 20° C. Ca substrat, pe fundul acvariului se pot folosi ghemotoace de Vesicularia dubyana. Apa va trebui sa aiba o culoare usor maronie (de la filtrarea prin turba pentru a obtine aciditatea dorita) si sa fie foarte limpede. Perechea se va introduce in acvariu seara. Femela se cunoaste usor datorita abdomenului ei umflat, pe langa care masculul pare foarte suplu. In interval de 1-3 zile perechea va depune icre (daca le-am format ciclul de depunere vor depune in prima zi).

Dupa depunere pestii se scot, iar acvariul se va acoperi pe toate laturile (intuneric aproape perfect) pentru ca icrele sunt sensibile la lumina puternica. Bazinul va trebui sa stea astfel circa 5 zile. Dupa acest timp, bazinul se va descoperi in fiecare zi cu cate o fasie. Acum problema mare care se pune este ce le dam de mancare. Vom incepe cu infuzori, apoi vom trece la microviermi si in sfarsit nauplii de Artemia. O atentie foarte mare se va da cantitatii de hrana, dandu-se cantitati mai mici de hrana, dar mai des. Dupa 3 saptamani incep sa se coloreze si sa semene cu parintii. Dupa atatea generatii in acvariu, acum neonii nu mai sunt atat de sensibili la lumina, deci chiar daca nu asiguram un intuneric perfect, putem avea succes.

Sa vorbim despre boala neonului, PLISTOPHORA. Este impropriu spus boala neonilor, pentru ca nu numai neonii sunt atinsi de aceasta boala, ci si speciile de Brachydanio sau Hemigrammus. Dar la neoni, datorita stralucirii dungii luminoase este mai vizibila. Aceasta boala apare la pestii mai sensibili si este provocata de agentul Plistophora hypessobryconis. Sporii intra pe traiectul digestiv, invadand in final musculatura corpului. In primul stadiu boala nu este depistabila, pentru ca are un ciclu intern. Dupa ce distruge muschii, ataca si celelalte organe. Se raspandeste prin nisip, plante, o acumulare de reziduuri de la pesti si resturi de hrana neconsumata, excrementele pestilor bolnavi. Aceasta boala poate ataca chiar si icrele din ovulele femelelor bolnave. Se manifesta astfel: in musculatura pestilor apar zone albe sau incolore, uneori sunt distruse aripioarele, pestele slabeste, aparand o curbura a coloanei vertebrale. Pestele isi pierde coloritul, neonii pierzandu-si dunga luminoasa. Boala este fatala si deocamdata nu are remedii. Pentru a stopa epidemia, pestii bolnavi se distrug. Ceilalti pesti se muta in alt acvariu care nu mai are si alti pesti pentru a-i contamina si pe acestia. Nisipul se va fierbe (dar mai bine se va arunca si se va inlocui cu nisip neinfestat), plantelor li se va face o baie cu permanganat de potasiu, iar acvariul de va dezinfecta cu alaun.

by Ing. Mircea Oprea

In acvaristica este numit “keiser tetra” sau “tetra imperial”. Biotopul natural este in Columbia in raul Rio San Juan si in afluentii lui. Forma corpului este asemanatoare unei maciuci, avand partea din fata a corpului foarte rotunjita. Dorsala este ingusta si la mascul este mai lunga. Radiile mijlocii ale cozii, la mascul sunt prelungite de lobii cozii, in timp ce la femela nu. Ajung la 5 cm. Pentru ingrijire are nevoie de aceleasi conditii ca la speciile Humigrammus. Corpul are o nuanta maroniu deschis, iar la o iluminare de sus, partea de sus are o nuanta de verde sau albastru-verde. In jumatatea inferioara a corpului are o dunga lata albastru-negru cu contur neclar. Irisul are o culoare albastra stralucitoare pana la verde inchis, aripioarele sunt galbui pana la maroniu, avand marginea mai inchisa. Anala este langa marginea exterioara o dunga ingusta la culoare, iar tivul ei este incolor sau alb. Femela este mai mica si mai putin colorata ca masculul.

Este un peste nepretentios, dar nu de banc, pentru ca manifesta un comportament teritorial. Temperatura optima este de 24-26° C, iar pentru reproducere 26-28° C. Greutatea mare la reproducere este de a gasi o pereche care sa se inteleaga, pentru ca nu toate perechiile sunt compatibile. De aceea, daca avem in acvariu mai multe exemplare, atunci vom separa perechea care in acvariul comun a inceput jocul nuptial. Au nevoie de o apa moale si usor acida. Se reproduce la fel ca speciile de Nannostomus.