by Ing. Mircea Oprea

In acvaristica sunt cunoscuti sub numele de “platy”. Biotopul lor natural este in Mexic si Guatemala. Corpul este relativ alungit cu spatele si abdomenul la fel de alungite, dar pot aparea si forme cu spatele mai inalt si corpul mai bondoc. Dorsala are 9-10 radii, fiind relativ mica, dar au aparut si forme “voal” cu dorsala mult prelungita. Lungimea la care ajunge este de 4 cm pentru mascul si 6 cm pentru femela. Chiar si in natura apar foarte multe forme coloristice, iar in acvaristica, in urma selectiei au aparut si mai multe.

La forma de baza, ceafa si zona spatelui sunt oliv inchis, pe flancuri este albastrui, cu dungi transversale inchise la culoare, dar destul de estompate, zona de sub opercule si abdomenul sunt albe, cu aripioare incolore. Pe radacina cozii pot apare pete negre de diferite modele, maro rosii, albastre. Ca varietati coloristice au aparut: platy auriu, rosu, wagteil = corpul rosu cu aripioarele si coada neagra, precum si tuxeto = au solzii negri si luciosi pe un fond rosu sau verde. In S.U.A. Gordon a obtinut o varietate “inima sangeranda” care are beregata sau zona pectorala de un rosu sangeriu, iar restul corpului este alb. Temperatura optima este de 20-25° C. Nasc pui vii, pana la 100 de bucati in functie de marimile femelei (mai ales dimineata devreme).

by Ing. Mircea Oprea

Este raspandit in America Centrala, din Guatemala pana in sudul Mexicului. Forma originara este de culoare verde, asa numitul “Xipho verde”, dar in urma selectiilor repetate au aparut mai multe varietati coloristice: xipho rosu cu coada neagra, xipho rosu cu ochii rosii, xipho albinos, simpson xipho – cu aripa dorsala alungita, tuxeto – cu o banda neagra ce se intinde de la baza pedunculului caudal pana la marginea operculului (poate fi rosu sau verde), xipho negru – provenit din tuxeto, la care banda laterala neagra este foarte mult latita acoperind in intregime flancurile corpului si afara aripioarelor, care raman transparente, berliner – cu puncte negre dispuse neregulat pe fondul rosu al corpului, xipho voal – la care aripioarele perechi si neperechi sunt mult alungite.

Ca dimensiuni, femela ajunge la 12 cm, masculul fiind mai mic. Dimorfismul sexual este evident, masculul avand inotatoarea anala modificata intr-un organ copulator, numit gonopodiu, la varietatile voalate gonopodiul creste foarte mult, devenind, din aceasta cauza inoperant. Dimorfismul se mai manifesta si prin existenta la mascul a unei prelungiri in forma de spada a radiilor de la baza inotatoarei caudale, popular fiind numit si “pestele cu spada”. Trebuie subliniat un aspect interesant legat de dimorfismul sexual si de raportul dintre sexe. Este vorba de reversibilitatea sexelor si de disproportia intre sexe la depunere. La un moment dat o femela bine dezvoltata isi modifica conformatia corpului, ii apare spada si gonopodiul, transformandu-se in mascul. Acest fenomen este observat si la alte specii vivipare (Xiphophorus maculata). Datorita unor factori externi (pH etc) au loc modificari fiziologice care transforma femela in mascul, fenomenul fiind reversivil, un astfel de mascul fals se poate transforma inapoi la femela, putand naste din nou pui.

In natura traieste in ape mai mult lent curgatoare, cu o duritate medie de 10-15° dGH. Aceste rauri trec peste soluri care pot fi mai mult sau mai putin acide si se varsa in mare, unde sunt categoric mai alcaline. Deci pestii au preferinte pentru apa neutra, usor alcalina. Prefera un bazin cu multe plante si cu o apa obisnuita (de la robinet) bine oxigenata si filtrata. Fiind un peste cu un metabolism ridicat prefera bazine mai mari (50-80 l). Sunt pesti activi si relativ pasnici, putand trai in acvarii comune, dar mananca puii mai mici de 1 cm. Masculii sunt agresivi, in acvariu realizandu-se o ierarhie a masculilor, cel mai mare si mai puternic devenind masculul dominant, care are primul acces la hrana si imperechere. Mananca atat hrana vie cat si uscata. Cu cat hrana are in compozitie material vegetal cu un continut sporit de carotenoizi, cu atat culoarea rosie este mai intensa.

Inmultirea este foarte usoara, femela cu 3-4 zile inainte de data estimata a nasterii se va separa intr-un acvariu cu multe plante, cu o apa bine filtrata si aerisita. In aceasta perioada femela va fi hranita cu hrana vie, variata. Se va tine cont ca dupa o hranire unilaterala cu tubifex, femela se va ingrasa si va naste un numar redus de pui, iar din acestia multi vor fi neviabili. Dupa 2-3 nasteri, femela poate naste intre 100-250 de pui. Dupa nastere femela se va scoate pentru a nu manca puii.

La varietatea “berliner” se poate observa o concentrare a pigmentului negru (melanina) in partea posterioara a corpului. In situatia in care petele metalice se extind foarte mult, jumatatea posterioara a corpului devenind neagra, acesta fiind un semn de degenerescenta. Caracterul este ereditar cu atat mai mult cu cat incrucisam pesti inruditi intre ei. Deci in cazul in care continuam apare o maladie genetice, “melanosarcom” sau cancerul pigmentului negru care se manifesta prin distrugerea dorsalei si codalei, atacand si pedunculul caudal. Ca exemplu, incrucisand un mascul “berliner” cu o femela albinos putem obtine urmatoarele varietati de pui: berliner – care au involuat si care au prezentat fenomenul melanosarcomic, rosii cu ochii rosii – dar cu multe pete albe (in locul celor negre), albinosi – care s-au dezvoltat normal. Se poate intampla ca dorsala si caudala sa lipseasca chiar de la nastere. Deci vom cauta sa evitam incrucisarea intre pesti foarte inruditi intre ei (pentru a evita consangvinizarea) sau incrucisarea intre pesti ajunsi la capatul selectiei artificiale.

by Ing. Mircea Oprea

Este o specie foarte asemanatoare cu Poecilia latipinna, raspandita in peninsula Yucatan (Mexic) unde traieste atat in ape dulci cat si in ape salmastre. Si aceasta specie are nevoie de un adaos de o lingura de sare de bucatarie la fiecare 4 l de apa. Dorsala masculului este foarte mare. Masculul ajunge pana la 15 cm, in timp ce femela este mai mare, dar in acvarii raman mici.

Flancurile masculului sunt verde-albastre sau oliv, cu multe pete mici verzi argintii pana la albastru deschis, intre aceste pete au linii longitudinale verzi albastre sau de culoarea cuprului, care se intind pana la radacina cozii. In zona aripioarelor abdominale are 3-4 dungi transversale, scurte, inchise la culoare. Zona de sub opercule si abdominala este albastruie sau portocalie. Pe dorsala si coada are mici pete sidefii, cu tivul dorsalei portocaliu-maro sau negru. Femela are flancurile verzui albastrui cu mici pete inchise la culoare. Aripioarele sunt incolore sau pot avea model inchis la culoare. Si aceasta specie are multe variatii coloristice, printre care amintim pe cele patate sau negre cu dorsala tivita cu maro-rosu sau portocaliu. Prezinta, foarte rar, si forme albinotice. Se recomanda acoperirea acvariului cu geam pentru ca au tendinta de a sari afara.

by Ing. Mircea Oprea

Este un peste foarte cunoscut, in limbajul usual fiind denumit “moli, molly”. Este raspandit in America Centrala, din Mexic pana in Columbia, unde traieste atat in apa dulce cat si in apa salmastra. De aceea, in apa acvariului se va adauga o lingura de sare la fiecare 10 l de apa, fara acest adaos pestii fiind foarte sensibili la boli, mai ales la “tremuraturi”, boala care se manifesta prin tremuraturi ale pestelui in jurul unei axe verticale ce trece prin mijlocul corpului.

Masculul are corpul suplu, alungit, in timp ce femela are corpul mai puternic si mai bondoc. Are 8-11 radii pe dorsala. Coada este convexa. Pot ajunge pana la 8 cm masculii, iar femelele pana la 12 cm. In general spatele este maro-oliv, cu flancurile argintii. Pe flancuri are 4-6 randuri longitudinale formate din mici puncte portocalii sau maro. Apar si dungi transversale negre, vizibile. Dorsala este patata cu negru, avand un tiv galben, baza cozii este un albastru ultramarin, mai sus fiind galbena portocalie cu un tiv negru, putand pare si alte varietati coloristice, dintre cele mai cunoscute fiind varietatea “black molly”. In afara varietatii cu coada normala au aparut si varietati cu coada “lira”. Temperatura optima este 24-28° C.

by Ing. Mircea Oprea

Este vestitul “guppy”, cel mai popular peste din acvaristica. Deja in biotopul natural are o multitudine de varietati, atat ca forma cat si colorit. In acvariu, in urma numeroaselor incrucisari si selectionari avem si mai multe. Pentru “guppy”, exista standarde internationale, pentru ca se organizeaza multe concursuri. La mascul, corpul este alungit, in timp ce la femela este mai compact, doar pedunculul este ceva mai aplatizat pe flancuri. Daca ar fi sa descriem coloristic un mascul de “guppy”, ne-ar fi foarte greu. Tipic, are pete mari, inchise la culoare, atat pe corp cat si pe aripioare, la care marginile (contururile) stralucesc. Femela are un colorit mai sters, galbui spre verde galben, imediat inaintea analei observam pata genitala. Marginea solzilor este inchisa la culoare, dand impresia ca sunt inveliti intr-o retea, de unde si numele de “reticulata”.

Aria lor de raspandire este foarte larga, aceasta fiind in America de Sud, la nord de Amazon, precum si in insulele Trinidad si Barbados. Temperatura optima este de 22-24° C. Mananca atat hrana vie cat si uscata. Nasc dupa circa 4 saptamani cate 20-100 de pui.

Initial, reprezentantii acestei familii traiau doar in America, dar datorita faptului ca sunt mari consumatori de larve de tantari au fost aclimatizati in diverse tari pentru a ajuta la starpirea tantarilor anofeli. Au fost aclimatizate si la noi speciile de Gambusia affinis si Heterandria formosa. Sunt pesti de suprafata care populeaza balti sau ape lent curgatoare, hranindu-se cu insecte, larve de tantari si cu adaos de hrana vegetala. Diferentele apar la felul reproducerii, masculii si femelele nedeosebindu-se numai prin marime dar si dupa aspectul aripioarelor anale si caudale. La toate speciile acestor pesti vivipari (nasc pui vii), la mascul anala s-a transformat in gonopodiu (aparat reproducator), astfel a 3-a, a 4-a si a 5-a radie a aripioarei sunt prelungite intr-un tub prin care vor fi evacuati spermatozoizii in aparatul genital al femelei. Aceasta transformare are loc in timpul maturizarii sexuale. Puii nu au gonopodiu si in timpul acestei transformari, toata anala cu zona genitala, anusul si abdominalele se deplaseaza in fata pana in zona abdominala sau pectorala. Printr-o musculatura specializata, gonopodiul poate fi miscat intr-un arc de circa 220°. Spermatozoizii sunt tinuti sub forma unor pachete cu ajutorul unei membrane speciale. In timpul actului sexual, masculul plaseaza varful gonopodiului in zona genitala a femelei introducand un pachet de spermatozoizi inauntru. Intr-un timp s-a crezut ca eliminarea spermatozoizilor are loc in apa, in zona aparatului genital al femelei, dar in urma cercetarilor s-a stabilit ca fecundarea este interna nu externa. Substanta speciala din care este formata membrana se dizolva, spermatozoizii ramanand liberi si patrunzand in ovarele femelei, fecundand icrele, in interiorul femelei, in timp ce o parte din ei sunt pastrati intr-o cuta adanca de pe peretele cailor uterine, permitand fecundarea altor icre fara o noua imperechere. De aceea o femela poate naste de 5-7 ori fara o alta fecundare. Icrele au sacul vitelin foarte mare, iar embrionii se dezvolta in interiorul peliculei icrei pe baza rezervelor din sacul vitelin. La speciile cu icre care au sacul vitelin foarte mic (Heterandria formosa) embrionii primesc substantele hranitoare de la femela. Femela gestanta se recunoaste dupa pata mare, situata in fata analei, numita pata genitala. Exista o specie, Poecilia formosa, la care nu apar decat femele, masculii fiind complet necunoscuti, toti pestii fiind femele. Acestea sunt fecundate de masculi din alte specii, spermatozoizii ajungand la icre, fecundandu-le, dar trasaturile ereditare nu se amesteca, spermatozoizii straini mor in icra (dupa fecundare) dar patrunderea lor stimuleaza dezvoltarea icrelor (sterba). Puiul nou nascut este destul de mare, complet dezvoltat, imediat dupa nastere el inoata liber si se poate hrani singur. Dupa nastere, primul lor gest este sa ajunga la suprafata pentru a-si umple vezica inotatoare cu aer atmosferic. Perioadele de gestatie dureaza intre 4-6 saptamani, in functie de specie, nasterea putand fi stimulata prin adaugarea de apa proaspata. Duritatea apei nu prea are importanta, pH-ul usor bazic. Atragem atentia ca intr-o apa moale, usor acida aceste specii sunt sensibile la boli. Intr-un acvariu cu mai multi masculi, acestia se ierarhizeaza, cel mai puternic devenind masculul dominant. In apa va trebui sa punem sare, in functie de specie, intre o lingurita pana la o linguta in 10 l apa. Unele specii au nevoie de hrana vegetala ca: spanac si salata oparita si taiate marunt sau tablete speciale cu hrana vegetala.

by Ing. Mircea Oprea

Dintre pestii de acvariu sunt poate cei mai cunoscuti si mai longevivi, putand ajunge pana la aproximativ 18 ani si pana la 30-35 cm. Se poate ca “pestele auriu” pe care-l cunoastem noi sa provina din specia europeana Carassius carassius sau din specia asiatica Carassius auratus. Denumirea provine din greaca veche. Se inrudeste cu crapul, deosebindu-se de acesta prin faptul ca nu are mustati. Specia Carassius auratus provine din specia Carassius auratus gibelio, diferentele aparand la solzi, inotatoare si colorit. Carassius auratus este primul peste adus in Europa acum circa 300 de ani, dar era crescut de chinezi de circa 1000 de ani. Prin selectii ulterioare s-au obtinut in China si Japonia diverse forme si varietati, atat ca forma cat si ca, colorit. A fost introdus in Anglia in 1691, apoi s-a raspandit in Portugalia si de aici in toata Europa.

Existand o marie varietate de carasi aurii vom descrie pestele tipic. Acesta seamana foarte mult cu crapii, dar este mai putin aplatizat pe flancuri si au solzii foarte mari. Forma de baza “gibelio” este raspandita in Eurasia. Se tin in acvarii spatioase bine aerisite si filtrate. In acvariu nu vom pune multe plante. Pentru formele voalate vom amenaja acvarii mai inalte pentru a valorifica frumusetea cozii. Temperatura trebuie sa fie intre 15-18° C, pentru ca la temperaturi mai mari stratul protector de pe corp se “dizolva”, apa capatand un aspect cetos, iar pestele va avea de suferit daca va scadea temperatura (mucusul fiind un strat de protectie contra temperaturilor scazute). Doar pentru varietatile de selectie temperatura poate fi 20-22° C.

Sa vorbim acum despre reproducerea carasilor. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca avem cel putin o pereche matura sexual, daca nu o femela si 2-3 masculi. Carasii ating maturitatea sexuala dupa un an, dar pentru asta trebuie sa le asiguram un acvariu de cel putin 200 l (pentru 4 carasi maturi), o hrana din belsug si foarte variata, o filtrare buna si eficienta precum si o temperatura de 18-20° C. Pentru reproducere avem 2 modele pe care sa le urmarim: depunerea libera si “mulgerea” reproducatorilor.

Pentru a practica metoda depunerii libere avem nevoie de un acvariu mai mare de 100 l, cu plasa de proatectie cu ochiuri mai mari, cateva tufe de plante (se poate si fara), un filtru si o piatra de aer de la un vibrator. Inaltimea coloanei de apa sa fie de 30-40 cm. Plasa de protectie trebuie sa fie situata la 25-30 mm de fundul acvariuluipentru ca altfel pestii, mari mancatori de icre, o imping cu botul ajungand la icrele de pe fund. Icrele de caras sunt lipicioase. Seara se introduce perechea in acvariul de reproducere care trebuie sa fie umplut cu apa proaspata, tinuta cateva zile la aerisit si filtrat. Temperatura optima este de 20-22° C. Depunerea s-ar putea sa nu inceapa intr-o zi sau doua de aceea vom proceda astfel: pregatim acvariul de reproducere lasand reproducatorii in acvariul comun. Dimineata, foarte devreme, ne uitam in acvariu si daca pestii dau semne ca vor sa depuna (unul sau doi masculi se tin dupa femela, alergand-o), atunci ii mutam pe toti in acvariul pregatit pentru depunere. Ii putem lasa linistiti cateva ore, pentru ca depunerea dureaza 4-6 ore. Cand pestii s-au linistit ii scoatem si-i introducem din nou in acvariul comun. S-ar putea ca apa sa aiba un aspect tulbure (paclos), care nu trebuie sa ne sperie pentru ca acest lucru se datoreaza faptului sa sunt prea multi lapti. Dupa circa 24 de ore apa se va limpezi singura. Dupa 30-36 de ore icrele eclozeaza, iar larvele stau atarnate inca 3-4 zile de plante sau geamuri. Cand incep sa inoate liber ii vom hrani cu nauplii de Artemia salina sau daca nu avem, cu galbenus de ou fiert tare sau cu microviermi. Bine hraniti, puii cresc repede. ATENTIE! Daca hrana nu este din belsug, atunci puii vor creste diferentiat, si cai mari ii pot manca pe cei mici. De regula, mai mancaciosi sunt puii care sunt mai apropiati de formele salbatice: astfel puii de “cometa” vor inota mai repede ca puii “voal” si vor fi primii la mancare. Daca totusi se intampla acest lucru, atunci va trebui sa-i triem de mai multe ori pana cand nu va mai fi nici un pericol de a fi mancati. Dupa 2-3 saptamani, selectia o putem face mai repede cu ajutorul unor castroane de plastic, pe fundul carora vom da gauri de 2-4-6-8-10 mm (se intelege ca intr-un castron vom da gauri numai de 2 mm, in altul de 6 mm.. etc). Puii sortati vor fi pusi in acvarii diferite, in functie de dimensiuni.

Metoda de “mulgere” a reproducatorilor poate fi practicata dupa ce avem putina indemanare. Se va aplica doar in momentul cand pestii au inceput deja agitatia in acvariul comun. Are avantajul ca pentru depunere putem folosi un acvariu de 10-15 l, sau chiar un simplu castron. Astfel daca avem mai multe femele si mai multi masculi, ii vom testa pentru a vedea care sunt femelele si care sunt masculii. Vom lua fiecare peste in mana si in apa il vom strange usor in regiunea anusului. Daca ies icre este femela si o vom pune separat, iar daca iese un “fum alb” atunci este mascul. Pestii din care nu iese nimic, sau nu sunt gata de depunere, sau nu sunt maturi sexual si ii vom pune inapoi in acvariul comun. Acum avand reproducatorii separati pe sexe, putem incepe operatiunea de “mulgere”. Intr-un acvariu pregatit in prealabil, de 10-15 l, cu inaltimea de maxim 10 cm, cu un difuzor de aer de la un vibrator. Apa trebuie sa fie mai veche, 2-3 zile si la o temperatura de 20-22° C, dar daca temperatura in acvariul comun este mai ridicata, atunci si temperatura apei din bazinul de reproducere trebuie sa fie la fel. Apoi luam in fiecare mana cate un peste de sex diferit: sa spunem ca in mana stanga tinem femela, iar in mana dreapta tinem masculul. Cu corpul in apa (ambii), cu degetul mare masam usor abdomenul pestilor, concomitent cu ambele maini, dinspre cap spre anus. Vor iesi atat icre cat si lapti, fecundarea facandu-se imediat. Repetam aceste masaje pana nu mai ies nici icre nici lapti. Punem pestii “mulsi” separat si incepem cu o alta pereche sau daca nu mai avem femele, vom “mulge” ceilalti masculi. “Mulgerea” se va face usor, cu grija, pentru a nu sparge vezica inotatoare a pestilor. Dupa terminarea operatiunii, pestii se vor introduce in acvariul comun si vor fi hraniti. De regula pestii incep depunerea in jurul orei 4-5 dinimeata, deci daca vrem sa practicam aceasta metoda, trebuie sa fim matinali. Apa din acvariul de reproducere va avea un aspect cetos datorita laptilor in exces. Dupa 10-15 minute, vom rasturna toata apa din acvariul de reproducere (sa nu ne temem pentru ca icrele fiind lipicioase nu cad) si umplem bazinul cu ajutorul unui furtun subtire si cu apa limpede la aceeasi temperatura. Apoi punem bazinul sus in raft si asteptam. In rest totul este ca la metoda depunerii libere. Dupa cateva zile de hranire, vom putea muta puii intr-un acvariu mai mare. Astfel se pot obtine cateva mii de icre la o singura depunere. Cu cat pestii sunt mai varstnici, cu atat numarul icrelor poate fi mai mare.

by Ing. Mircea Oprea

Aceasta specie nu exista in natura, se pare ca este o mutatie a speciei Brachydanio rerio. In acest sens pladeaza si faptul ca hibrizii rezultati nu sunt sterili ca in alte cazuri, ei imperechindu-se cu Brachydanio rerio. I se mai spune si “leopard”. La corp seamana foarte bine cu specia din care provin, masculii find mai supli, iar femelele au zona abdominala marita.

Corpul are fondul auriu, pe acest fond fiind raspandite pete mici, rotunde sau ovale, de culoare inchisa. Aripioarele sunt incolore. Anala si codala sunt si ele stropite cu puncte, femela fiind mai deschisa la culoare ca masculul. Reproducerea este la fel ca la specia Brachydanio albolineatus.

by Ing. Mircea Oprea

Specia este raspandita in estul Indiei, Sumatra, unde traieste in ape curgatoare. Este un peste suplu, cu corpul alungit, aplatizat pe flancuri, avand in partea superioara a botului 2 perechi de mustati, cea de jos fiind mai lunga. Anala este alungita incepand din acelasi loc din care incepe si dorsala. Coada este usor decupata. Ajunge pana la 5 cm. Culoarea corpului este albastru spre violet, spatele este albastru-gri inchis, cu cativa solzi argintii stralucitori. Abdomenul este albastru-argintiu deschis. Are o dunga longitudinala rosu inchis spre portocaliu, cu tiv albastru-verde, care incepe de la mijlocul corpului terminandu-se la baza cozii. Anala, spre corp este rosie-portocalie iar partea din exterior este verzuie cu nuante rosiatice. Femela este mai modest colorata ca masculul.

Traiesc in stoluri, fiind un peste vioi, de aceea are nevoie de acvarii mari, bine plantate in partea din spate, cu loc liber pentru inot in fata. Temperatura optima este de 22-24° C, iarna putand suporta chiar si 18-20° C. Mananca orice, hrana vie, uscata sau sub forma de fulgi. Pentru reproducere au nevoie de bazine de circa 10-15 l, care sa fie asezate in asa natura incat la rasaritul soarelui, o raza de soare sa cada in acvariul de reproducere. Duritatea si pH-ul nu au importanta, insa apa trebuie sa fie proaspata. Pregatirea acvariului se face astfel: dupa ce a fost bine spalat, se pune o plasa cu ochiuri mici (din plastic si cu firul din plastic mai gros) intinsa pe o rama din sarma de alama sau inox. Nu trebuie sa ramana spatii intre rama si interiorul acvariului (este bine ca rama sa intre fix in interior), apoi se fixeaza cateva grupuri de plante cu frunze fine ca: Nittela sau Myriophyllum. Acvariul se umple cu o apa veche de cel putin 3 zile, timp in care a fost bine aerisita si filtrata. Seara se introduc pestii in grup. Cele mai bune rezultate au fost obtinute introducand 4 femele si 6 masculi. Dimineata incepe jocul nuptial, pestii retragandu-se in tufisurile de plante, timp in care femelele expulzeaza icrele care sunt imediat fecundate. In total se pot obtine circa 500-600 de icre, din care dupa 24-30 de ore vor iesi larvele. Acestea stau atarnate de plante sau geam inca 3-4 zile, dupa care incep sa inoate liber. Acum este momantul sa-i hranim cu infuzori sau cu galbenus de ou fiert tare. Daca folosim ou, atunci acesta trebuie sa fie dat in cantitati mici pentru a nu altera apa. Se introduce in acvariu un filtru mic, cu debit scazut de aer, pentru ca larvele sunt sensibile la curentii puternici de apa. Dimorfismul sexual este evident: in timp ce masculul este mai suplu, femela, mai ales in perioada depunerii icrelor este mai voluminoasa.

by Ing. Mircea Oprea

In acvaristica este cunoscut sub numele de “Sumatranus”. Este pestele cel mai cunoscut si cel mai indragit al intregii familii. Acest lucru se datoreaza atat coloritului cat si faptului ca este un peste vesel, vioi (cam prea vioi), care alearga tot timpul, iar daca in acvariu sunt mai multi Sumatranusi, atunci formeaza un card. Nu este un peste agresiv, dar din joaca, mai ciupeste antenele scalarilor sau coada voalata a carasilor. De aceea se va evita asocierea lor intr-un acvariu comun.

Corpul este bondoc, cu spatele inalt, cu baza cozii puternica, nu are mustati si ajunge pana la 7 cm. Este originar din Sumatra, Calimantan si Tailanda, tailandezii sustinand chiar ca la ei traieste adevaratul “sumatranus”. Spatele este oliv-maro, flancurile roscat-maro deschis. Pe corp are 4 dungi transversale negre, late. Prima trece chiar peste ochi, a 2-a este la jumatatea distantei dintre ochi si punctul de pornire al dorsalei, a 3-a porneste din punctul in care se termina dorsala, iar a 4-a este chiar la baza cozii, unde incep radiile.

Dimorfismul sexual la tineret nu este evident, dar la pestii maturi sexual, dimorfismul sexual este vizibil. Astfel la mascul, partea superioara a botului la prima dunga este de un rosu aprinsm, ca si aripioarele ventrale, iar la coada, la cei doi lobi primele radii sunt de asemenea rosii. La femela, zona respectiva a botului nu este rosie, iar coada este transparenta.

Pentru reproducere recomandam un acvariu de cel putin 12-14 l cu o apa pregatita in prealabil. Vom prepara apa astfel: jumatate va fi proaspata de la robinet, dar tinuta 24-28 de ore intr-un alt acvariu sau borcan, bine aerisita si filtrata. Cealalta jumatate va fi distilata (nu demineralizata) sau mai potrivita ar fi apa de ploaie. Apa de ploaie o preparam astfel: asteptam sa ploua cam o jumatate de ora (pentru a se curata acoperisul si jgheaburile de praf si namol) apoi umplem vasul cu apa (recomandam ca apa de ploaie sa fie tinuta intr-un vas mai mare de plastic, atat pentru limpezire cat si pentru imbatranire). Pe cat posibil apa de ploaie va fi tinuta la intuneric. In acvariul pregatit pentru reproducere (pregatirea consta in montarea unei plase protectoare din plastic, in genul celor folosite la laditele de citrice, intinsa pe o rama din sarma de alama sau inox, ca sa nu rugineasca, rama avand si niste picioruse de 15-20 mm. Acest lucru este necesar pentru a indeparta plasa de fundul acvariului, interzicand accesul pestilor la icre), amestecam cele doua tipuri de apa, cea de la robinet si cea de ploaie, care au fost bine filtrate in prealabil si le mai aerisim circa 24 de ore. Apoi seara, introducem femela. Dimineata introducem masculul. La inceput femela, adaptata la acvariu, va curta masculul, apoi dupa o perioada de aclimatizare a masculului, incepe si acesta jocul nuptial. Se alearga unul pe celalalt pana se retrag in tufa de plante cu frunze fine unde lipindu-se in zona abdominala si inclinandu-se usor catre inafara (formand un V), femela expulzeaza 15-20 de icre pe care masculul le fecundeaza imediat. Pestii fac apoi o mica pauza, dupa care reiau depunerea. Aceste reprize pot dura cateva ore, timp in care sunt expulzate 400-500 de icre. In timpul depunerii masculul isi estompeaza culorile. Dupa depunere perechea se scoate din acvariu. Temperatura de depunere este de 25° C, iar cea de intretinere 22-24° C. Dupa 24-30 de ore icrele eclozeaza, larvele atarnand de perete, geam.. etc. Este bine ca in aceasta perioada acvariul cu icrele sa fie ferit de lumina directa si prea puternica. Dupa 5-6 zile de la depunere, alevinii inoata liber si va trebui sa-i hranim. Se poate incepe direct cu nauplii de Artemia salina, sau daca nu, putem sa le dam microviermi sau galbenus de ou fiert tare. Recomandam ouale de gaini de la tara, pentru ca in cazul neconsumarii in totalitate mucegaiesc mai greu. Oul se va da strecurat prin nylon fin sau ciorap de dama, in cantitati foarte mici, dar hranirea se va face des.

Este bine ca perechilor care au depus sa li se formeze un ciclu regulat de depunere. Astfel dupa ce au depus, ii lasam impreuna 28-30 de zile si-i punem din nou la depus. Dupa 2-3 astfel de cicluri, pestii s-au obisnuit si introdusi in acvariul de reproducere, vor depune chiar in ziua respectiva. Neajunsul este ca trebuie respectat ciclul cu foarte multa atentie. Daca nu punem o pereche la depus in mod regulat, atunci pestii devin agitati. Se poate intampla ca din cauze obiectibe sa nu punem perechea 2-3 luni la depus. Atunci se poate intampla ca icrele (care sunt produse in mod continuu de femela) sa se aglomereze in zona genitala formand un dop. Asa putem pierde multe femele apte pentru reproducere. Pregatirea acvariului de reproducere este la fel pentru toate speciile de Barbus. Ei au nevoie de o apa relativ moale (4-6° dGH), un pH = 6,5-7 si temperatura specifica speciei.