by seriserj

Conditile ar fi:

24-30 C, ph 4,5-7, gh 1-12

Calitatea apei:

no2<0,3 no3<12,5 nh3\nh4=0

Din propria experienta pot sa spun ca nu totdeauna am indeplint conditile acestea (de multe ori acesti parametri au crescut). Daca nu puteti sa masurati acesti parametri (schimb de apa de 2 ori pe saptamana si curatat substratu).

Hrana:
vie,i nghetata, uscata

Stimularea:
se ridica temperatura la 27-28c

se hranesc cu mancare bogata in proteine,lipide si vitamine

Inmultirea:
Se pune perechia intrun acvariu de 50l cu substrat fin de 2mm si pietricele plate
duritatea trebuie sa fi gh1-8 (oule nu se inallbesc). Dupa depunere ouale se muta intrun alt acvariu aprx.10l (dar cu aceasi apa) dotat cu o pompa de aer (un sir de bule la suprafata este deajuns). Oule la 28c vor ecloza in 2 zile si dupa o zi se pot hrani cu mancare pt pui. In fiecare zi schimb e apa 10%, dupa 5 zile vor incepe sa inoate si se poate monta un filtru cu burete.

by lupul-sur

Apartine familiei Anabantidae. Este cunoscut sub numele de gurami albastru. Apare in Europa in anul 1933, devenind intr-un timp scurt peste favorit in multe acvarii.

Este un peste ce are un colorit atragator, o forma deosebita, este un peste pasnic, sociabil care traieste si se reproduce foarte usor. Patria lui este Sumatera, lucru ce se observa si din denumirea stintifica. Mai este regasit si in India si pe Insula Kalimantan. In liberatate el poate atinge 35-40 cm si o greutate de 500 grame. Insa in acvariu nu depaseste 8-12 cm.

Ca o caracteristica a speciei , innotatoarele laterale s-au alungit devenind filamentoase, transformandu-se in organe de pipait. Diferentierea dintre mascul si femela este data de forma innotatoarei dorsale care la mascul este foarte ascutita. Acest lucru se observa si la inotatoarele caudale, la mascului acestea intrerupanduse abrupt.

Culoearea de baza a acestui peste este cea albastru cu irizatii argintii, avand pe mijlocul capului si la baza innotatoarei caudate pete albastru inchis. In timpul perioadei nuptiale aceste pete se transforma intr-un colorit splendid, acest colorit atenuindu-se dupa terminarea perioadei de imperechere.

Fiind o specie de zona tropicala prefera in acvariu o temperatura de 22- 26 grade Celsius. In perioada de reproducere aceasta temperatura creste cu patru grade.
Prefera o apa de un ph 6,8- 7,8 , curata fara infuzori. Este un avid mancator de melci, hidre, alge. In cazul in care temperatura scade sub cea normala sau daca este atacat de infuzori pestele are un innot molatic, leganat.

In acvariul de crestere se v-a planta in doua colturi ale acvariului Cryptocoryne, Ceratopteris si Hygrophyla. Marimea acvariului trebuie sa fie de minim 50 l iar ca inaltime coloana apa nu tre sa fie mai mica de 30 cm. In acvariul de reproducere von la avea o coloana de apa de 15 maxim 18 cm inaltime la un litraj de 30-50 litri. La colturile opuse se planteaza plante unde femela se va ascunde iar pe suprafata apei asezam Ceratopteris, ca sustinere a cuibului de spuma. La o ponta depune 2500- 3000 de icre.

Comportamentul nuptial este urmatorul: Maculul urmareste femela cu tenacitate si perseverentza iar in pauzele acestui joc construieste cuibul ce v-a avea 5-10 cm lungime si o grosime de pana la 2 cm. In acest cuib vor fi depuse icrele de culoare galbena. Momentul terminarii reproduceri este foarte caracteristic speciei: masculul nu mai are ca centru al atentiei femela. Este momentul in care aceasta v-a fi scoasa din acvariu, in caz contrar riscanduse atacarea ei de catre mascul cu consecinta ranirea sau chiar moartea ei.

Dupa 24 de ore are loc eclozarea larvelor. Aceasta perioada se poate intinde pana la 26-28 ore in functie de temperatura. Daca in aceasta perioada temperatura v-a scadea brusc cu 5-6 grade toti alevinii vor murii in decurs de cateva ore.
Maculul are grija de icrele din cuib dar si de larvele recent eclozate.
Dupa cca 2-3 zile de la eclozare larvele vor parasii cuibul , se vor hranii activ. Este momentul in care se v-a scoate masculul din acvariul de repoducere. Un impuls hotarator in supravietuirea alevinilor si dezvoltarea lor rapida si armonioasa il da calitatea hranei. Aceasta tre sa fie de foarta buna calitate. Daca sunt hraniti corespunzator in cca 2 luni puii depasesc 3-4 cm lungime iar la vartsa de 6-8 luni vor fi maturi sexual.

Cam aceasta se poate spune despre un peste spectaculos, cu o dezvoltare rapida , nepretentios si usor adaptabil. Hotararea de al face locatar al acvariului dumneavostra este una buna.

Bibliografie: Zoltan Kaszoni- Acvaristica- Editia -II-
Ed. Stintifica 1970.

by sumatranu’

Se spune ca tetrazonele (Barbus tetrazona …sau Puntius Tetrazona..sau Capoeta tetrazona) se inmultesc destul de greu.Nu este asa….daca ai ceva cunostinte se poate …

Iata o metoda.Se ia un acvariu de volum relativ mic 15-20 litri(nici nu i se poate spune acvariu la volumul acesta… 😉 prietenii stiu de ce).Se pune pe fundul recipientului….la o inaltime de 2-4cm(in functie de inaltimea bazinului…care e bine sa fie mai joasa din motive care le voi “spune” mai incolo) o plasa(ca cea de la un saculet de usturoi…stii tu). Se adauga apa statuta cel putin 24 ore sau daca e posibil chiar si apa rezultata din topirea zapezii,bineinteles curatata bine…si la o temperatura acceptabila, la fel statuta….si apa din bazinul in care cresc tetrazonele.Cele doua cantitati sa fie egale(jumatate apa statuta-jumatate apa din acvariu).Temperatura optima este de 25-26 grade, duritate scazuta,aerare potrivita.Se alege perechea…femela se recunoaste prin marimea(mai mare) fata de mascul, prin marirea burtii..a “pantecului” impropriu spus :)) (caci depune icre) si prin coloritul nu atat de proeminent ca cel al masculului care este mai suplu si cu o paleta coloristica mai pronuntata(inotatoare rosii…botul la fel de rosu…d’aia imi plac si mie).Parintii se introduc in “cuibusorul de nebunii” dimineata….sau.. seara femela(pentru acomodare cu spatiul) si dimineata cei doi masculi.Urmeaza ca natura sa isi faca treaba …Cei trei purced prin “dansul nuptial” care cateodata poate parea violent…dar nu este….dupa care femela depune icrele…in serii.Plasa asezata are rolul unui scut…ea apara icrele de “foamea” celor doi subsemnati…sumatranii sunt recunoscuti ca mari icrivori.Ziceam ca inaltimea bazinului nu trebuie sa fie mare deoarece femela cand depune icrele…acestea pana trec de plasa protectoare pot fi “insfacate” de masculi …si de aceea se recomanda folosirea “cu cap” a recipientului si a plasei.In final…dupa ce femela isi termina treaba ..parintii se scot iar icrele vor ecloza in 20-25 ore.Alevinii vor sta lipiti de geamuri iar dupa cateva zile(2-3-4 maxim) se va incepe hranirea lor cu nauplii de artemia salina proaspat eclozata(cea mai indicata).

Scris de sumatranu’ © Ionita Dan

by sumatranu’

Regele lacului Tanganyika, o adevarata piesa de colectie, poate atinge marimi de peste 12 inci (30cm).
Frontosele,afectuos numiti asa , sunt de departe cea mai populara specie a lacului Tanganyika. Nu doar marimea lor impresionanta sau innotatoarele ingrijite atent ai fac atat de populari printre acvaristi , mai degraba personalitatea lor amiabila (intotdeauna puii “de calitate” sunt la mare cautare). Acest peste este pasnic – dupa o scurta perioada de aclimatizare, ar putea sa se hraneasca din palma dumneavoastra. Atat specimenele salbatice cat si cele crescute in captivitate au un comportament gregar. In ciuda faptului ca au o activitate mai putin intensa si sunt mai putin agresivi ei pot incanta intr-un mod placut “stapanul” la fel ca si m’bunele.

Frontosa este caracterizat de corpul alb (sau albastru) acoperit de 6 sau 7 dungi negre. La adulti se formeaza o cocoasa cefalica care la masculi este mai pronuntata.Cocoasa este de fapt un depozit de grasime ce se formeaza pe muschiul dorsal si tinde sa se extinda catre inainte. Cocoasa se dezvolta si creste odata cu varsta si este de obicei un semn al maturizarii sexuale. La fel si inotatoarele devin mai elaborate in timp. Nu se compara nimic cu un frontosa in varsta de 10 ani cu inotatoarele gratioase pe care le “flutura” pe deasupra si dedesubtul sau.

Frontosa se gasesc in locatii diferite ale lacului, dar mai mereu la adancimi mari de-a lungul malului – 10-50m. Ca multe alte animale sedentare, frontosele au o medie de viata ridicata de peste 25 ani. Acest sedentarism a fost probabil motivul aparitiei mai multor variante geografice ca: Kigoma, Bulu Point, Mpimbwe, Samazi, Kasanga, Chaitika, Kapampa, Kavala, si Zaire. Exista si mai multe varietati dar sunt considerate mai putin interesante decat cele de mai sus.

Cyphotilapia frontosa este o specie monomorfica cu putine diferente intre masculi si female. Masculii au de obicei o cocoasa mai mare decat femelele, dar asta nu este un lucru total edificator. Masculii tind sa fie mai mari ca dimensiune – pot atinge peste 30cm dar femelele abia ating 25cm- dar si acest lucru nu este intotdeauna adevarat Asa ca aveti grija…multi comercianti v-ar spune ca va vand o pereche..asigurati-va ca acea persoana are experienta si reputatie in domeniu.

Cum am spus si mai sus, C. Frontosa este un peste incet , lenes.Chiar si in lac ei nu consuma prea multa energie pentru a-si asigura hrana. Natura i-a inzestrat cu trasaturi unice care le ofera avantajul asupra prazii lor – sunt pesti nocturni si nu au nevoie de multa lumina pentru a se descurca.

Dieta principala o constituie pestii, tinta lor primara fiind cei din specia Cyprichromis. Cyprichromisii isi petrec ziua in grupuri foarte mari, iar noaptea ei coboara spre fundul lacului. Frontosele, inca active si alerte, se hranesc cu cyprichromisii coborati. De aceea ei nu trebuie sa depuna prea mult efort la prinderea “cinei”.

In acvarii, acest chiclid poate fi hranit cu creveti, rame dar si cu fulgi. Fulgii ar trebui evitati dupa ce pestele trece de 10-12 cm deoarece ori vor fi ignorati ori vor murdari apa, si nu sunt adecvati pentru a aduce pestii la maturitate sexuala.

In salbaticie, frontosele traiesc in grupuri mari numite colonii. In captivitate, ei ar trebui tinuti in grupuri mari dar se pot creste si in grupuri mai mici de 4 indivizi (1 mascul la 3 femele). Veti avea un succes mai mare daca tineti un mascul adult, in cazul unei colonii mai mari, un mascul secund, subdominant care va inlocui dupa un timp masculul-alpha.

Daca doriti exemplare de exceptie, iata o metoda care va va asigura frontose sanatoase si active sexual:
Achizitionati un grup de 12-15 indivizi preferabil rezultati din aceeasi ponta si puneti-i intr-un bazin incapator doar al lor.
Din acesti 12-15 indivizi, jumatate probabil ar fi femele.Dupa 3 sau 4 ani ei vor ajunge la maturitate sexuala asa ca aveti destul timp pentru a ramane in cele din urma cu un mascul dominant.
Cu timpul, cel mai mare peste din grup va fi mascul. Vindeti-l (sau donati-l). Dupa 6 luni faceti acelasi lucru…identificati cel mai mare peste din grup si indepartati-l. Repetati operatia la fiecare 6 luni pana veti ramane cu 5-6 frontose dintre care unul va fi mascul. Dupa 3-4 ani femelele vor putea depune icrele.Cand se va intampla acest lucru puteti cumpara un mascul aratos si sanatos care sa satisfaca “haremul”. Puteti de asemenea achizitiona un mascul salbatic prin care puteti obtine pui extrem de sanatosi si fara prea multe defecte sau deformatii.

Bazinul poate fi decorat simplu cu cateva pietre care sa dea chiclidelor o siguranta mai mare. Nu umpleti acvariul cu multe pietre sau cu pietre ascutite. Chiar daca se misca lent, atunci cand se sperie au miscari bruste si “neindemanatice”. Masculul-alpha va fi cel mai sfios din grup. El va avea nevoie de o pestera, femelele putand sa stea si in spatii mai deschise ale bazinului.
Pentru a creste un grup mic de Frontose este suficient un bazin de 150-200l dar cu cat este mai mare cu atat este mai bine. Pentru o colonie de 10 indivizi un bazin de cel putin 500 litri este necesar.

Rabdarea este cheia pentru inmultirea acestui peste fantastic. Pentru a atinge maturitatea sexuala un pui de 3-4 cm are nevoie de 3-4 ani. Masculii activi sexual capata o tenta albastruie in special in zona gurii. El va alege o zona deschisa care este slab aparata. Dupa ce a captat atentia unei femele, el va trece incet peste locul ales cu inotatoarele stranse. Depunerea este foarte discreta, fara scuturari, fara miscarea inotatoarelor. Trecand peste locul ales el isi va lasa laptii, aratandu-i femelei unde va trebui sa depuna. Multi au spus ca laptii incurajeaza femela sa depuna. Apoi ea va trece la fel de discret peste loc si va lasa icrele dupa care va da inapoi-nu se va intoarce- va da inapoi si va lua icrele in gura.Va face acest lucru de 4-6 ori. Laptii masculului (sperma) sunt destul de puternici pentru a fecunda icrele cateva minute bune dupa ce au fost depuse.

Alevinii sunt in numar de 20 pana la 50 (dar pot ajunge si pana la 80) in functie de starea femelei, de conditiile din mediu si de varietate. Femelele vor tine alevinii timp de 5 saptamani. Dupa aceasta perioada alevinii ar trebui separati de parinti deoarece orice peste mai mic de 5 cm pentru C.Frontosa reprezinta hrana.

Scris de sumatranu’ © Ionita Dan

by lupul-sur

Pestii sanitari cum sunt cunoscuti in marea masa a acvaristilor sunt reprezentati de o mare varietate de specii de pesti ce au principala caracteristica hranirea la fundul acvariului. Dupa cum fiecare dintre noi stim ca fiecare peste are o zona din acvariu unde se hraneste. Cei mai cunoscuti dintre sanitari sunt pestii corydoras, iar ca raspandire in acvariile noastre este Corydoras paleatus.

Corydoras paleatus este specia cea mai reprezentativa a familiei Callichthydae, un peste pasnic, ovulipar, prefera apa fara saruri de calciu si cu o temperatura de 22-25 grade Celsius. Pe timpul iernii el poate suporta si temperaturi de 14-16 grade Celsius. Este originar din Brazilia mai precis din lunca inundabila a fluviului La Plata. Ajunge in Europa in anul 1893.

Creste pana la o marime de 7-8 cm femela si de 4,5-5 cm masculul. In afara de marime masculul este si mult mai suplu decat femela si are innotatoarea ventrala mai ascutita. Corpul este comprimat lateral si linia spatelui usor arcuita, avand o culoare cenusiu inchis cu luciu metalic si mici puncte negre. In loc de solzi el este acoperit cu placi cornoase, subtiri. Prezinta respiratie intestinala. Pe piata se mai gaseste o varietate albinotica obtinuta de acvaristii din orasul Baltimore SUA, plus o varietate voalata normala sau albinotica. Are botul inclinat in jos, cu mustati. Acest lucru ii tradeaza obiceiul de ca scurma nisipul. Este un peste vioi, foarte jucaus, mai ales la exemplarele de varsta mica. Are tendiinta de a sarii din acvariu de accea este necesar ca acest acvariu sa fie acoperit cu un geam de sticla. Dupa unii autori el ajunge la o varsta de 20 – 24 ani, iar dupa altii nu depaseste 10 ani. In acvariu la mine o femela de 6 ani are 8 cm si este activa sexual. Este un peste foarte rezistent la boli ( am reusit sa vindec un mascul ce avea innotatoarea dorsala rupta). Nu se poate mentine la diferite nivele ale apei si din acest motiv in momentul in care nu mai innoata se scufunda.

Pentru inmultire se aleg exemplare de minim 1,5 ani puse in acvariu de 30 – 40 litri cu coloana de apa de 30 cm. Ca plante se pot folosii Sagittaria, Vallisneria si Ludwigia. La o femela este de preferat sa se introduca 3-4 masculi. Femela depune icrele pe geamul acvariului sau pe frunzele plantelor din apropierea acestui geam. Inaintea jocului nuptial curata cu gura si cu innotatoarele geamul acvariului. Un semn de avertizare este reprezentat de ascensiunea si coborarea rapida a pestilor pe langa geamul acvariului. O femela depune in jur de 150 de icre, tari ce sunt foarte aderente pe suprafata pe care au fost fixate. Un alt comportament interesant al acestei specii de pestii este reprezentat de faptul ca femela, atunci cand masculii sunt insuficienti sau necorespunzatori, ii prinde si ii suge de lapti fertilizandu si singura icrele. Prima oara cand mi-am vazut masculul intors pe o parte cu botul femelei infipt in el am tras o sperietura clasa intai. Larvele eclozeaza dupa 6 zile la o temperatura de 22 grade Celsius si dupa 11-12 zile la o temperatura de 18-20 grade. Ca hrana pentru alevini se recomanta microorganismele, zooplanctonul etc. Dupa cateva luni cand atinge o marime de 1 1,5 cm este deja frumos colorat.

Pe langa Corydoras paleatus mai intalnim si alte specii de cory dar cu o raspandire mult mai mica. Dintre aceste specii mentionez Corydoras julii, Corydoras hastatus, Corydoras aeneus si Corydoras schultzei. Nu insist asupra lor deoarece sunt destul de putin raspandite, eu personal nevazand decat un exemplar de corydoras julii, pe care il am in acvariu la servici.

Pentru a scrie acest articol am folosit urmatoarele carti:
– Acvaristica de Zoltan Kaszoni; Editura Stiintifica Bucuresti 1970;
– Acvaristica practica de V. Voican si I Radulescu Editura Ceres Bucuresti 1979;
– diverse materiale preluate de pe internet;
– marunta mea experienta.

Imi cer scuze pentru eventualele inexactitati si greseli de ortografie si sper ca acest articol sa va ajute.

by rochi

Sinonime: Zeus scalaris, Platax scalaris, Pterophyllum dumerilii, Plataxoides dumerillii, Pterophyllum eimekei
Familia: Cichlidae
Ordinul: Perciformes

Genul: Pterophyllum
Nume comun: scalar
Origine: Bazinul Amazonian
Marime: 25 cm
Comportament: puii traiesc in grupuri, adultii in cupluri; teritoriali daca volumul pus la dispozitie este insuficient
pH = 6,6-6,8

dGH = 0-3
Temperatura: 25 grade; varietatea neagra prefera o temperatura mai ridicata
Hrana: omnivor
Volumul acvariului: 300-350l; inaltimea: 45-50 cm
Observatie: este bine sa avem un grup de 6 scalari tineri de aceeasi talie, dar provenind din surse diferite, pe care sa ii crestem impreuna si din care se vor alege perechile
Descriere: Daca scalarul a fost considerat intr-o perioada o Cichlida mitica, asa cum este astazi discusul, el si-a pierdut stralucirea de odinioara mai ales datorita unor reproduceri exagerate si de cele mai multe ori necontrolate. In schimb, formele salbatice, destul de rare pe piata, sunt inca foarte cautate. In 1823, Lichtenstein a descris scalarul ca Zeus scalaris, perioada in care notiunea de Cichlidae era inca confuza (Chromidae). Genul Zeus Linne, 1758, fusese deja folosit de catre Artedi in 1738, originile sale datind inca din vremea lui Aristotel.

Intretinere: Intretinerea scalarului nu prezinta probleme deosebite. Totusi, pentru specia Pterophyllum altum, conditiile fizico-chimice ale apei vor fi asemanatoare cu cele pentru discus. Bazinul va fi inalt si lat. Pentru scalarii adulti, inaltimea minima trebuie sa fie de 45-50 cm, iar latimea va fi cit mai mare pentru a le crea un climat sigur. O apa cu un dGH = 5-13 , cu un pH cuprins intre 6,5-7 si o temperatura de 26-28 grade este potrivita pentru diverse varietati de scalari. Varietate salbatica are nevoie de o apa mai moale dGH = 0-8 si mai acida pH 6,0-6,8. Filtrarea poate fi lenta, ceea ce inseamna ca o fauna bacteriana denitrificatoare poate sa existe pe substratul poros ca cel format din lava sfarimata si pe bucatele de ceramica sau plastic din filtrul. Atentie la directia jetului de apa, caci scalarii sunt foarte sensibili la curentii puternici. Schimburile de apa vor fi de 1/3 sau 1/2 din volumul bazinului, la o perioada de maxim 15 zile.
Reproducerea: Este destul de dificil sa stabilim sexul scalarilor. Se recomanda cumpararea unui grup, din care perechile se vor alege la maturitate, iar intre perechile formate, legatura va fi foarte strinsa. Scalarii ating maturitatea sexuala la virsta de 7-12 luni. Odata ce o perechea va fi gata de reproducere, ea va depune la o perioada de fiecare 10-12 zile. Scalarii depun pe o frunza lata si lunga, sau pe suporturi artificiale cum ar fi tuburile din PVC, pe care le curata indelung. Chiar daca exista un suport `natural` pentru ponta, se intimpla uneori sa depuna si pe filtru, geam sau pe incalzitor, iar in acest caz, icrele sunt pierdute definitiv.
Pentru a stimula reproducerea, vom ridica temperatura cu citeva grade si vom face schimburi dese de apa. Perechea va fi hranita cu hrana vie si vegetala. Scalarii depun in jur de 400-600 de icre, care uneori pot fi mincate de catre parinti din cauza stresului, apa de proasta calitate sau agitatie in camera unde se afla acvariul. Din acest motiv, bazinul pentru ponta se va amplasa intr-un loc linistit. Este bine ca 3 dintre peretii acvariului sa aiba background-ul de culoare neagra pentru a le oferi mai multa siguranta. Bazinul va contine citeva pietre si o piatra de aerare pentru pui.
Femela elibereaza icrele pe suportul de ponta, iar masculul o urmeaza eliberind laptii. Apoi parintii se vor ocupa de icre, inlaturindu-le pe cele albe, nefecundate.
Icrele eclozeaza la o temperatura de 30 grade, dupa 42-44 ore de incubatie. Pe durata reproducerii, apa trebuie sa fie foarte curata, iar substratul (fundul bazinului) sa fie fara depuneri, care se pot fixa pe glandele cefalice ale alevinilor, provocindu-le asfixierea. Schimburile zilnice de cca 50% de apa sunt esentiale pentru ca alevinii sa supravietuiasca. Puii vor inota dupa 5-7 zile si vor fi hraniti cu infuzori, artemia, hrana pentru pui din comert. Este bine sa fie tinuti impreuna pina ating dimensiunea unei monezi si sa fie hraniti de cel putin 6 ori pe zi, in primele 14 de la ecozare. Dupa aceea, hranirea se va reduce la 2-3 portii pe zi. De multi ani incoace, problema cea mai mare pe care o intilnesc acvaristii pe perioada reproducerii este aceea in care alevinii ajung la stadiul de inot liber. Se intilnesc cazuri cind, din mai multe ponte reusite se ajunge fie partial, fie in totalitate la alevini lipsiti de vezica inotatoare. Sunt pui lipsiti de motricitate, care nu pot inota din cuib pentru a ajunge la hrana vie cum ar fi naupli de artemia. Pentru aceasta tara genetica nu exista nici un remediu. Deseori, o pereche din acelasi bazin poate avea alevini perfect sanatosi, ceea ce exclude posibilitatea aparitiei unei bacterii la vezica innotatoare. In acest caz, este mai bine sa separam masculul sau femela `vinovat(a)` de a fi purtatoarea unei astfel de gene. Incubarea artificiala cu ajutorul unei pompe de aer, aceasta metoda nu ar trebui practicata decit in cazuri extreme, cind parintii isi maninca in mod succesiv ponta sau cind nu o supravegheaza. In acest caz, pierderile vor fi, in cele mai fericite cazuri de cca. 25%, dar in conditii nefavorabile, mai mult de 1/2 sau chiar toate icrele vor fi pierdute. Pompa de aer nu poate inlocui cu succes grija parintilor, mai ales in ceea ce priveste inlaturarea icrelor nefecundate. Impotriva micozelor se poate folosi albastru de metil sau tripaflavina.

by Ing. Mircea Oprea

A fost introdus in comertul acvaristic in anul 1911. Este un peste originar din nordul Americii de Sud, Trinidad si Martinica. Denumirea locala este de “atipa”. Desi in Romania a fost introdus si reprodus dupa 1980 el a cunoscut un succes deosebit, in ciuda taliei mari, de aproape 15 cm.

Placile de pe corp se imbina cu cele de pe spate. Corpul este puternic, are 2 perechi de mustati pe maxilarul superior, coada este usor concava, aripioara adipoasa are un spin de sprijin. Lungimea maxima este de 20 cm. Culoarea de baza este un gri maro, cu spatele mai inchis, abdomenul alb (cu exceptia perioadei de reproducere). Pe corp are pete negre-maro mare la mijlocul flancurilor pot forma o dunga. Aripioarele sunt gri galben cu puncte negre. Pe coada are o dunga transversala inchisa la culoare.

La varsta de 6 luni apare dimorfismul sexual, care este evident. Astfel masculul are aripioarele pectorale mai lungi decat femela, in timp ce femela are diamentrul corpului mai mare. In mod normal abdomenul pestilor este alburiu, dar in perioada de reproducere, abdomenul masculului este acoperit cu pete de culoare inchisa. Pestii isi incep activitatea sexuala dupa varsta de un an.

Nu este un peste pretentios la conditiile de mediu. Se multumeste cu o temperatura de 18° C, nu este pretentios la calitatea apei si mananca orice de pe fundul bazinului. In general are nevoie de acvarii mari, de cel putin 120 l, bine plantate si cu multe ascunzatori.

Este o specie care construieste un cuib de spuma la suprafata apei, sub un suport mai tare, care poate fi o frunza mai mare, un geam sau o bucata de polistiren expandat. Ruda Zukal spune ca a obtinut cele mai mari succese atunci cand pe fundul acestui suport a pus o foaie de material plastic negru. Din clipa in care incepe constructia cuibului masculul devine foarte violent, atacand chiar si atunci cand il hranim. Constructia cuibului poate dura 2 zile, chiar si 1-2 saptamani. Pentru stimularea construirii cuibului se recomanda introducerea in acvariu, pe fund, a unor frunze de stejar uscate. In mod normal, pentru reproducere pestii se tin in perechi sau chiar 2-3 femele la un mascul. Acesta va depune icre cu toate femelele dupa o scurta pauza. Acvariul poate avea substrat, sau nu, poate fi plantat sau nu.

Actul depunerii icrelor incepe ezitant, datorita faptului ca femela este destul de sperioasa. Cand femela este gata de depunere, masculul o asteapta sub cuib, ca aceasta sa-l apuce cu gura de regiunea anala. Cand face acest lucru, masculul o blocheaza cu aripioarele pectorale, in acest timp eliberand spermatozoizii. Femela, care si-a facut din aripioarele ventrale si corp un buzunar (punga) si unde are in acel moment icrele, se intoarce cu abdomenul in sus spre cuibul de spuma si lipeste icrele de suport.

Aceste lucruri se pot petrece in mod normal, dar de multe ori pestii nu vor sa depuna. Atunci, pentru a-i stimula, le vom inrautati conditiile. Timp de cateva saptamani le vom da mai putina hrana si nu le vom face schimbul de apa normal. Dupa acest interval de timp, vom trece la schimbari dese de apa, le vom scadea temperatura (pentru a determina masculul sa construiasca cuibul) si ii vom hrani mai consistent. Desi nu sunt pesti foarte pretentiosi, depunand usor, puii crescand repede, se poate intampla sa avem si insuccese. Astfel, depuneri intregi se pot albi, icrele depuse, dupa 2-3 zile se transforma intr-o gelatina, acest lucru datorandu-se unei valori mari a pH-ului (valori alcaline). Apa pregatita pentru eclozarea icrelor va trebui sa fie usor acida sau normala (pH = 6,5-7). Se mai poate intampla de asemenea ca acvariul in care avem puii sa nu fie acoperit cu un geam si sa existe o diferenta mare de temperatura intre apa din acvariu si aerul din camera. In acest caz apare racirea puilor datorita faptului ca acestia au respiratie stomacala. Daca tinem cont de toate acestea, puii cresc usor si foarte repede.

by Ing. Mircea Oprea

A fost introdus in acvaristica inca din anul 1876. Prima reproducere in acvariu a fost facuta in 1878 de Carbonnier. Arealul sau este sud-estul Braziliei de la La Plata pana in Argentina, unde traieste in ape care curg lent.

Dimorfismul sexual: masculul are o lungime de 5 cm si o aripioara dorsala mai inalta si mai ascutita ca femela. In alta ordine de idei corpul masculului este mai suplu decat cel al femelei, mai ales in perioada depunerii icrelor. Femela este mai robusta si mai mare putand ajunge pana la 7 cm. Coloritul este gri-verde pana la gri-maro, spre abdomen este ocru. Pe acest fond are pete si puncte inchise, neregulate, care pot fi albastru verde-violet (in functie de lumina), aripioarele galbui cu randuri de pete mici inchise la culoare.

Este un peste pasnic si nepretentios in ceea ce priveste calitatea apei, putand fi foarte bine crescut intr-un acvariu comun. Mananca orice: hrana vie sau uscata dar numai cazuta pe fundul bazinului. Prefera tubifexul, enchitreii, daphnia vie. Deoarece isi procura hrana scurmand nisipul, acesta va avea o granulatie mai fina si fara muchii ascutite. Daca nu se respecta acest lucru vor avea de suferit mustatile pestelui, care vor fi ranite si pot cadea. In urma ranilor, bacteriile care exista in acvariu vor ataca rana proaspat deschisa. Ca remediu se va folosi un sistem de filtrare mai eficient (mai ales daca hranim pestii din abundenta si bacteriile care au rolul de filtru biologic nu vor reusi sa anihileze materiile in descompunere) si se va schimba substratul cu unul de o granulatie mai fina. Daca mustatile nu sunt afectate prea puternic ele se vor reface. Suporta o gama larga de temperaturi intre 18-28° C. Frey mentioneaza chiar faptul ca este bine (pentru reproducere) ca pestii sa fie tinuti afara, pana in perioada cand incepe inghetul. Temperatura optima este de 23° C.

Pentru reproducere este necesar sa avem 2-3 masculi la o femela. Daca pestii nu vor sa depuna, atunci pentru o perioada de 2-3 saptamani li se vor inrautati conditiile, hrana mai putina, apa neschimbata o perioada mai lunga, o temperatura mai scazuta si sexele vor trebui separate. Dupa trecerea acestei perioade, pestii se vor reuni, vom schimba apa din ce in ce mai des cu apa proaspata, se va ridica temperatura la circa 18-20° C si pestii vor fi hraniti cu hrana vie din belsug. Acvariul pentru reproducere poate fi fara substrat pe fund, doar 2-3 tufe de plante plutitoare (Ceratopteris). Un filtru cu 2-3 bule de aer este suficient. Capacitatea acvariului de reproducere se recomanda sa nu depaseasta 40 l. Apa trebuie sa fie proaspata si sa aiba o temperatura de 18-20° C. Cel mai bine depun icre in grupuri de 2-3 femele si 4-6 masculi. Primul semn ca va incepe reproducerea este ca femelele cu abdomenul plin de icre incep sa se plimbe in jos si in sus pe langa geamuri. Cand femelele fac o pauza pe fundul acvariului, masculii cu mustatile si pectoralele incep sa mangaie femelele. Femela va reincepe frecarea geamurilor cu o frecventa din ce in ce mai mare. Unele locuri vor fi frecate cu mai multe insistenta, aici vor fi depuse icrele. Din acest moment, masculul cel mai puternic devine si cel mai activ si se aseaza in fata femelei. Daca femela este gata sa depuna icrele, atunci ea va atinge cu mustatile abdomenul masculului, acesta reactionand prin strangerea mustatilor femelei intre pectoralele sale. Raman putin timp in aceasta pozitie apoi femela incearca sa se elibereze. Se pare ca acesta este momentul eliberarii spermatozoizilor. In acest moment pozitia corpului masculului este un “S”. Spermatozoizii eliminati in apa sunt dirijati spre buzunarul cu icre al femelei prin miscari ale aripioarelor si operculelor. Dupa ce o femela scapa din stramtoarea masculului, se da inapoi si se apropie de locul ales pentru a lipi icrele. Masculul urmareste in continuare femela, acest ritual repetandu-se pana la eliminarea tuturor icrelor, care pot fi in numar de 150-200. Dupa depunere, pestii stau nemiscati pe fundul apei si vor trebui scosi.

In functie de temperatura apei, icrele eclozeaza in 6-14 zile. La o zi dupa eclozare puii incep sa manance. In primele 2-3 zile este bine sa-i hranim cu microviermi, pentru ca se aduna pe fundul acvariului, apoi cu nauplii de Artemia. Este bine in acest caz sa punem un bec mic pe fundul acvariului (in exterior) pentru ca nauplii sa se adune la lumina, puii gasindu-i usor. Dupa 5-6 zile este bine ca pe langa hrana vie sa se alimenteze si cu hrana vegetala foarte bine maruntita. Puii cresc usor si relativ repede. Este necesar sa incepem schimbarea regulata a apei.

Acest peste prezinta si o forma albinotica. Corpul este complet lipsit de pigment, iar ochii ii sunt rosii. Se pot imperechea si intre ei, dar in cazul in care perechile sunt numai albe, puii vor fi toti albi.

by Ing. Mircea Oprea

Face parte din familia Loricariidae. Este bine sa fie tinut in perechi sau tot cu pesti nocturni. La hranire au neaparat nevoie de hrana vegetala, dar accepta si hrana vie sau sub forma de tablete. Hrana vie, daphiile, se vor da congelate.

Apa trebuie sa fie normala, iluminarea normala dar cu multe plante plutitoare la suprafata, temperatura optima e de 23° C. Sunt pesti de fund. Biotopul natural este in estul si nord-estul zonei tropicale a Americii de Sud, in Guiana, Trinidad, cursul Amazonului si Rio Paraguai.

Au partea din fata a corpului aplatizata, operculele sunt mobile si acoperite cu tepi. Pe varful botului au ramificatii (coarne) care se pot bifurca, dorsala este inalta, prima radie este intarita, pe aripioarele pectorale are tepi foarte puternici. Aripioara adipoasa are si ea un spin foarte puternic. Coada are radii intarite in partea de sus si de jos. Intre radii coada este oblica. Atinge 14 cm lungime. Coloritul este oliv maro-inchis, pana la negru, pe abdomen este gri-verzui pana la maroniu-verde. Pe aripioare are randuri de pete inchise la culoare iar la inceputul dorsalei are o pata neagra mare.

In general, la noi se considera ca aceasta familie impropriu denumita “Sanitari” este formata din pesti inferiori, cu pretentii de apa si hrana reduse. Majoritatea acvaristilor, necunoscatori, au falsa impresie ca acesti pesti se hranesc cu resturile alimentare ramase de la ceilalti. Aceasta este o impresie falsa, necesitatile lor alimentare fiind cel putin la nivelul celorlalti pesti, daca nu superioare. Este adevarat ca ei sunt folositi ca pesti complementari, pe langa altii care sunt mai colorati, mai mobili si mai cunoscuti. Aceasta reputatie, ca mananca resturi, vine de la faptul ca fiind pesti de fund, avand gura plasata in partea de jos a botului, nu pot manca decat de pe fund. Daca mai mananca si din masa apei (zona de mijloc) o fac foarte rar si foarte neindemanatic. Se stie ca pot trai intr-un acvariu neaerisit si nefiltrat, deoarece au un aparat respirator auxiliar de tip abdominal. Intreaga familie este sensibila la concentratiile chimice din apa. Astfel ei vor fi afectati in cazul folosirii cuprului pentru combaterea hidrei sau a peroxidului contra algelor albastre. Concentratii care pentru alti pesti nu sunt periculoase, pentru ei pot fi mortale. In general sunt pesti nou introdusi in acvaristica, la unele specii reproducerea in captivitate, daca s-a reusit, este de data recenta dupa anii 1975-1980 (ex. Dianema longibarbis, Ancistrus etc.). Toate familiile de somni au multe specii cu obiceiuri deosebite. Intr-un acvariu comun, este bine sa fie reprezentate toate categoriile de pesti: de suprafata, de apa medie si de fund. Din aceasta ultima categorie fac parte si familiile de somni.

Sunt raspanditi, cu exceptia polilor, pe tot globul. In general sunt pesti de apa dulce, desi unele specii traiesc in mare. Sunt cam 2000 de specii, in America de Sud traiesc cam 1200, printre care si familiile de somni acoperite cu placi osoase. Prefera fundul apei de unde isi procura hrana, cautand-o cu ajutorul mustatilor. Sunt total nepretentiosi la calitatea apei, in biotopul natural traind in fluvii, rauri, parauri si ochiuri de apa fara oxigen. Unele specii, in sezonul secetos se ingroapa in namol asteptand sezonul ploios. De aceea, la amenajarea acvariului trebuie sa tinem cont de toate aceste conditii care, chiar daca nu mai sunt valabile, pestii au nevoie de ele. Astfel vom crea in acvarii locuri pentru ascunzis, pesteri, radacini si mai ales locuri de repaus pentru noapte (mici platforme mai aproape de suprafata apei). Marea majoritate sunt pesti nocturni, trebuind sa tinem cont de acest lucru, mai ales cand ii hranim (ex. familia Loricariidae). Alte familii au ciudatenii in ceea ce priveste pozitia de inot cu abdomenul in sus (Synodontis) sau atunci cand se ascund…

Ca infatisare, majoritatea au corpul alungit, dar altii sunt mai indesati. Au corpul aplatizat pe flancuri, de multe ori primul segment al corpului este cilindric si cu capul tesit in partea de sus (Siluridae, Ictaluridae). Pestii care traiesc pe fund au spatele puternic curbat, pe punctul cel mai de sus avand dorsala. Abdomenul este plat. Corpul poate fi acoperit cu placi osoase sau sa nu fie acoperit nici macar cu solzi. Pot avea capul si zona pectorala acoperite cu placi si restul corpului fara nimic. Placile osoase se pot imbina sau suprapune (ca tiglele). Pielea somnilor fara placi este acoperita cu mucus. In acest caz, in piele se afla organele electrice cu ajutorur carora isi captureaza prada (Malopterurus). Gura este mare si de multe ori oblica. Familia Loricaridae, care traieste in ape repezi, pe langa buze au mustati dese (ca niste smocuri), cu ajutorul carora indeparteaza algele care-i stau in cale. O caracteristica a somnilor o constituie mustatile care sunt prelungiri ale pielii cu foarte multe papile gustative. Numarul si lungimea acestora difera de la specie la specie. In mod normal au 4 perechi de mustati, iar la unele specii lungimea lor poate sa depaseasca lungimea corpului (cele de pe maxilarul superior). La altii (Corydoras, Callychthys), mustatile au doar cativa centimetri. Mustatile le tin departe unele de altele, rigide, servind la gasirea hranei si la orientarea in spatiu, deoarece au vazul foarte slab dezvoltat. Nu-si folosesc mustatile pentru atragerea prazii. La somnii care traiesc pe fundul apei, ochii sunt situati in partea de sus a capului si sunt acoperiti cu un strat de piele pentru a fi protejati de rani. Aripioarele sunt folosite pentru inost, dar nu sunt excesiv de dezvoltate. De regula primele radii ale dorsalei si pectoralelor sunt osoase formand niste tepi ososi ce pot fi folositi si pentru sprijin. Tepii de pe dorsala sunt in legatura cu niste glande veninoase, intepaturile fiind foarte dureroase si greu vindecabile. La unele specii intre dorsala si anala apare o aripioara adipoasa care poate fi o prelungire a pielii, uneori intarita de un spin (la somnii cu corpul acoperit de placi osoase). Acest spin poate fi mare sau poate lipsi cu totul. La alti somni, dorsala poate lipsi, dorsala poate lipsi fiind inlocuita de aceasta aripioara adipoasa. Se mai poate ca aripioarele dorsala, adipoasa si anala sa formeze o singura aripioara ce acopera intreaga parte din spate a pestelui, incepand imediat in spatele capului si terminandu-se in locul unde ar trebui sa inceapa anala.

Aripioarele perechi sunt situate pe lateralul corpului pentru a putea fi folosite si la sprijinirea corpului cand stau pe fundul apei. Unii somni au aparate respiratorii suplimentare, ca niste saci (plamani) care pornesc din vezica inotatoare puternic vascularizata si legata de branhii, altii au o parte a intestinului vascularizata, indeplinind acelasi rol. Aerul atmosferic este inspirat atunci cand pestele ajuns la suprafata apei, scoate putin botul afara si elimina dioxidul de carbon. Din punct de vedere al coloritului si desenului, familiile de somni nu sunt asa de spectaculoase. Culorile sunt stinse, iar la speciile care nu au corpul acoperit cu placi osoase, abdomenul este deschis la culoare sau este patat. Pe flancuri apar tonalitati colosistice metalizate sau catifelate, culoarea de baza fiind albastrui verzuie, de culoarea bronzului, maro sau chiar negru, pe acest fond aparand dungi longitudinale si transversale, desene neregulate in culori inchise. Sunt specii care scoase din mediul lor natural capata culori tipatoare.

In general dimorfismul sexual nu este evident dupa culoare. Din punct de vedere al hranei, au pretentii diferite. Mananca orice, hrana vie sau uscata dar in bucati mici. Se hranesc pe fundul apei, dar si din masa apei. Somnii care inoata liber (Kryptopterus, Physailia, Eutropiellus) mananca numai din masa apei si numai hrana vie. Speciile care mananca de pe fundul apei sunt omnivore, mancand tubifex, larve de tantari rosii, rame, dar si hrana uscata sau congelata. Moricariidele mananca alge moi, folosindu-se de dintii lor, dispusi in siruri, de pe buze. Ele au nevoie de acvarii bine luminate si cu multa vegetatie. Mai mananca si frunze de salata sau spanac oparite, fulgi de ovaz.

Despre reproducere in general se stiu putine lucruri, pentru ca la foarte multe specii aceasta are loc noaptea. Multe specii nu s-au reprodus in captivitate si acest lucru din doua motive: sau sunt prea mari, sau nu s-a insistat destul, specia nefiind interesanta pentru acvaristi.