by Ing. Mircea Oprea

xiphophorus helleri, xipho

Este raspandit in America Centrala, din Guatemala pana in sudul Mexicului. Forma originara este de culoare verde, asa numitul “Xipho verde”, dar in urma selectiilor repetate au aparut mai multe varietati coloristice: xipho rosu cu coada neagra, xipho rosu cu ochii rosii, xipho albinos, simpson xipho – cu aripa dorsala alungita, tuxeto – cu o banda neagra ce se intinde de la baza pedunculului caudal pana la marginea operculului (poate fi rosu sau verde), xipho negru – provenit din tuxeto, la care banda laterala neagra este foarte mult latita acoperind in intregime flancurile corpului si afara aripioarelor, care raman transparente, berliner – cu puncte negre dispuse neregulat pe fondul rosu al corpului, xipho voal – la care aripioarele perechi si neperechi sunt mult alungite.

Ca dimensiuni, femela ajunge la 12 cm, masculul fiind mai mic. Dimorfismul sexual este evident, masculul avand inotatoarea anala modificata intr-un organ copulator, numit gonopodiu, la varietatile voalate gonopodiul creste foarte mult, devenind, din aceasta cauza inoperant. Dimorfismul se mai manifesta si prin existenta la mascul a unei prelungiri in forma de spada a radiilor de la baza inotatoarei caudale, popular fiind numit si “pestele cu spada”. Trebuie subliniat un aspect interesant legat de dimorfismul sexual si de raportul dintre sexe. Este vorba de reversibilitatea sexelor si de disproportia intre sexe la depunere. La un moment dat o femela bine dezvoltata isi modifica conformatia corpului, ii apare spada si gonopodiul, transformandu-se in mascul. Acest fenomen este observat si la alte specii vivipare (Xiphophorus maculata). Datorita unor factori externi (pH etc) au loc modificari fiziologice care transforma femela in mascul, fenomenul fiind reversivil, un astfel de mascul fals se poate transforma inapoi la femela, putand naste din nou pui.

In natura traieste in ape mai mult lent curgatoare, cu o duritate medie de 10-15° dGH. Aceste rauri trec peste soluri care pot fi mai mult sau mai putin acide si se varsa in mare, unde sunt categoric mai alcaline. Deci pestii au preferinte pentru apa neutra, usor alcalina. Prefera un bazin cu multe plante si cu o apa obisnuita (de la robinet) bine oxigenata si filtrata. Fiind un peste cu un metabolism ridicat prefera bazine mai mari (50-80 l). Sunt pesti activi si relativ pasnici, putand trai in acvarii comune, dar mananca puii mai mici de 1 cm. Masculii sunt agresivi, in acvariu realizandu-se o ierarhie a masculilor, cel mai mare si mai puternic devenind masculul dominant, care are primul acces la hrana si imperechere. Mananca atat hrana vie cat si uscata. Cu cat hrana are in compozitie material vegetal cu un continut sporit de carotenoizi, cu atat culoarea rosie este mai intensa.

Inmultirea este foarte usoara, femela cu 3-4 zile inainte de data estimata a nasterii se va separa intr-un acvariu cu multe plante, cu o apa bine filtrata si aerisita. In aceasta perioada femela va fi hranita cu hrana vie, variata. Se va tine cont ca dupa o hranire unilaterala cu tubifex, femela se va ingrasa si va naste un numar redus de pui, iar din acestia multi vor fi neviabili. Dupa 2-3 nasteri, femela poate naste intre 100-250 de pui. Dupa nastere femela se va scoate pentru a nu manca puii.

La varietatea “berliner” se poate observa o concentrare a pigmentului negru (melanina) in partea posterioara a corpului. In situatia in care petele metalice se extind foarte mult, jumatatea posterioara a corpului devenind neagra, acesta fiind un semn de degenerescenta. Caracterul este ereditar cu atat mai mult cu cat incrucisam pesti inruditi intre ei. Deci in cazul in care continuam apare o maladie genetice, “melanosarcom” sau cancerul pigmentului negru care se manifesta prin distrugerea dorsalei si codalei, atacand si pedunculul caudal. Ca exemplu, incrucisand un mascul “berliner” cu o femela albinos putem obtine urmatoarele varietati de pui: berliner – care au involuat si care au prezentat fenomenul melanosarcomic, rosii cu ochii rosii – dar cu multe pete albe (in locul celor negre), albinosi – care s-au dezvoltat normal. Se poate intampla ca dorsala si caudala sa lipseasca chiar de la nastere. Deci vom cauta sa evitam incrucisarea intre pesti foarte inruditi intre ei (pentru a evita consangvinizarea) sau incrucisarea intre pesti ajunsi la capatul selectiei artificiale.