Temperatura

Parametru important pentru viata acvatica, temperatura regleaza cresterea animalelor si a vegetalelor, influentand cantitatea de oxigen dar si alti numerosi factori deosebit de importanti care printr-o actiune conjugata determina dezvoltarea vietuitoarelor acvatice. acvariu Spre deosebire de temperatura interna a mamiferelor care este reglata si practic stabila, cea a pestilor si a altor animale de acvariu variaza in functie de cea a apei in care traiesc. Ei nu pot trai decat la anumite temperaturi, unele specii find mai sensibile decat altele la variatiile acestui parametru.

     Apele dulci tropicale se caracterizeaza prin variatii de temperatura mai putin importante decat in zonele temperate cum ar fi Franta; amplitudinea lor este intre 20 si 30° C. Local, umbra furnizata de padurea tropicala raceste apa, in timp ce temperatura creste in apele necurgatoare sub influenta directa a soarelui. In acvariofilie, o temperatura medie de 25° C este cel mai adesea recomandata, iar variatii de 1-2° C sunt nesemnificative. Pe perioada scurta (sub 24 de ore), pestii pot rezista unor diferente chiar mai mari. In schimb, pe o durata mai lunga, metabolismul lor (adica functionarea generala a organismului lor) risca sa fie puternic perturbat; moartea poate surveni intr-un timp mai scurt sau mai lung. Trebuie sa semnalam si faptul ca temperaturi prea scazute fovorizeaza uneori dezvoltarea unor boli.

Oxigenul si Dioxidul de carbon

In timp ce aerul contine circa 20% oxigen, apele cele mai oxigenate contin rareori mai mult de 1% din acest gaz dizolvat. Pestii poseda niste organe performante – branhiile – care le permit sa extraga din apa cea mai mare parte a oxigenului, solubil in apa. Oxigenul serveste si la respiratia vegetalelor si a organismelor invizibile cu ochiul liber pe care le uitam adeseori: bacteriile. Acestea din urma transforma materia organica provenita de la vietuitoare (excremente, resturi diverse); reactiile chimice implicate in aceste transformari cer si ele oxigen.

Oxigenul din apa provine din dizolvarea oxigenului din aer, favorizata de miscarile apelor: vant, curent, denivelare. Cu cat o apa este mai agitata, cu atat este mai oxigenata. Vegetalele aduc si ele oxigen; ele il produc prin fotosinteza doar ziua. Cantitatea maxima de oxigen din apa depinde de temperatura; cu cat aceasta din urma este mai ridicata, cu atat cantitatea de oxigen din apa este mai mica (la 25° C exista cu 18% mai putin oxigen decat la 15° C). Oxigenul se masoara in mg/litru, iar dozajul este destul de delicat. Apele cele mai curate, deci cele mai oxigenate, contin intre 8-10 mg/litru, iar apele cele mai sarace, cateodata mai putin de 2 mg/litru. In acvariu, tinand cont de amestecul recomandat, cantitatea de oxigen este in general la maxim. Problemele, rare, apar doar daca echilibrul general nu este respectat (suprapopulatie de pesti, putine plante) sau atunci cand materialul nu functioneaza (pana de curent, uitare).

Dioxidul de carbon provine din respiratia pestilor, a plantelor, a bacteriilor. Agitatia apei, care ii faciliteaza oxigenarea, scade in consecinta nivelul dioxidului de carbon, care trece in aerul atmosferic. Intr-un acvariu, dioxidul de carbon este mai rar, ceea ce intr-o anumita masura, poate prejudicia plantele. Astfel, in timpul zilei, datorita fotosintezei, plantele absorb dioxidul de carbon pentru a-si extrage dioxidul de carbon necesar cresterii lor, eliminand oxigenul, absolut indispensabil vietuitoarelor acvatice. Un echilibru permanent trebuie sa se stabileasca intre oxigen, dioxid de carbon, plante si pesti. Acest echilibru se modifica noaptea, perioada in care vegetatia inceteaza sa produca oxigen. Dioxidul de carbon este unul dintre principalii factori care influenteaza pH-ul.

pH-ul

pH-ul masoara aciditatea sau alcalinitatea unei ape. Valoarea 7 reprezinta neutralitatea; sub aceasta valoare, apa este acida, iar peste aceasta valoare este bazica. Apa acida nu inseamna ca ea contine acizi periculosi; in raurile si paraiele din paduri, apa se incarca cu materii organice acide, cu acizi humici, provenind din descompunerea plantelor (humus); ea se recunoaste dupa culoarea galben deschis. hartie pentru masurarea ph-ului In general, viata acvatica nu este posibil decat intre valorile 5-9. Aceste valori extreme sunt rareori atinse in acvariu, acolo unde pH-ul variaza intre 6-8 in functie de tipul apei; cel mai adesea valorile se situeaza intre 6,5 si 7,5, In acvariofilie se vorbeste de o apa acida atunci cand pH-ul este cuprins intre 6 si 6,8; pentru o apa bazica, el este intre 7,2 si 8.

Intre 6,8 si 7,2 se considera ca apa este neutra. Variatiile de pH se datoreaza in principal variatiilor biologice; noaptea, dioxidul de carbon produs de vietuitoare acidifica apa, iar pH-ul scade usor. Odata cu absorbirea dioxidului de carbon de catre plante in timpul zilei, pH-ul urca din nou. Daca slabe variatii sunt considerate normale, diferentele prea mari pot evidentia probleme. pH-ul constituie un bun indicator al echilibrului din acvariu, fiind un parametru de masurat in mod regulat. Datorita unui indicator colorat ce se adauga unui esantion de apa, se compara culoarea obtinuta pe scara calorimetrica furnizata de indicator; exista si pH-metre electronice.

Ajustarea pH-ului

Apa de care dispuneti nu are neaparat un pH care sa convina pestilor pe care i-ati ales. Mai mult, atunci cand un acvariu este in functionare, Ph-ul poate creste sau scadea, incet dar foarte regulat. Unele produse din comertul acvariofil permit ajustarea pH-ului, dar exista si alte mijloace de a-l modifica:
 - daca pH-ul este prea ridicat:
putem indoi apa cu una mai acida
putem limita agitatia apei
putem filtra apa cu ajutorul turbei care va elimina anumiti acizi
 - daca pH-ul este prea scazut:
putem indoi apa cu apa mai bazica, in general o apa dura
putem mari agitarea apei, ceea ce favorizeaza eliminarea CO2
putem filtra apa cu ajutorul unui material calcaros

Duritatea apei

Duritatea unei ape corespunde ansamblului de substante pe baza de calciu si magneziu, pe care aceasta le contine. Principalele substante, numite saruri, sunt carbonati, bicarbonati si sulfati. O apa de duritate nula nu contine nici una dintre aceste saruri; este cazul apei distilate. Apele din diferite regiuni (regiunea pariziana, Normandia, Quercy, Causses) au o duritate destul de ridicata, in principal datorita calcarului (sau carbonatului de calciu). Duritatea unei ape depinde de terenurile pe care le-a traversat: cu cat ele contin roci calcaroase sau magneziene, cu atat apa este mai dura. Pentru uzul casnic, de exemplu pentru o masina de spalat, remarcam ca trebuie crescuta cantitatea de detergent. Dincolo de o anumita duritate, apa este improprie consumului uman sau oricarea alte folosiri. O apa de duritate slaba, care contine putine saruri de calciu si de magneziu, este numita dulce. Acest termen indica un anumit tip de apa si nu asa cum se considera eronat, toate apele dulci. O apa de duritate ridicata este numita dura.

Duritatea unei ape se exprima in grade franceze (°fr.), care nu trebuie confundate cu gradele Celsius (°C): 1°fr. echivaleaza cu 10mg/litru de calcar. Termenul stiintific exact pentru a desemna duritatea este titrul hidrotimetric (TM), hidrotimetria fiind masura cantitatii substantelor pe baza de calciu si magneziu. In acvariofilie, se disting in general trei tipuri de ape:

- apele dulci, avand TH-ul de la 1 pana la 10°fr, care sunt in general acide.
- apele de duritate medie cu TH de la 10 pana la 20°fr, neutre sau usor bazice.
- apele dure cu TH superior valorii de 20°fr, net bazice.

Turbiditatea apei

Turbiditatea unei ape se datoreaza unor prezentei unor materii in suspensie, fie ca e vorba de organisme vii, constituind planctonul (rar intr-un acvariu), fie de materii inerte: acestea sunt resturi de origine animala sau vegetala, sau particule de sedimente, mai ales mal. Marimea materiilor in suspensie variaza de la cateva miimi de centimetri la cativa milimetri. Intr-o apa linistita, putin agitata, ele sedimenteaza cu atat mai repede cu cat sunt mai grele. In apele curgatoare sau agitate, o parte ramane in permanenta in suspensie si provoaca o turbiditate mai mult sau mai putin pronuntata. Intr-un acvariu in care apa este mereu in miscare, sisteme mai mult sau mai putin perfectionate permit pastrarea unei ape limpezi. Aceasta nu prezinta decat avantaje:
- aspectul vizual si estetic este favorizat
- lumina necesara plantelor patrunde mai usor in apa pentru a le atinge

- riscurile imbolnavirilor, mai ales la nivelul branhiilor, sunt limitate
- exista putina sedimentare pe solul acvariului, ceea ce limiteaza colmatarea lui si transformarea materiilor organice.

Produsele azotate si ciclul azotului

Azotul (N) este unul din componentele substantelor dizolvate in apa, provenind in principal din excretia pestilor. De o structura mai mult sau mai putin complexa, ele sunt rapid transformate in amoniac (NH3 sau NH4+), produse foarte toxice pentru toate vietuitoarele mediului acvatic. In aceste conditii intervin oxigenul si bacteriile pentru a transforma amoniacul in nitriti (NO2-), si ei foarte toxici. Alte bacterii, tot in prezenta oxigenului, le transforma la randul lor in nitrati (NO3-), putin toxici pentru pesti, dar care sunt utilizati de vegetale ca ingrasamant. Ansamblul acestor transformari poarta numele de ciclul azotului. Unii pesti se hranesc partial cu vegetale, dar marea majoritate este hranita de acvariofil; uneori exista un surplus de alimente. Ciclul azotului este deci modificat. Este foarte important ca echilibrul acestui ciclu sa fie respectat. De aceea nu trebuie sa mentinem un numar prea mare de pesti si sa nu-i supraalimentam. Este bine sa plantam in acvariu un numar suficient de plante si sa favorizam prezenta si desfasurarea bacteriilor, avand grija ca apa sa fie bine oxigenata, deci reimprospatata. Schimbarile de apa partiale si regulate permit eliminarea surplusului de alimente, si odata cu acesta a diverselor materii organice si a nitratilor neutilizati de plante. Un filtru biologic favorizeaza desfasurarea ciclului azotului.

Bacteriile ciclului azotului

Rare in plina apa (circa 1% din total), bacteriile colonizeaza solul si decorul avand un rol determinant. Ele se dezvolta datorita oxigenului, transformand materiile azotate. In cazul construirii unui acvariu, colonizarea mediului de catre bacterii se efectueaza incet: deci e preferabil sa nu introduceti pestii decat dupa 2 sau 3 saptamani, dupa caz.

Celelalte substante dizolvate

Numeroase alte substante se gasesc in solutie in apa. Continutul lor este in general slab si nu pune probleme, unele sunt chiar foarte benefice, cum ar fi oligoelementele. Sub acest nume sunt grupate elemente diverse, printre altele vitaminele si metalele, in foarte mici cantitati indispensabile vietii.

Fierul de exemplu, intra in compozitia hemoglobinei, pigment rosu al sangelui care vehiculeaza oxigenul captat de branhii. El are si un rol in fotosinteza plantelor, care au tendinta sa se ingalbeneasca cand acesta lipseste.

Manganul este un element la fel de important; el intra in compozitia clorofilei, pigment verde al plantelor, care le permite sa absoarba lumina indispensabila procesului de fotosinteza si sa se dezvolte. Si alte metale sunt prezente in apa; concentratia lor nu depaseste cateva miimi de mg/litru, unele devenind toxice dincolo de acest nivel (cazul cuprului de exemplu) periclitand astfel viata in mediul acvatic.