by gabone

M-am apucat de cresterea acestor viermi pentru a avea o alternativa la eternii tubifex, despre care am auzit atatea povesti si de care nu poti fi sigur; Cand m-am hotarat sa incep cultura m-am lovit de o problema care la inceput nu parea de netrecut: procurarea de inoculi. Multumita domnului Calin, am reusit sa-i “import” tocmai de la Orastie. Dupa documentare pe diverse site-uri mi-am strans materialele necesare:

Materiale necesare

– Cutie pentru cultura
– Substrat
– Hrana pentru viermi
– Pompita de apa (pentru stropit florile)
– Inocul

Cutie pentru cultura
Se folosesc cutii confectionate din diferite materiale: plastic, lemn. Sunt indicate cele din lemn deoarece mentin umiditatea substratului mai mult timp. Ca dimensiuni, singura cota fixa ar trebui sa fie inaltimea (nu mai mica de 6 centimetri). Se mai pot folosi casolete de inghetata sau cutii de margarina. Eu am folosit o cutie de plastic cu capac (era ratacita prin casa). In capac se dau gauri (acestea se acopera cu tifon sau o plasa fina) pentru a asigura aerisirea culturii deoarece lipsa aerului face ca acea cultura sa nu cresca cum trebuie, viermii sa urce pe peretii cutiei sau chiar sa moara. Capacul trebuie facut dintr-un material care nu lasa lumina sa patrunda fiindca viermii prefera intunericul. Trebuie sa se inchida bine si sa nu lase diferitii pradatori (furnici, paienjeni etc) sa patrunda in cultura.

Substrat

Grosimea substratului ar trebui sa fie cam de 5 cm. Daca substratul va fi mai subtire acesta se va usca mai repede, iar daca va fi mai gros, partea de jos a substratului poate deveni anaeroba, ceea ce nu este bine pentru viermi. In principiu, se foloseste orice tip de sol daca acesta nu este tare. Substratul ales nu trebuie sa contina fertilizanti chimici, fungicide, pesticide si alte chimicale. Eu am ales muschi de padure deoarece pastraza mai bine umiditatea si mi-a fost mai usor de procurat. Acesta se spala bine inainte de a fi pus in cutie. Orice mediu pe care il veti alege trebuie sa fie de la inceput umed.
Daca scade umiditatea la suprafata solului, viermii vor incepe sa intre mai adanc in sol cautand umezeala si astfel ei se indeparteaza de locul unde se afla hrana. Se uda suprafata substratului cu o pompita de stropit plantele, dar trebuie sa avem grija sa nu o inundam.
Deasupra substratului se pune un geam care sa preseze usor pe substrat. Sub acest geam se da hrana viermilor si se creaza o mixtura care atrage viermii si ajuta la prinderea lor. Perimetrul geamului trebuie sa fie mai mic decat perimetrul cutiei in care s-a pus substratul. Eu personal nu folosesc acest geam. Prefer mici bucati de plastic sub care sa pun hrana si pe care sa le scot separat.
Hranirea si atragerea viermilor la suprafata va face mai usoara colectarea lor pentru hranirea pestilor. Dupa ce am ales substratul pe care il vom folosi trecem la urmatorul pas: inceperea culturii propriu-zise.
Dupa asezarea inoculului (in mijlocul cutiei) se administreaza putina hrana in jurul acestuia. Se acopera substratul cu geamul procurat, se aseaza capacul si se pune cutia la o temperatura intre 15-21 grade celsius. Experienta a aratat ca la temperaturi peste 30 de grade sau sub 0 grade, viermii mor. Temperatura optima de reproducere este de 18 grade celsius. Cultura se tine neperturbata pentru cateva zile pentru a permite viermilor sa se inmulteasca.

Hrana
Viermii se hranesc cu paine inmuiata in lapte, cereale, cascaval ras (cat mai nesarat), iaurt, etc. Rezultate bune s-au obtinut cu cereale pentru copii, care contin un nivel mai mare de proteine. Hrana cu valoare nutritiva mare duce la cresterea valorii nutritive a viermilor.
Acestia nu trebuie hraniti mult de la inceput, deoarece surplusul de hrana tinde sa atraga diverse insecte sau sa provoace aparitia fungilor sau contaminare bacteriala. Trebuie reglata cantitatea de hrana oferita pe parcursul primei luni, pana la stabilizarea culturii. Hranirea se face (de preferat) la 3-4 zile si se administreaza sub geamul cu care este acoperit substratul. Eu personal folosesc ca hrana iaurtul diluat. Tot din proprie experinta am observat ca prefera iaurtul cu mai putine grasimi.
O cultura se stabilizeaza in 8-12 saptamani. Deci trebuie rabdare fiindca viermii se disperseaza destul de greu in cutie.

Dupa ce cultura devine matura, putem recolta viemii, luand geamul de deasupra substratului si spalandu-l intr-un vas cu apa. Viermii cazuti in vas se administreaza pestilor, dar trebuie avut in vedere ca acestia (viermii) contin multe grasimi si o hranire abundenta a pestilor duce la obezitate.
Ar fi bine ca la 2 luni (maxim 3 luni,sau functie de gradul in care s-a imbacsit cultura) sa se mai adauge un rand de muschi, sau daca nu mai e loc in caserola trebuie spalat muschiul din cutie(foarte important! cu apa statuta – adica FARA CLOR!!). Substartul incepe sa se deprecieze dupa o perioada de 6-9 luni, devenind acid. Asta duce la incetarea reproducerii viermilor, ramanand doar adultii in cultura. Pentru a mentine cultura, trebuie schimbat substratul.

by lupul-sur

Pentru fiecare acvarist aflat la inceput primul pas il constitue acvariul, achizitionat sau primit cadou. Prea putini dintre noi au construit ei insisi primul acvariu, ori nu au avut curajul necesar, ori a lipsit indemanarea, sau poate amandoua. Pentru cei ce vor sa incerce voi incerca sa expun pe scurt principalele etape ale realizarii unui acvariu.

Primul pas este alegerea sticlei. V-a trebui sa aiba grosimea necesara, grosime pe care o veti determina intreband pe cei ce cunosc sau cautand calculatoare pe net.
Sticla, daca este subtire o puteti procura de la geamgeriile de cartier, daca depaseste anumite dimensiuni, sunt firme specializate ce taie sticla pe masini automate. Avantajul acestor firme este calitatea ridicata a lucrarilor plus unele lucrari suplimentare ca slefuit sau cantuit. Dezavantajul major este pretul ridicat. Pe forum veti gasii notite despre mai multe de astfel de firme.

Dupa ce v-ati procurat sticla urmeaza siliconul. Acesta il gasiti de la mai multi furnizori, in mai multe variante de culori si preturi. Cele mai folosite culori sunt cele transparenta, alba si neagra. Nonsens: nici una nu este culoare.
Recomand acvariul cu fund dublu incastrat. Se procedeaza astfel: prima foaie din fund v-a fi mai mica decat a doua le fiecare latura cu grosimea foii laterale plus un mm. Mm este pentru a lasa loc siliconului. Foile laterale vor fi asezate pe a doua foaie de fund trecand pe langa prima foaie. Este de asteptat sa nu intelegeti ce am vrut sa spun , mai ales ca si eu realizez ca este destul de alambicata explicatia mea.
De accea daca aveti nevoie de ajutor contactati-ma.

Foile ce intra in componenta fundului vor fi lipite intre ele cu silicon turnat sub forma de retea, avand grija ca diferenta de marime dintre cele doua foi sa fie impartite in mod egal pe toate partile.
Sa dau un exemplu: Daca faceti un acvariu de 100 cm lungime si 60cm latime, 50cm inaltine, geam lateral de 10mm, fundul din doua foi de 8mm.
Foaia de baza din componenta fundului va fi de dimensiunile 100cm/60cm/8mm.
Foaia de deasupra din componenta fundului v-a avea dimensiunea de :
78cm/57,80cm/8mm. Diferenta dintre marimea exterioara a acvariului si cea interioara este data de (grosimea geamurilor laterale x2 ) + (1mm strat silicon x 2).
Lateralele lungi vor avea urmatoarele dimensiuni: 100cm/31cm/10mm. Diferenta de inaltime dintre inaltimea lateralei si inaltimea reala a acvariului este data de grosimea foii de baza plus 1 mm silicon. Lateralele scurte vor avea urmatoarele dimensiuni: 38cm/41cm/10mm.
Dimensiunile date sunt cu scop de exemplificare. Deci ati comandat sticla v-a venit, ati cumparat siliconul, tre sa lipiti acvariul. Veti lipii fundul si il veti lasa cel putin 24 de ore sa se prinda. Neprocedant asa riscati ca sa se deplaseze la lipirea lateralelor si sa iasa neregulat.

Dupa accea va puteti apuca de lipirea lateralelor. Este indicat ca prima lipire sa se faca cu latura lunga din spate, plus o latura mica de pe laterala.
Cand turnati siliconul aveti grija sa taiat stutul la tub in functie de grosimea geamului. Siliconul tre aplicat uniform, fara grosimi diferite. La fundul dublu siliconul se aplica in unghiul format de cele doua foi din componenta fundului, pana la inaltimea de 3 sferturi. Cu foaia laterala este de preferat sa cobori perpendicular pe locul de aplicare. Siliconul se aplica la orizontal de la stanga spre dreapta cu stutul orientat spre stanga iar pe verticala de jos in sus cu stutul orientat in jos.
Dupa ce s-au lipit toate laturile se ia un echer, se taie la coltul unghiului ascutit si cu el se trage siliconul in surplus rezultand o muchie tesita de silicon la imbinare.
Dupa toate aceste operatii acvariul ori se va prinde in niste menghine portabile daca avem iar daca nu se va infasura in elastic lat ca se realizeze o presiune sa faciliteze priza.

Dupa o perioada de doua saptamani si nu exagerez cand spun asta se va curata de resturile de silicon.
Cam asta este tehnologia lipirii unui acvariu in viziunea mea.

by Radu

Grisul sau Ichthyo este o boala usor tratabila in primele etape ale ei si mai greu de tratat in stadiile avansate cand pestele poate sa moara din cauza daunelor provocate de parazit operculilor, datorita dezechilibrului osmoregulator sau a infectiilor fungice/bacteriene ce se pot suprapune. Ichthyophthirius multifilis e un protozoar foarte des incriminat in infectarea acvariilor. Afectiunea se caracterizeaza de aparitia pe corp, pe inotatoare a unor puncte mici si albe (ca niste granule de sare imprastiate). Pestele se loveste deseori de substrat sau de orice muchie mai ascutita de parca s-ar “scarpina”.Boala poate avea o evolutie rapida si pestele poate deveni apatic, poate sa inceteze sa se hraneasca si sa moara in scurt timp. De obicei preparatele din farmacii sunt eficiente dar in acelasi timp ele sunt toxice pentru pesti si plante si mai omoara si bacteriile nitrificante din burete=>decicleaza acvariul.

Stadializare:

1. Stadiul parazitar – primul stadiu (trophozoit) este cantonat in pielea pestelui si se hraneste cu fluidele si celulele tisulare ale pestelui. Acesta incearca sa se protejeze prin producerea de mai multe celule in jurul trophozoit-ului=> aspectul de multiple puncte albe, micute.

2. Stadiul intermediar – trophozoit-ul se transforma in trophont si se detaseaza de gazda lasand o rana deschisa dupa care inoata liber in cautarea unui loc unde sa se aseze.

3. Stadiul reproductiv – O data ce trophont-ul s-a asezat, formeaza in jurul lui o membrana aderenta devenind chist (tomont). In interior acesta se divide in sute sau chiar mii de tomite.

4. Stadiul infectios – Tomitele sunt eliberate in coloana de apa si inoata libere pana gasesc o gazda moment in care ciclul incepe din nou. Daca tomitul nu gaseste intr-un anumit timp o gazda acesta moare.

Ciclul de viata al Ich. este dependent de temperatura. Temperaturile inalte grabesc fiecare stagiu al bolii iar cele joase dimpotriva. S-a descoperit ca Ich. nu infecteaza pestii la 29.4°C/85°F (Johnson, 1976), nu se mai reproduce la 30°C/86°F (Dr. Nick St. Erne, DVM, pers. comm.) si moare la 32°C/89.5°F (Meyer, 1984).

Tratament:

1. Cresterea temperaturii la 30°C/86°F. Aceasta crestere este de obicei bine tolerata la pestii tropicali. Aceasta temperatura ar trebui mentinuta cc 10 zile dupa care ar trebui readusa incet la normal. Daca pestii sunt mai toleranti la caldura temp. poate sa ajunga la 32°C/89.5°F si mentinuta cca 3-4 zile pt a omori Ich. si apoi coborata la 30C si mentinuta cca 6-7 zile. Pestii trebuie supravegheati cu atentie in tot acest timp.

2. Cresterea aerarii. Cresterea temperaturii determina cresterea metabolismului pestilor ceea ce duce la stimularea imunitatii acestora dar cere si o mai buna oxigenare a apei din acest motiv. In acvariile cu injectoare de CO2 acestea ar trebui oprite si oxigenarea ar trebui marita. Daca pestii respira la suprafata ar trebui marita cant de oxigen sau scazut nivelul apei ce duce la acelasi rezultat (prin marirea curentului de suprafata).

3. Schimbarea zilnica a 25% din apa. Duce la pastrarea curata a apei (ajuta pestii in lupta cu boala), mai elimina din trophonti si tomiti, adauga oxigen, iar lichidul de tratare a apei va aduce vit, minerale si subst ce ajuta la regenerarea ranilor deschise. Daca schimbarile dese streseaza pestii se recomanda schimbari mai rare.

4. Folosirea unui filtru diatom sau care ar putea sa “prinda” tomitele (cel mai mic stadiu al Ich. de cca 30 microni) ar fi foarte utila. Buretele/cartusul trebuie schimbat/fiert pentru cateva min. pt a distruge orice forma de Ich.

Etape aditionale:

5. Eliminarea substratului in acvariile neplantate sau unde acest lucru nu este dificil este binevenita (pentru eliminarea tomontilor care se cantoneaza aici).

6. Folosirea sarii neiodate intr-un acvariu neplantat la pesti toleranti acestui tip de tratament (spre exemplu Corydorasii sunt foarte sensibili la sare). Dozare: 3 lingurite de ceai (1 lingura de masa) la 4 litri de apa. Sarea nu se va adauga direct in acvariu ci se va dizolva in prealabil intr-o cantitate de apa de acvariu care se toarna intr-acesta. Dozarea se poate repeta la 12 ore pentru un total de 3 tratamente. Sarea din acvariu se va elimina din acvariu numai dupa disparitia Ich. prin schimbari zilnice de apa de 25%. Se mai pot face bai de sare individuale la pesti cu concentratii foarte ridicate de sare pentru eradicarea trophozoitilor (2 linguri de masa /4 litri).
De obicei parazitul este adus in acvariu de un peste “nou-venit” sau prin tubifex.

Pestii mei au contactat Ich. de la noul meu venit de atunci, un Synodontis Decorus de 10 cm si din 30 de pesti nu am avut decat o victima (un Acantophtalmus Kuhlii care era probabil insuficient adaptat acvariului – ei sunt pesti foarte rezistenti dar dupa o luna de acomodare) deoarece alte exemplare si exemplarul meu cel mai mare de Kuhlii de 10 cm nici macar nu au contractat boala.

Originea bolilor
Originea bolii poate fi externa:
– introducerea unui peste stresat de calatoria pe care a facut-o din tara de origine sau de stocarea lui la respectivul comerciant: el se poate imbolnavi si contamina alti pesti.
– introducerea unui peste purtator sanatos sau bolnav.
– introducerea de apa poluata de origine naturala.

– introducerea accidentala a unor diferite substante nocive, fum de tigara sau aerosoli.
In mod evident trebuie luate toate masurile de prevenire pentru evitarea unor astfel de accidente.

Bolile pot avea si origine interna, fiind vorba de o dereglare a echilibrului general, care duce la dezvoltarea unor boli prezente la unii pesti purtatori sanatosi.
– scaderea temperaturii sau socuri termice, adica variatii bruste, intr-un sens sau in altul, provocate de o dereglare a sistemului de incalzire.
– scaderea nivelului oxigenului.
– exces de materii azotate, datorare unei proaste functionari a filtrului sau a numarului mare de pesti.
– calitatea generala a apei.
– rani primite in cursul unei lupte sau al unei parade nuptiale putin agitate, socuri sau rani in urma atingerii decorului.

– subalimentatie sau alimentatie incorect echilibrata.
– prezenta unor plante in descompunere.

Prevenirea bolilor
Mai bine sa previi boala decat sa o vindeci: acest vechi si intelept proverb este perfect valabil in acvariofilie. Prevenirea bolilor implica o extrem de atenta observare zilnica a pestilor si mai ales a mediului, lucru care necesita unele cunostinte. Cea mai buna prevenire ramane echilibrul cat mai corect al acvariului.

Bolile si tratamentele lor
In mod global distingem doua tipuri de boli: boli infectioase si boli neinfectioase. Primele sunt provocate de microorganisme, cum sunt bacteriile, ciupercile sau virusii purtati de pesti. Factorii declansatori sunt binecunoscuti: stres, proasta alimentatie, scaderea temperaturii. Unele organisme patogene au un ciclu de viata mixt: o parte in organismul pestelui, o parte in apa.

Maladiile neinfectioase nu sunt provocate de organisme patogene, ci de mediul poluat si sarac in substante hranitoare (proasta calitate a apei, subalimentatie). Se vor evita cocteilul de medicamente si supradozajul, inutile sau daunatoare. Se va respecta durata tratamentului chiar daca in aparenta simptomele dispar repede. Totusi starea de sanatate va ramane in atentia voastra pe tot parcursul vietii pestilor. In timpul tratamentului, alimentatia pestelui trebuie sa fie moderata, dar cu alimente naturale. Dupa vindecare, ii vom furniza o alimentatie variata si bine echilibrata in substante organice, vitamine si saruri minerale pentru a-i intari starea generala.

Diferitele etape ale unui tratament
1. Plasarea pestelui intr-un acvariu-spital
2. Cresterea temperaturii pana la 27-28° C
3. Oprirea filtrarii, iar in cazul apei de mare a absorbantului de spuma, crescand aerajul
4. Diluarea medicamentului, daca e necesar
5. Varsarea pogresiva a medicamentului in acvariu, operatiunea va dura minimum o ora, chiar o zi in cazul sulfatului de cupru
6. Respectarea intocmai a duratei tratamentului
7. Golirea pe jumatate a acvariului, apoi umplerea pana la nivelul anterior cu apa identica cu cea de origine
8. Schimbarea 1/10 din volum in fiecare zi timp de 5 zile, utilizand o apa identica

9. Reinnoirea tratamentului daca acest lucru este necesar
10 Repunerea in functiune a filtrului si eventual, a absorbantului de spuma
11. Readucerea progresiva a temperaturii la nivelul initial – operatie ce dureaza 3 zile
12. Restabilirea aerajului la nivel initial.
Intr-un acvariu de ansamblu se incepe de la punctul 2.

Acvariul-spital
Se utilizeaza o cuva mica din sticla lipita, in care se pune numai materialul necesar ingrijirii pestilor. Nu exista plante, nici de sol nici de decor, cu exceptia cazurilor de pesti timizi prin structura: in acest caz li se ofera un adapost din material artificial, de exemplu PVC. Nu este necesara o filtrare normala, putem utiliza un mic filtru interior continand doar spuma. In schimb, aerajul este foarte important, unele produse influentand nivelul oxigenului. Temperatura va fi ridicata pana la 27-28° C.

Este preferabil ca acvariul-spital sa fie situat intr-un loc linistit si putin luminos, pentru a favoriza vindecarea pestelui. Geamurile acvariului pot fi acoperite cu perdele pentru filtrarea luminii. Dupa utilizare, acvariul precum si materialul folosit vor fi dezinfectate: se vor folosi 4 ml de apa de Javel la 100 l de apa, se va face o primenire timp de 24 de ore, apoi mai multe curatari succesive.

Medicamente pentru pesti de acvariu
Exista un anumit numar de medicamente vandute in toate magazinele de specialitate, specifice uneia sau mai multor boli. Progresele deosebite facute in acest domeniu sunt constante: noi medicamente extrem de eficace pentru pestii marini au aparut in ultimii ani. Este important sa respectam doza si durata tratamentului.

Bolile bacteriene pot fi tratate cu mult succes cu antibiotice. Totusi, nu va sfatuim sa folositi aceste substante greu de procurat, si care pot duce la crearea unor tulpini rezistente. Putem utiliza diferite produse chimice, cu conditia sa respectam dozele.

In primul rand, sarea de bucatarie este eficace in anumite cazuri doar pentru pestii de apa dulce. Ea se introduce in apa progresiv pana la 5-10 g/litru, dar nu trebuie depasita aceasta doza! Dupa vindecare, revenim progresiv la apa initiala nesarata, prin schimburi succesive a 25% din volumul recipientului pe zi.

Albastrul de metil este eficace impotriva ciupercilor. Se dizolva 1g pe pudra, pe care o putem gasi in farmacie, in 1 l de apa. Se trateaza pestii cu 0,5 pana la 1 ml/litru din aceasta solutie, iar ouale cu 1 ml/litru. Apoi se schimba in mod progresiv cate 25% din volumul de apa pentru a elimina produsul. Albastrul de metil nu se foloseste in apa de mare.

Verdele de malahit este deosebit de eficace impotriva ciupercilor, dar si impotriva ihtioftiriozei. O solutie de 1,5 g la 10 litri se prepara chiar in momentul folosirii, durata tratamentului nu trebuie sa depaseasca 2 ore.

Formolul este activ impotriva parazitilor externi. Se va utiliza o solutie de formaldehida 40%, disponibila in comert, care se va dilua in proportia de 20ml/100litri de apa. In general tratamentul dureaza intre 15 si 20 de minute, in nici un caz el nu trebuie sa depaseasca 30

Sulfatul de cupru este un produs adeseori utilizat in apa de mare, dar este toxic pentru nevertebrate si unele vegetale. Pestii trebuie sa fie tratati intr-un acvariu-spital daca nu sunt singurii ocupanti ai recipientului marin. Se dizolva 16 g de cristale in 1 litru de apa, doza de tratament este de 10ml/100 litri de apa avand ca baza acest nivel de diluare. Din motive de precautie, se introduce in acvariu doar doza pentru o singura zi.

Albastrul de metil, verdele de malahit si sulfatul de cupru se dizolva in apa distilata. Toate produsele, cu exceptia sarii, trebuie sa fie conservate in loc intunecos si rece, ideal fiind frigiderul. In acest caz trebuie sa fim atenti la eventualele pericole, mai ales pentru copii, care ar putea fi atrasi de lichidele colorate.

Principalele boli in acvariu
Simptome: Puncte albe pe corp si pe inotatoare (de marimea unei gamalii, maximum 1 mm)
Numele bolii: Ihtioftirioza

Cauza: Protozoar parazit, Ichthyophtirius
Tipul de apa: Apa dulce
Tratamente: Cresterea temperaturii, formol, verde de malahit, medicamente din comert
Observatii: Contagioasa, ea se declara daca temperatura scade de o maniera importanta.

Simptome: Puncte albe mai mici decat cele precedente, formand chiar un strat subtire, inotatoarele uneori lipite, atingeri ale decorului

Numele bolii: Oodinioza
Cauza: Parazit unicelular, Oodinium, prevazut cu un flagel pentru deplasare
Tipul de apa: Apa dulce, dar mai ales apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Uneori dificil de depistat la debutul ei.

Simptome: Identic cu precedentul, dar punctele sunt mai mari
Numele bolii: Cryptocarioza
Cauza: Protozoar parazit, Cryptocarion
Tipul de apa: Apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert

Observatii: Uneori este insotita de mici pete sangerande, pestii au dificultati respiratorii.

Simptome: Smocuri albe cu aspect pufos
Numele bolii: Spuma, Saprolegniaza
Cauza: Ciuperci, dintre care Saprolegnia

Tipul de apa: Apa dulce, rar apa de mare
Tratamente: Sare, verde de malahit sau albastru de metil (cu exceptia apei de mare: sulfat de cupru, medicamente din comert)
Observatii: Dezvoltarea bolii este favorizata de rani.

Simptome: 1 sau ambii ochi umflati anorlam
Numele bolii: Exoftalmie

Cauza: Bacterii, virusuri, ciuperci, cateodata impreuna
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Medicamente din comert, sulfat de cupru
Observatii: Uneori dificil de tratat.

Simptome: Abdomen umflat, inotatoare dezlipite de corp

Numele bolii: Hidropizie
Cauza: In principal bacterii
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Sulfat de cupru, medicamente din comert
Observatii: Contagios, uneori dificil de tratat.

Simptome: Operculii indepartati, inot nesigur, viermi minusculi pe branhii
Numele bolii: Girodactiloza
Cauza: Vierme parazit, Gyrodactylus
Tipul de apa: Apa dulce
Tratamente: Sare, sulfat de cupru

Observatii: Dificil de depistat.

Simptome: Inspiratia aerului de la suprafata
Numele bolii: “Lipsa de oxigen“
Cauza: Aeratie defectuoasa, echilibrul general al acvariului perturbat
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare

Tratamente: Cresterea aerajului, verificarea si ajustarea parametrilor apei
Observatii: Inspirarea aerului de la suprafata este uneori simptom de boala infectioasa.

Simptome: Slabire, crestere perturbata
Numele bolii: “Probleme alimentare“
Cauza: Subalimentare sau lipsa de vitamine

Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Alimente proaspete si hrana vie in alternanta
Observatii: Posibilitatea de a incorpora solutii vitaminizate din comert.

Simptome: Agitatie, inot dezordonat, comportament neobisnuit
Numele bolii: “Proaste conditii de crestere“

Cauza: Probleme de oxigen, slaba calitate a apei (mai ales substante azotate)
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Cresterea cantitatii de oxigen, schimbarea unei treimi din apa, verificarea calitatii sale (nitriti, pH)
Observatii: Simptomele se pot aplica si la o boala infectioasa.

Simptome: Deformare a scheletului alevinilor

Numele bolii: “Problema ereditara“
Cauza: Origine genetica (genitorii)
Tipul de apa: Apa dulce si apa de mare
Tratamente: Daca multi alevini sunt afectati, inseamna ca exista o problema genetica a parintilor, deci trebuie separati
Observatii: Este frecvent cazul in care cativa alevini dintr-o generatie sunt afectati.

Principiile generale
Majoritatea pestilor de acvariu sunt ovipari, dar exista si exceptii de felul grupei pestilor vivipari. Datorita unei alimentari variate si de buna calitate, pestele acumuleaza rezerve de proteine si de lipide care ajuta la formarea ovulelor si a spermatozoizilor. Aceasta esta etapa maturizarii. Atunci cand ovarul femelei este umflat, ea este pe punctul de a depune icrele. Pentru a face acest lucru este suficient un stimul declansator: in mediu natural, acesta poate fi ploaia, lumina solara sau cea a Lunii (cercetari asupra influentei acestui astru sunt in curs). In acvariu, depunerea icrelor este uneori declansata de lumina solara matinala, care atinge mai mult sau mai putin intens recipientul, sau de o schimbare partiala a apei.

Depunerea icrelor prilejuieste o parada nuptiala in timpul careia masculul o seduce pe femela sau, in rare cazuri, o brutalizeaza, iar uneori isi indeparteaza in mod violent concurentii. Atunci femela isi elimina icrele, care sunt imediat fecundate de mascul. Aceasta este doar o schema generala care lasa loc unei destul de mari diversitati in cazul pestilor de acvariu, mai ales in ceea ce priveste soarta oualor: ele pot fi, fie abandonate, chiar uneori mancate de parintii lor, fie supravegheata si aparate, precum alevinii, in primele lor zile de viata. In timpul incubatiei oualor, care dureaza mai multe zile, embrionul se dezvolta. Atunci cand este complet format, se agita pana cand rupe membrana oului: este momentul nasterii. Este vorba de o larva care se deosebeste de adult prin forma, marimea si proportia unor organe. Ochiul este foarte dezvoltat, ceea ce ajuta larva sa repereze prazile. Aceasta are o vezica vitelina, care ii serveste de rezerva de hrana in primele zile (exceptie fac pestii vivipari din familia Poeciliidelor).

Larva va evolua intr-o perioada cuprinsa de la cateva zile la cateva saptamani, isi va modifica anatomia si comportamentul, pentru a semana din ce in ce mai mult cu adultul. Ea devine un alevin. Pentru a deveni peste adult, oul se transforma in larva, larva in alevin si alevinul in adult.

Sexualitatea pestilor
Teoretic, lucrurile sunt simple: exista masculi si femele. In realitate, uneori situatia e mai putin clara, mai ales la pestii marini. Intr-adevar, unele specii isi pot schimba sexul: acest fenomen se numeste hermafroditism succesiv. Acesta este cazul pestilor merou, al pestilor din genul Anthia, al girelelor si al unor Labride, care sunt mai intai femele, apoi masculi. Pestii-clovn prezinta, atunci cand sunt tineri, caracteristici de mascul, dar in acest stadiu nu se pot reproduce.

Cu timpul, ei devin, fie un mascul, fie o femela. Fiind vorba de specii care traiesc solitare, schimbarile de sex sporesc probabilitatea constituirii unui cuplu. Acest fenomen se justifica si in cazul speciilor care adopta sistemul haremului, adica un mascul traind cu mai multe femele: daca acesta moare, una dintre femele poate deveni mascul pentru a asigura reproducerea grupului.

Sacul vitelin
Sacul vitelin, sau vezica vitelina, constituie rezervele alimentare ale larvei de peste in primele sale zile de viata. El provine din vitelina oului, echivalent al galbenusului de ou de la pasari, acumulat in cursul maturizarii femelei. El este parcurs de vase sangvine care distribuie aceste rezerve in corpul pestelui. Aceasta ii permite sa supravietuiasca pana in momentul in care e capabil sa-si prinda el singur prada, adica peste cateva zile.

Acvariul de reproducere

Deoarece este destinat izolarii unui cuplu de reproducatori si viitoarei lui progenituri, volumul sau este in general modest. Nu e nevoie de sol, cu exceptia doar a catorva pesti (de exemplu cichlasoma). Acvariul de reproducere va fi incalzit, dar filtrat cu moderatie. Evitati sistemele ce pot “inghiti” ouale si alevinii. Aerajul nu este obligatoriu. Recipientul va fi umplut cu apa provenita din acvariul genitorilor, putand eventual sa-i modificam caracteristicile (pH si duritate) care sa fie cat mai adaptate pestilor reproducatori respectivi. Se creeaza si un suport fie natural (plante, mici roci), fie artificial (PVC), care sa faciliteze depunerea icrelor. Veti gasi in cele ce urmeaza ample informatii legate de reproducerea fiecarei familii.

Reproducerea pestilor inseamna asigurarea supravietuirii speciei si natura a prevazut mai multe strategii. Astfel, icrele mici produse in numar mare sunt adeseori transparente pentru a scapa vederii pradatorilor. Icrele mari, daca sunt mai putin numeroase, sunt supravegheate majoritatea timpului de catre parinti. In ambele cazuri, scopul este limitarea pe cat posibil a pierderilot. In acvariu, interventia acvariofilului sporeste considerabil sansele de reusita, iar supravietuirea, chiar proliferarea, unei specii este in mod normal asigurata.

Alegerea locului de reproducere
Reproducerea pestilor de acvariu poate avea loc spontan intr-un recipient de ansamblu, sau intr-un acvariu special sau “regional”. Aceasta se va intampla adeseori doar atunci cand acvariofilul este incepator, mai putin capabil sa distinga apropierea momentului depunerii icrelor la o femela. Viitorul alevinilor este, in acest caz, aleatoriu. Unii dintre ei vor servi de prada celorlalti locuitori ai recipientului, iar supravietuitorii vor avea oricum dificultati de hranire. Pentru aceste motive, recomandam utilizarea unui recipient special destinat reproducerii.

Alegerea reproducatorilor
Daca in mod normal, ne este uneori greu sa distingem masculii de femele, vom remarca destul de usor abdomenul umflat al femelei si atentia pe care i-o acorda unul sau mai multi masculi, semne ale apropierii perioadei de reproducere. Atunci, este momentul sa transferam animalele in cauza intr-un recipient de reproducere, special pregatit in acest scop.

Depunerea icrelor
Depunerea icrelor este favorizata de lumina, fie cea a soarelui matinal, fie cea a iluminatului artificial al acvariului. Daca credeti ca pestii dumneavoastra intarzie in depunerea icrelor, puteti schimba 10% din volumul de apa. Aceasta poate constitui un stimul determinant.

Pestii cu icre libere sau non adezive
Atunci cand icrele cad la fun, trebuie sa le sustragem voracitatii celorlalti pesti, lucru care nu se poate realiza decat intr-un recipient de reproducere. In acest sens exista mai multe tactici:
– separarea acvariului in doua in plan orizontal printr-un grilaj care sa permita trecerea icrelor.
– plasarea de bil de sticla pe fundul acvariului, printre care icrele vor aluneca si vor putea fi usor recuperate prin transvazare.

Majoritatea pestilor care produc icre libere nu se mai ocupa de ele; genitorii trebuie deci scosi din recipient. Exista totusi cateva specii dintr-o familie deosebita din acest punct de vedere, ale carei icre pot supravietui si in afara apei, in mediu umed, se reproduc cu usurinta in acvariu.

Pestii cu icre adezive
Pestii care nu se ocupa de progenitura lor, Caracidele de exemplu, isi depun icrele pe plante cu frunze fine (Myriophyllum, Cabomba), care trebuie sa fie plantate in acvariu. Putem in egala masura utiliza si scul din lana de Perlon, material frecvent folosit la filtrare, si care este disponibil in comert. El constituie un foarte bun suport artificial. Parintii trebuie sa fie scosi dupa depunerea icrelor.

Un anumit numar de specii se ocupa de ouale lor, uneori si de alevini. Scalarii isi depun icrele pe o planta cu frunze tari, in timp ca Caracidele americane le depun pe o piatra orizontala sau verticala. Le putem crea un suport artificial, un tub sau o placa din PVC, de exemplu. Alte Ciclide africane din lacul Tanganyika sau americane, cum sunt speciile Apistogramma, isi depun icrele intr-o cavitate sau o mica grota, uneori in plafon. In toate cazurile de depunere a icrelor pe suport rigid, acesta este curatat de un genitor inainte ca femela sa-si depuna icrele pe care masculul le va fecunda.

Acesta din urma va apara locul depunerii icrelor impotriva eventualilor dusmani din specia lui sau dintr-o alta specie, in timp ce femela va ventila ouale cu inotatoarele sale. Se intampla ca genitorii sa inverseze rolurile si chiar ca unul din cei doi sa inlature ouale moarte, pe care le recunosc dupa culoarea alb opac. Drept urmare, alevinii sunt aparati de parintii lor pana in momentul in care devin autonomi. Alevinii devenind adulti vor fi si ei protectori.

Incubatia bucala
Aceasta tehnica de reproducere, utilizata mai ales de Ciclidele africane din lacum Malawi, asigura o importanta supravietuire a oualor si a alevinilor, atat in natura cat si in acvariu. Masculii, in general de culoare mai vie decat femelele, au mici pete stralucitoare pe inotatoarea anala. Femela isi depune icrele pe fundul apei si le ia imediat in gura. Alaturi, masculul isi etaleaza inotatoarea anala legandu-se pe loc. Atunci femela incearca sa apuce petele derutante, masculul emite sperma pe care femela o aspira. Fecundarea are loc in interiorul cavitatii sale bucale.

Dezvoltarea embrionara dureaza intre 1 si 3 saptamani, perioada in care femela nu se hraneste. “Gatlejul” ei umflat de oua este foarte vizibil. Pentru a facilita deschiderea oualor, ea le misca in gura. Alevinii ies progresiv din gura mamei, dar la cel mai mic semn de pericol reintra, iar mama va continua sa se ocupe de ei pana cand acestia se pot descurca singuri. Aceasta tehnica permite acestor pesti sa se reproduca intr-un recipient de ansamblu. Totusi femela se poate recupera cu usurinta pentru ca alevinii din gura ei la fel de usor sa fie scosi si crescuti separat.

Cuibul din bule de aer
Pestii din familia Belontiidelor construiesc un cuib din bule sub suprafata apei. Este un fel de adaptare la mediul slab oxigenat in care traiesc, concentratia de oxigen fiind mai importanta in acel loc. Acest refugiu ofera si o oarecare protectie alevinilor. Masculul construieste cuibul: ia aerul de la suprafata si formeaza bule aglutinate cu ajutorul salivei; apoi va seduce o femela. El o aduce langa cuib si fecundeaza icrele pe care aceasta le depune, inainte de a le aseza in cuib cu gura sa. Operatia se repeta de mai multe ori. Apoi masculul o indeparteaza pe femela, uneori cu destula violenta – atunci trebuie sa o scoatem din acvariu pentru a o sustrage brutalitatilor lui -, el ramanand sa supravegheze cuibul. Dupa nastere, alevinii raman aici cateva zile, apoi se disperseaza. Masculul trebuie indepartat, deoarece ar putea sa ii manance.

Pestii vivipari
Ei nu depun icre; acestea se dezvolta si dau nastere la progenituri in abdomenul femelei. Alevinii se nasc vii si incep indata sa-si caute in mod activ hrana. Acest tip de reproducere caracterizeaza doar cateva familii de pesti, printre care Poeciliidele.

Pestii marini
Putine specii marine se reproduc in mod regulat in acvariu. Cu exceptia pestilor-clovn si a unor specii inrudite, reusitele sunt foarte rare. In acest domeniu, cercetarea stiintifica mai are multe de facut. Utilizarea hormonilor, raspandita in acvacultura, constituie o promisiune, dar nu la indemana amatorilor.

Si daca reproducerea nu reuseste?!
Ati ales unul sau mai multe cupluri de genitori, i-ati asezat cu grija intr-un recipient de reproducere, si nu se intampla nimic!
– pestii nu depun icre. Poate ceva nu le prieste. Luati alti genitori sau folositi mai multi masculi pentru o femela.
– depunerea icrelor are loc, dar din ele nu ies alti pesti. Poate nu au fost fecundate de catre mascul, sau fecundatia a avut loc, dar calitatea apei este cauza esecului, caracteristicile ei nepermitand incubarea oualor.
– ati obtinut alevini, dar acestia mor repede. Este cu siguranta rezultatul unei hrane neadaptate. Se intampla ca si parintii sa se dezintereseze de ouale lor si sa nu le ventileze. Atunci ei trebuie indepartati si in locul lor trebuie plasat un difuzor cu debit scazut in vecinatatea oualor, care sa inlocuiasca parintii si sa inlature ouale moarte.
     In toate aceste cazuri, nu disperati. Fiti atent la comportamentul pestilor, prevedeti intotdeauna un recipient de reproducere echipat, precum si alimentatie bogata in substante hranitoare foarte importante pentru alevini.

Regimurile alimentare si nevoile alimentare
Din punct de vedere al comportamentului alimentar, se disting trei grupe principale de pesti:
–pestii carnivori, care se hranesc cu viermi, crustacee, insecte sau alti pesti mai mici.
–pestii erbivori, a caror alimentatie este compusa in principal din vegetale (plante, alge) pe care le mesteca sau le rod.

–pestii omnivori, care au un regim foarte variat deoarece consuma atat prazi animale cat si vegetale.
Regimul alimentar nu este usor de definit. In mediu natural, pestii mananca ceea ce gasesc. Astfel erbivorii consuma uneori prazi animale mici pe care le gasesc printre vegetalele pe care le consuma. Pestii carnivori au nevoie in principal de proteine si lipide; cei erbivori mai ales de glucide, iar cei omnivori de un amestec de proteine, glucide si lipide.

Aceste trei regimuri alimentare se regasesc, in limitele definitiei, si la pestii de acvariu, cu cateva exceptii. Nu trebuie uitate vitaminele si sarurile minerale pe care o alimetatie variata si echilibrata (mai ales prin aportul de alimente proaspete sau de prazi vii) va trebui in mod obligatoriu sa le furnizeze. O hrana diversificata favorizeaza cresterea, dezvoltarea, reproducerea precum si rezistenta la boli specifice, constituind cel mai indicat mijloc de prevenire a acestora. In concluzie, hrana cat mai diversificata asigura o dezvoltare armonioasa a pestilor si o buna functionare a organismului lor.

Ratia alimentara
Exista tendinta de supraalimentare a pestilor, producand astfel pesti usor adiposi. Creste astfel riscul poluarii mediului: cu cat un peste mananca mai mult, cu atat excreteaza mai multe substante azotate, fara a mai tine cont de partea de alimente pierdute care se degradeaza repede in apa.

Un peste adult nu mananca decat 1 pana la 2% din greutatea corpului sau pe zi, si dublu daca este juvenil. Plantele, sunt foarte usoare, nu reprezinta riscul de supradozaj, in schimb celelalte alimente pot crea probleme. E preferabil ca ratia sa fie impartita pe zi: de doua ori pentru adulti, de mai multe ori pentru alevini daca este posibil.

Pestii suporta cu usurinta foamea de scurta durata, fiind foarte probabil ca in mediul lor natural sa nu se alimenteze tot timpul. Unii acvariofili impun dealtfel o zi fara mancare pe saptamana, compensand astfel o eventuala supraalimentatie in celelalte zile. Totusi, privarea de hrana e uneori greu acceptata de alevini, putand provoca o intarziere de crestere, o slabire a organismului, uneori, cu urmari dintre cele mai neplacute pentru viitorul adult.

Alimentele artificiale
E vorba de alimente uscate comercializate in magazine specializate in acvariofilie. In ultimii douazeci de ani, acestea s-au diversificat in mod considerabil. Azi, gama e diversa si adaptata nevoilor diferitelor grupuri de pesti: alevini si adulti, pesti de apa dulce si pesti de apa de mare, etc. Aceste alimente se caracterizeaza printr-un procent ridicat de proteine (40 pana la 50% in general) si se prezinta sub diferite forme: alimente deshidratate (cazul cel mai intalnit), granule sau comprimate.

Alimentele deshidratate plutesc un timp, apoi se scufunda, ceea ce faciliteaza prinderea lor de catre pestii de suprafata sau de adancime medie. Granulele se scufunda repedefiind destinate mai alea pestilor de adancime medie si fund. Exista diferite marimi de alimente adaptate marimii gurii pestilor. Alimentele artificiale sunt fragile, ele se degradeaza daca sunt conservate in spatii necorespunzatoare. Ele trebuie stocate la loc uscat si intunecos, compozitia lor este granulata pe o perioada limitata, e deci preferabil sa cumparam o cutie de marime medie daca avem un acvariu si putini pesti.<

Unii acvariofili dau pestilor alimente pentru pastravi pe care le procura din asezaminte piscicole. Aceste alimente, foarte bogate in lipide, favorizeaza o crestere rapida a pastravilor destinati consumului, care insa nu este scopul esential al acvariofiliei. Cu toate ca aceste alimente contin pigmenti destinati colorarii pielii salmonidelor, acvariofilii care le utilizeaza afirma ca nu au observat modificarea culorii externe a pestilor. Oricum, acest tip de hrana este economic pe scara mare sau pentru bazinele de gradina.<

Se intampla ca pestii marini sa refuze alimentele artificiale fie in permanenta, fie o anumita perioada dupa introducerea lor in acvariu. O solutie abila este aceea de a incorpora progresiv in hrana pestilor din acvariu atat alimente artificiale cat si alimente naturale, acestea din urma reducandu-se apoi.

Alimente liofilizate
Alimentele liofilizate sunt constituite din mici animale, creveti, viermi, plancton, carora li s-a redus mai mult continutul de apa pentru a le favoriza conservarea. Acest tratament le creste insa pretul. La greutate egala, ele sunt cel putin la fel de hranitoare ca fulgii si sunt apreciate de pesti. Ele trebuie sa fie conservate la adapost de umiditate.

Alimente congelate
Se utilizeaza creveti, pesti, viermi, plancton sub forma de produse congelate dupa ce au fost alese si curatate. Valoarea lor alimentara este foarte ridicata, deoarece congelarea nu le modifica compozitia. Ele se conserva in congelator si nu trebuie sa fie recongelate dupa decongelare, pentru a limita riscul contaminarii microbiene. Pretul este mai ridicat decat cel al alimentelor liofilizate.

Alimente de casa
In aceasta ultima categorie intra alimente care pot fi distribuite proaspete sau dupa congelare si decongelare. Trebuie evitate carnurile rosi, prea grase. Inima de vita, bogata in sange dar si lipide, nu va putea fi utilizata decat pentru pestii mari. Sunt preferate carnurile albe: pui, curca, sunca. Printre produsele marine, putem utiliza peste alb – procedand cu precautie, deoarece el are tendinta de a se dispersa in apa -, scoici, moluste, creveti, pe care ii putem cumpara sub forma de conserve. Alimentele vegetale sunt uneori necesare pentru pestii cu tendinta erbivora: deoarece acestea sunt foarte bogate in vitamine si saruri minerale. Se va utiliza salata sau pireu de spanac, adica trecut cateva minute prin apa fiarta.

Vitaminele
Ca si pentru fiintele umane, vitaminele sunt importante in alimentatia pestilor. Ele joaca un rol in formarea scheletului, favorizeaza cresterea si intaresc rezistenta la boli. Un peste suferind de o carenta de vitamine slabeste, fara ca acest lucru sa fie vizibil la o prima abordare. Vitaminele se conserva greu, ele se degradeaza sub actiunea caldurii, a oxigenului si a luminii. De aceea, principalul aport va fi sub forma de alimente proaspete, prazi vii sau alimente congelate.

Viermii de balegar
De fapt, nu sunt niste viermi, ci niste larve acvatice ale unor diferite specii de tantari care nu pisca. Sunt cunoscuti ca momeala la pescuit. Contrar numelui pe care il poarta, ei nu traiesc in balegar, ci in apa zonelor bogate in materii organice. Nu e nevoie sa-i cauti, deoarece ei se gasesc in comertul acvariofil. Se conserva in hartie de ziar umezita, cateva zile, in frigider. Sunt alimente bune, bogate in proteine, mult apreciate si cautate de catre toti pestii de acvariu.

Viermii tubifex
Sunt viermi recoltati din malul bogat in materii organice. Unii considera ca acestia pot constitui un risc pentru acvariu, putand duce cu ei bacterii indezirabile. Acest risc ramane totusi foarte limitat, nesemnalandu-se incidente grave. Viermii care se gasesc in comert se conserva in ape de la robinet cateva zile in frigider, dar e foarte important sa schimbam apa in fiecare zi pentru a evita degradarea lor. Sunt foarte apreciati de majoritatea pestilor de acvariu.

Crevetii
In apele dulci si bine oxigenate, se gasesc mici creveti de 1 pana la 2 cm care inoata in lateral: creveti de apa dulce. Rareori sunt comercializati in stare vie, dar exista sub forma liofilizata. Ii puteti recolta si dumneavoastra pentru a-i da pestilor care ii apreciaza foarte mult. Micii creveti marini de pe tarmurile noastre sunt foarte apreciati, mai ales de pestii marini. Ei sunt vanduti cateodata in magazinele de articole de pescuit, de pe litoral. Cei ce locuiesc in acele zone, ii pot recolta si conserva intr-un acvariu cu apa de mare oxigenata. Aceste doua tipuri d ecreveti pot fi congelate dupa fierbere si clatite cu apa de robinet; dupa aceea, daca este cazul, cele doua tipuri d ecreveti se pot si mixa obtinand un aliment de casa.

Pestii mici
Pentru a hrani pestii marini care refuza alimentele artificiale sau pestii mari de apa dulce, putem utiliza fie pesti mici, fie alevini. In acest scop, unii acvariofili cu mai multa experienta cresc specii prolifice, a caror reproducere se face usor in acvariu (Poeciliidele de exemplu…)

Alimente planctonice
Planctonurile de apa dulce sau marine contin numeroase organisme putin vizibile cu ochiul liber (de la 0,1 la 1 cm), dar interesante pentru alimentatia pestilor nostri, mai ales alevinii. In mediu natural exista in mari cantitati, dar apare riscul introducerii in acvariu a unor organisme microscopice susceptibile de a provoca boli. Unele planctonuri sunt vandute congelate in comert.

Cresterea crustaceelor Artemia
Ouale uscate (numite chiste) sunt disponibile in magazinele de acvariofilie. Ele se conserva la adapost de lumina si umiditate. Pentru ca ele sa se deschida, se prepara o apa sarata cu urmatoarele caracteristici: temperatura 25° C; salinitatea 3,5%, adica o densitate de 1023. Apa sarata poate fi naturala, reconstituita cu saruri speciale pentru acvariofilie, dar si cu simpla sare alba de bucatarie (ceea ce e mai simplu pentru cei care nu practica avariofilia marina). Apa poate fi mai rece si mai putin sarata (pana la 20° C si 2%, adica o densitate de 1014), procentul de deschidere al oualor este atunci mai slab (50 pana la 60%, fata de 80 pana la 90%). Putem utiliza orice recipient din sticla sau din plastic cu un volum mai mic; exista totusi materiale specializate in comert. Ouale sunt puse intr-o apa linistita un sfert de ora, timp in care se rehidrateaza. Stiind ca 250.000 de oua cantaresc cca. 1g, o cantitate mica (varful unui cutit) e suficienta pentru a produce artemii pentru un rand de alevini. Apa se agita prin crearea unor bule de aer, care repatriaza ouale.

O presiune prea mare proiecteaza o parte din oua pe peretii recipientului, producand nedeschiderea acestora. Deschiderea se produce de la 24 pana la 36 de ore la 25° C, si pana la 48 de ore la 20° C. Atunci se opreste agitarea apei: cochiliile goale plutesc la suprafata apei, ouale nedeschise cad pe fund, nauplii de artemia raman la mijlocul apei. Atunci e usor sa le transvazam (cu un tub de aeraj, de exemplu) si sa le trecem printr-un mic filtru (vandut in comert), sau eventual printr-o bucata de perdea veche (unii acvariofili folosesc chiar si ciorapi pentru femei!). Pentru a facilita operatia, putem concentra nauplii cu o lampa de buzunar, caci lumina ii atrage. Nauplii pot fi atunci distribuiti alevinilor. Supravietuirea lor in apa nesarata nu depaseste cateva minute. Ei nu se hranesc in prima zi dupa deschiderea oualor. Daca vrem sa continuam cresterea pentru a obtine larve mai avansate si de marime mai mare, exista alimente specifice in comert. Astfel e posibila cresterea artemiilor pana la varsta adulta.

Infuzorii
Sunt animale unicelulare microscopice. In acvariu ele exista intr-o cantitate mica. Riccia, planta de suprafata, le permite sa se dezvolte, caci ei gasesc hrana (materie organica) pe frunzele ei. Se mai pot obtine infuzori lasand cateva zile, intr-un recipient continand apa de acvariu, o frunza de salata sau orez paddy (orez nedecorticat disponibil in magazinele de specialitate din orasele mai importante). Infuzorii reprezinta hrana perfecta a puietului.

Un aliment miracol pentru alevini
Este vorba de galbenusul de ou, fiert tare si pus intr-un pahar cu apa. Se formeaza niste microparticule care se trec printr-o sita pentru a retine particulele mai mari. Aceasta supa se da alevinilor avand grija sa limitam poluarea acvariului. Galbenusul de ou, bogat in proteine si lipide, poate completa sau inlocui alte alimente. Acest aliment este deosebit de hranitor si este indicat pentru toti acvariofilii.

Ce facem daca un peste nu mananca?!
Uneori se intampla ca un peste sa refuze hrana sau sa nu poata manca. Trebuie sa cautam si sa supriman cauza. Un peste nou introdus in acvariu se hraneste rareori in prima zi: e normal deoarece se simte pierdut in noua sa ambianta. Micile specii sii pestii mai putin activi sunt adeseori dominati de cei mari si mai rapizi in timpul distribuirii alimentelor. In toate aceste cazuri, trebuie sa incercam sa-i hranim separat, de preferinta cu prazi vii mobile, dupa ce le-am distras atentia celorlalti pesti cu alte alimente.

Un peste poate sa refuze hrana daca este bolnav, ceea ce se observa in comportamentul sau: in acest caz trebuie sa izolam pestele intr-un alt acvariu, sa-l ingrijim si sa-i furnizam o hrana bogata, prazi vii sau alimente proaspete.

Cresterea pestilor exotici in regim acvaristic cere in mod obligatoriu un minimum de cunostinte despre anatomia si biologia speciilor de pesti exotici crescute. Cele cateva date care urmeaza, accesibile tuturor, va vor permite sa mentineti pesti exotici sanatosi in cele mai bune conditii posibile, sa-i hraniti corect pentru a le asigura cresterea, a le facilita reproducerea, intr-un cuvant, de a-i intelege mai bine pentru a va ocupa de ei in mod convenabil.

Alimentatia trebuie sa furnizeze pestilor exotici elementele necesare “fabricarii” corpului lor (proteinele) si a energiei indispensabile bunei functionari a organismului (acesta este rolul proteinelor, glucidelor si lipidelor). A hrani un peste exotic, inseamna sa-i asiguri o buna dezvoltare, sa-i facilitezi reproducerea si sa-l ajuti sa lupte impotriva bolilor. Calitatea si cantitatea alimentelor sunt doua notiuni importante; acvariofilul trebuie sa evite supraalimentatia si sa diversifice hrana.

In tara noastra, si in general in zonele temperate ale globului, reproducerea pestilor exotici depinde de anotimp, adica e determinata de temperatura. Exista un singur anotimp al depunerii icrelor, atunci cand specia se reproduce si general o singura data. In mediu tropical, in care variatiile de temperatura saunt mai putin importante, reproducerea se face in functie de alti factori, mai ales ploile. Pestii exotici pot depune icre de mai multe ori pe an, la intervale uneori de sub o luna.

Acvaristul trebuie sa invete sa detecteze semnele unor boli si mai ales sa se obisnuiasca cu normele de intretinere si de igiena alimentara, pentru a preveni orice boala. Un peste exotic poate fi bolnav, dar si purtator de boala fara a fi el insusi bolnav, ceea ce se numeste un agent patogen sanatos. Boala se va declansa in anumite conditii sau va fi transmisa congenerilor sai.

by Ing. Mircea Oprea

De cele mai multe ori, intai ne cumparam acvariul si apoi ne intrebam unde il punem. Locul de dispunere al acvariului trebuie ales cu grija pentru ca odata bazinul montat este foarte greu sa-l mutam. In timpul mutarii se pot petrece multe neajunsuri, mergand pana la spargerea acvariului. De aceea el trebuie golit, scosi pestii si plantele si reamplasat. Alegerea locului de amplasare al unui acvariu este un lucru dificil. De exemplu daca amplasam un acvariu mic intr-un loc cu curent (langa usa sau fereastra), atunci variatiile de temperatura vor fi mari indiferent de calitatea incalzitorului. De aici si posibilitatea aparitiei unor boli. Daca este amplasat in bucatarie sau in locuri unde se lucreaza cu substante volatile, vapori de ulei, grasime.. vor duce la infundarea supapelor vibratorului sau pot forma pelicule de ulei pe suprafata apei din acvariu.

Un alt element de care trebuie sa tinem cont in amplasarea acvariului il constituie lumina. Daca amplasam acvariul intr-un loc care primeste lumina dinspre nord, acest lucru nu va permite cresterea si inmultirea algelor verzi si albastre dar nu vor putea creste ca plante decat Cryptocoryne care au nevoie de putina lumina. O amplasare catre o fereastra care primeste lumina dinspre sud, va duce la o crestere si inmultire excesiva a algelor verzi si albastre. Nici ferestrele orientate spre vest nu dau prea multa lumina si de aceea sunt recomandate locurile de amplasara spre o fereastra care primeste lumina dinspre est, acest loc avand suficienta lumina, atat ca intensitate cat si ca durata.

Sunt doua moduri de a amplasa un acvariu astfel incat sa poata utiliza lumina solara de la ferestre:
– dispunerea acvariului pe peretele opus geamului
– dispunerea acvariului pe un perete perpendicular pe cel cu fereastra.
In ambele moduri de amplasare, lumina este primita de geamul din fata, asigurand o iluminare suficienta atat a plantelor mici cat si a celor mari (care vor fi amplasate catre fundul acvariului pentru a nu le umbri pe cele mici). Amplasat astfel, si pestii vor beneficia de lumina soarelui devenind mult mai activi si aratandu-si adevaratele culori.

La amplasarea acvariului vom tine cont si de spatiul care trebuie lasat intre spatele lui si perete, pentru montarea unui filtru exterior sau a vibratorului (vibratorul se va muta de regula deasupra nivelului acvariului pentru ca in cazul opririi curentului, apa sa nu curga inapoi pe furtun si sa umple corpul acestuia, iar atunci cand se redeschide curentul sa arda bobina). Daca vom amplasa acvariul pe un raft trebuie sa ne asiguram ca avem destul spatiu pentru prinderea pestilor sau pentru a curata bazinul. Se va evita amplasarea in locuri accesibile copiilor mici sau animalelor de casa. De asemenea nu vom amplasa acvariul in sufragerie unde poate fi lovit cu un scaun, etc.

Se va avea in vedere si greutatea acvariului, tinand cont ca suportul pe care il vom pune sa reziste si sa nu se curbeze (este periculos mai ales la acvariile lipite cu silicon-cauciuc, in acest caz se poate sparge fundul). Se va tine cont si ca greutatea unui acvariu nu este numai greutatea lui proprie ci si a nisipului, a apei, a decorului, etc. La amplasarea unui acvariu mare (300+ l) intr-un apartament de bloc se va tine seama si de rezistenta planseului si se va creea un suport care sa distribuie greutatea pe o suprafata cat mai mare. Amplasarea unor astfel de acvarii se va face cat mai langa pereti (unde sunt puncte de rezistenta) si pe cat mai multe puncte de imbinare. Nu se va amplasa un astfel de acvariu in mijlocul camerei!

&

Lumina alba este un complex de 7 spectre de culoare: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet = spectrul ROGVAIV. Pentru acvariu, cea mai buna lumina este cea care are lungimea de unda cuprinsa intre 380-780 nm. In acest spectru trebuie sa existe din toate aceste radiatii cate putin. Radiatiile sunt fluctuante in timpul zilei si in functie de intemperii. La inceputul acvaristicii s-a incercat cresterea plantelor doar la lumina zilei, dar s-a constatat ca unele plante nu cresc deloc sau cresc foarte putin si asta mai ales iarna, cand zilele sunt scurte si deci lumina este putina. Atunci s-a trecut la iluminatul artificial si din acest punct de vedere amplasarea acvariului a devenit independenta de sursa de lumina. Becul este sursa de lumina cea mai apropiata in timpul zilei, avand si cele mai bune rezultate in cresterea plantelor. Datorita aparitiei lampilor fluorescente (gresit spus cu vapori de neon, pentru ca acesta da o culoare rosie), becul a devenit doar o sursa suplimentara sau il folosim doar cand vrem sa obtinem efecte complementanre. In cazul becului o mare cantitate din energie se transforma in caldura si apoi durata medie de functionare este de numai 1000 de ore.

In cazul folosirii lampilor cu vapori de mercur, acestea dau o limina rece pentru ca spectrul lor este in domeniul ultraviolet. Lumina este de 3-4 ori mai puternica decat a becurilor iar durata medie de functionare este 7500 ore. Pentru a realiza asimilatia clorofiliana, plantele au mai ales nevoie de lumina din spectrul albastru si oranj-rosu, radiatia verde fiind respinsa in mare masura, de aceea plantele sunt verzi. Radiatia rosie amplifica cresterea in lungime, dar coroana este rara. Sub actiunea excesiva a radiatiilor albastre si ultraviolete, coroana ar fi bogata dar plantele raman mici. Iluminatul zilnic trebuie sa fie de minimum 11-12 ore cu o intensitate de 200 lx. Trebuie subliniat faptul ca pe fund este necesar sa cada o lumina corespunzatoare unei puteri de 2W pentru becuri cu incandescenta si de 0,7W pentru tuburi fluorescente. De aceea nu este indicat ca in bazin sa tinem plante cu frunze plutitoare: gen Ceratopteris, sau plante cu frunze mari gen: Nymphaea, Nuphar, pentru ca impiedica patrunderea luminii pentru plantele de pe fund.

Fiecare planta are nevoie de 0,1 dm2 cu o anumita marja in conditiile pe care i le cream, dar in fiecare marja exista un optim. Cantitatea de lumina se exprima in “luxi” si se poate masura cu luxmetrul. Luxul (lx) este raportul dintre unitatea de flux luminos si unitatea de suprafata iluminata. La noi, vara, in aer liber iluminarea atinge in medie 10000 lx, iar iarna, in zilele innorate, in acvariu poate ajunge pana la 0,5-1%. Prin observatii, in acvariile cu o inaltime a coloanei de apa cuprinsa intre 20-60 cm, in cazul folosirii lampilor cu vapori de mercur, valoarea iluminarii este intre 600-2000 lx. Ca regula, randamentul lampii Watti = volumul acvariului in litri impartit la 4.

Pana a ajunge in acvariu la consumatorul direct, plantele, lumina se pierde prin reflexie, prin geamul care acopera acvariul, prin fereastra, iar la o apa veche (usor galbuie) orin absorbtie (sau la o apa tratata cu turba). De regula lampa trebuie sa fie sprijinita direct pe acvariu si sa aiba exact dimensiunile (mai ales lungimea) lui.

Temperatura

Parametru important pentru viata acvatica, temperatura regleaza cresterea animalelor si a vegetalelor, influentand cantitatea de oxigen dar si alti numerosi factori deosebit de importanti care printr-o actiune conjugata determina dezvoltarea vietuitoarelor acvatice. Spre deosebire de temperatura interna a mamiferelor care este reglata si practic stabila, cea a pestilor si a altor animale de acvariu variaza in functie de cea a apei in care traiesc. Ei nu pot trai decat la anumite temperaturi, unele specii find mai sensibile decat altele la variatiile acestui parametru.

     Apele dulci tropicale se caracterizeaza prin variatii de temperatura mai putin importante decat in zonele temperate cum ar fi Franta; amplitudinea lor este intre 20 si 30° C. Local, umbra furnizata de padurea tropicala raceste apa, in timp ce temperatura creste in apele necurgatoare sub influenta directa a soarelui. In acvariofilie, o temperatura medie de 25° C este cel mai adesea recomandata, iar variatii de 1-2° C sunt nesemnificative. Pe perioada scurta (sub 24 de ore), pestii pot rezista unor diferente chiar mai mari. In schimb, pe o durata mai lunga, metabolismul lor (adica functionarea generala a organismului lor) risca sa fie puternic perturbat; moartea poate surveni intr-un timp mai scurt sau mai lung. Trebuie sa semnalam si faptul ca temperaturi prea scazute fovorizeaza uneori dezvoltarea unor boli.

Oxigenul si Dioxidul de carbon

In timp ce aerul contine circa 20% oxigen, apele cele mai oxigenate contin rareori mai mult de 1% din acest gaz dizolvat. Pestii poseda niste organe performante – branhiile – care le permit sa extraga din apa cea mai mare parte a oxigenului, solubil in apa. Oxigenul serveste si la respiratia vegetalelor si a organismelor invizibile cu ochiul liber pe care le uitam adeseori: bacteriile. Acestea din urma transforma materia organica provenita de la vietuitoare (excremente, resturi diverse); reactiile chimice implicate in aceste transformari cer si ele oxigen.

Oxigenul din apa provine din dizolvarea oxigenului din aer, favorizata de miscarile apelor: vant, curent, denivelare. Cu cat o apa este mai agitata, cu atat este mai oxigenata. Vegetalele aduc si ele oxigen; ele il produc prin fotosinteza doar ziua. Cantitatea maxima de oxigen din apa depinde de temperatura; cu cat aceasta din urma este mai ridicata, cu atat cantitatea de oxigen din apa este mai mica (la 25° C exista cu 18% mai putin oxigen decat la 15° C). Oxigenul se masoara in mg/litru, iar dozajul este destul de delicat. Apele cele mai curate, deci cele mai oxigenate, contin intre 8-10 mg/litru, iar apele cele mai sarace, cateodata mai putin de 2 mg/litru. In acvariu, tinand cont de amestecul recomandat, cantitatea de oxigen este in general la maxim. Problemele, rare, apar doar daca echilibrul general nu este respectat (suprapopulatie de pesti, putine plante) sau atunci cand materialul nu functioneaza (pana de curent, uitare).

Dioxidul de carbon provine din respiratia pestilor, a plantelor, a bacteriilor. Agitatia apei, care ii faciliteaza oxigenarea, scade in consecinta nivelul dioxidului de carbon, care trece in aerul atmosferic. Intr-un acvariu, dioxidul de carbon este mai rar, ceea ce intr-o anumita masura, poate prejudicia plantele. Astfel, in timpul zilei, datorita fotosintezei, plantele absorb dioxidul de carbon pentru a-si extrage dioxidul de carbon necesar cresterii lor, eliminand oxigenul, absolut indispensabil vietuitoarelor acvatice. Un echilibru permanent trebuie sa se stabileasca intre oxigen, dioxid de carbon, plante si pesti. Acest echilibru se modifica noaptea, perioada in care vegetatia inceteaza sa produca oxigen. Dioxidul de carbon este unul dintre principalii factori care influenteaza pH-ul.

pH-ul

pH-ul masoara aciditatea sau alcalinitatea unei ape. Valoarea 7 reprezinta neutralitatea; sub aceasta valoare, apa este acida, iar peste aceasta valoare este bazica. Apa acida nu inseamna ca ea contine acizi periculosi; in raurile si paraiele din paduri, apa se incarca cu materii organice acide, cu acizi humici, provenind din descompunerea plantelor (humus); ea se recunoaste dupa culoarea galben deschis. In general, viata acvatica nu este posibil decat intre valorile 5-9. Aceste valori extreme sunt rareori atinse in acvariu, acolo unde pH-ul variaza intre 6-8 in functie de tipul apei; cel mai adesea valorile se situeaza intre 6,5 si 7,5, In acvariofilie se vorbeste de o apa acida atunci cand pH-ul este cuprins intre 6 si 6,8; pentru o apa bazica, el este intre 7,2 si 8.

Intre 6,8 si 7,2 se considera ca apa este neutra. Variatiile de pH se datoreaza in principal variatiilor biologice; noaptea, dioxidul de carbon produs de vietuitoare acidifica apa, iar pH-ul scade usor. Odata cu absorbirea dioxidului de carbon de catre plante in timpul zilei, pH-ul urca din nou. Daca slabe variatii sunt considerate normale, diferentele prea mari pot evidentia probleme. pH-ul constituie un bun indicator al echilibrului din acvariu, fiind un parametru de masurat in mod regulat. Datorita unui indicator colorat ce se adauga unui esantion de apa, se compara culoarea obtinuta pe scara calorimetrica furnizata de indicator; exista si pH-metre electronice.

Ajustarea pH-ului

Apa de care dispuneti nu are neaparat un pH care sa convina pestilor pe care i-ati ales. Mai mult, atunci cand un acvariu este in functionare, Ph-ul poate creste sau scadea, incet dar foarte regulat. Unele produse din comertul acvariofil permit ajustarea pH-ului, dar exista si alte mijloace de a-l modifica:
 – daca pH-ul este prea ridicat:
putem indoi apa cu una mai acida
putem limita agitatia apei
putem filtra apa cu ajutorul turbei care va elimina anumiti acizi
 – daca pH-ul este prea scazut:
putem indoi apa cu apa mai bazica, in general o apa dura
putem mari agitarea apei, ceea ce favorizeaza eliminarea CO2
putem filtra apa cu ajutorul unui material calcaros

Duritatea apei

Duritatea unei ape corespunde ansamblului de substante pe baza de calciu si magneziu, pe care aceasta le contine. Principalele substante, numite saruri, sunt carbonati, bicarbonati si sulfati. O apa de duritate nula nu contine nici una dintre aceste saruri; este cazul apei distilate. Apele din diferite regiuni (regiunea pariziana, Normandia, Quercy, Causses) au o duritate destul de ridicata, in principal datorita calcarului (sau carbonatului de calciu). Duritatea unei ape depinde de terenurile pe care le-a traversat: cu cat ele contin roci calcaroase sau magneziene, cu atat apa este mai dura. Pentru uzul casnic, de exemplu pentru o masina de spalat, remarcam ca trebuie crescuta cantitatea de detergent. Dincolo de o anumita duritate, apa este improprie consumului uman sau oricarea alte folosiri. O apa de duritate slaba, care contine putine saruri de calciu si de magneziu, este numita dulce. Acest termen indica un anumit tip de apa si nu asa cum se considera eronat, toate apele dulci. O apa de duritate ridicata este numita dura.

Duritatea unei ape se exprima in grade franceze (°fr.), care nu trebuie confundate cu gradele Celsius (°C): 1°fr. echivaleaza cu 10mg/litru de calcar. Termenul stiintific exact pentru a desemna duritatea este titrul hidrotimetric (TM), hidrotimetria fiind masura cantitatii substantelor pe baza de calciu si magneziu. In acvariofilie, se disting in general trei tipuri de ape:

– apele dulci, avand TH-ul de la 1 pana la 10°fr, care sunt in general acide.
– apele de duritate medie cu TH de la 10 pana la 20°fr, neutre sau usor bazice.
– apele dure cu TH superior valorii de 20°fr, net bazice.

Turbiditatea apei

Turbiditatea unei ape se datoreaza unor prezentei unor materii in suspensie, fie ca e vorba de organisme vii, constituind planctonul (rar intr-un acvariu), fie de materii inerte: acestea sunt resturi de origine animala sau vegetala, sau particule de sedimente, mai ales mal. Marimea materiilor in suspensie variaza de la cateva miimi de centimetri la cativa milimetri. Intr-o apa linistita, putin agitata, ele sedimenteaza cu atat mai repede cu cat sunt mai grele. In apele curgatoare sau agitate, o parte ramane in permanenta in suspensie si provoaca o turbiditate mai mult sau mai putin pronuntata. Intr-un acvariu in care apa este mereu in miscare, sisteme mai mult sau mai putin perfectionate permit pastrarea unei ape limpezi. Aceasta nu prezinta decat avantaje:
– aspectul vizual si estetic este favorizat
– lumina necesara plantelor patrunde mai usor in apa pentru a le atinge

– riscurile imbolnavirilor, mai ales la nivelul branhiilor, sunt limitate
– exista putina sedimentare pe solul acvariului, ceea ce limiteaza colmatarea lui si transformarea materiilor organice.

Produsele azotate si ciclul azotului

Azotul (N) este unul din componentele substantelor dizolvate in apa, provenind in principal din excretia pestilor. De o structura mai mult sau mai putin complexa, ele sunt rapid transformate in amoniac (NH3 sau NH4+), produse foarte toxice pentru toate vietuitoarele mediului acvatic. In aceste conditii intervin oxigenul si bacteriile pentru a transforma amoniacul in nitriti (NO2-), si ei foarte toxici. Alte bacterii, tot in prezenta oxigenului, le transforma la randul lor in nitrati (NO3-), putin toxici pentru pesti, dar care sunt utilizati de vegetale ca ingrasamant. Ansamblul acestor transformari poarta numele de ciclul azotului. Unii pesti se hranesc partial cu vegetale, dar marea majoritate este hranita de acvariofil; uneori exista un surplus de alimente. Ciclul azotului este deci modificat. Este foarte important ca echilibrul acestui ciclu sa fie respectat. De aceea nu trebuie sa mentinem un numar prea mare de pesti si sa nu-i supraalimentam. Este bine sa plantam in acvariu un numar suficient de plante si sa favorizam prezenta si desfasurarea bacteriilor, avand grija ca apa sa fie bine oxigenata, deci reimprospatata. Schimbarile de apa partiale si regulate permit eliminarea surplusului de alimente, si odata cu acesta a diverselor materii organice si a nitratilor neutilizati de plante. Un filtru biologic favorizeaza desfasurarea ciclului azotului.

Bacteriile ciclului azotului

Rare in plina apa (circa 1% din total), bacteriile colonizeaza solul si decorul avand un rol determinant. Ele se dezvolta datorita oxigenului, transformand materiile azotate. In cazul construirii unui acvariu, colonizarea mediului de catre bacterii se efectueaza incet: deci e preferabil sa nu introduceti pestii decat dupa 2 sau 3 saptamani, dupa caz.

Celelalte substante dizolvate

Numeroase alte substante se gasesc in solutie in apa. Continutul lor este in general slab si nu pune probleme, unele sunt chiar foarte benefice, cum ar fi oligoelementele. Sub acest nume sunt grupate elemente diverse, printre altele vitaminele si metalele, in foarte mici cantitati indispensabile vietii.

Fierul de exemplu, intra in compozitia hemoglobinei, pigment rosu al sangelui care vehiculeaza oxigenul captat de branhii. El are si un rol in fotosinteza plantelor, care au tendinta sa se ingalbeneasca cand acesta lipseste.

Manganul este un element la fel de important; el intra in compozitia clorofilei, pigment verde al plantelor, care le permite sa absoarba lumina indispensabila procesului de fotosinteza si sa se dezvolte. Si alte metale sunt prezente in apa; concentratia lor nu depaseste cateva miimi de mg/litru, unele devenind toxice dincolo de acest nivel (cazul cuprului de exemplu) periclitand astfel viata in mediul acvatic.

by Ing. Mircea Oprea

Diferitele modele de acvarii

Acvariile exista sub diferite forme, susceptibile de a se armoniza cu interiorul oricarei locuinte. In mod traditional, majoritatea acestora au o forma dreptunghiulara mai mult sau mai putin alungita; azi se propun recipiente mai mult inalte decat lungi, cubine cau panoramice, special adaptate unor amplasamente. Modelul de baza, cel mai ieftin, este format dintr-o cuva cu o placa deasupra. Se poate adapta si o galerie de iluminare. Apoi, se gaseste un model potrivit acestei galerii continand o dacoratie exterioara, minima, constituita intr-o banda de o anumita marime, in jurul bazei si a partii superioare care sa disimuleze nivelul apei.

Acest tip de acvariu poate fi comercializat singur sau impreuna cu un suport. Uneori el este echipat cu un compartiment de filtrare. Apoi gasim si modele mai sofisticate, reprezentate de acvariile integrate intr-o mobila. In general, recipientul este o cuva de filtrare si o galerie de iluminare, mobila fiind prevazuta cu etaje sau placi din lemn pentru camuflarea pompelor si a diverselor materiale. Ansamblul este incadrat de o decoratie exterioara nelasand sa se vada decat trei fete ale acvariului.

Materialele pentru construirea unui acvariu

Acvariile comercializate sunt aproape in totalitate fabricate din sticla lipita cu ajutorul siliconului. Folosirea acestor materiale este posibila pana la volume de circa 500 de litri, rar depasite in comert. Neutralitatea materialelor si simplitatea relativa a lipirii materialelor fac ca acest sistem sa fie la indemana unui amator mai priceput care isi poate astfel construi, el insusi, recipientul.

Pentru volumele mai mari, se va utiliza rasina de poliester, doar partea frontala a acvariului fiind din sticla. Se mai fabrica si din ciment, aceste ultime doua tipuri de recipiente putand fi vazute in acvariile publice. Plexiglasul, material usor dar care se fisureaza la indoire, este utilizat destul de rar la formele curbate. Exista si mici cuve din plastic utilizate ca recipiente de reproducere sau carantina.

Dimensiunile acvariului

 

Forma cea mai armonioasa este obtinuta atunci cand lungimea este egala cu inaltimea inmultita cu un coeficient ce variaza de la 1,5 pana la 2,5. Inaltimea va fi usor superioara latimii, in afara cazului unui acvariu incastrat, in acel caz solutia fiind inversa. Aceste proportii pot fi respectate pana la o lungime de 1,5 m. Dincolo de aceasta dimensiune apare o imposibilitate, caci, in nici un caz, inaltimea nu trebuie sa depaseasca 0,5 m.

Nu este recomandata folosirea acvariilor prea stramte. Intr-adevar, ca urmare a unui efect optic, un recipient pare mai mic cu o treime atunci cand este umplut cu apa, ceea ce nu produce o impresie agreabila privitorului. Totusi, el poate si interesant daca este asezat pe o mobila de mici dimensiuni; deasupra unui semineu sau a unui mic perete despartitor intre doua incaperi. Greutatea este un element important. Va trebui sa prevedem un suport solid, deoarece acvariul in functiune cantareste destul de mult: la greutatea cecipientului, se adauga cea a apei si a decorului.

Amplasarea acvariului

Locul unui acvariu trebuie sa fie ales cu grija; atunci cand va fi umplut, nu-l vom mai putea deplasa. Alegerea este delicata: trebuie sa punem in acord estetica incaperii, aspectele practice si cele ecologice.
 Aspect estetic
Este evident ca un recipient voluminos se plaseaza intr-o incapere mare, iar un recipient mai mic intr-o incapere pe masura. Se va alege un loc mai intunecos pentru a-l pune in valoare, la o distanta cat mai mare de televizor, pentru a evita concurenta intre acesti doi poli de interes. In mod traditional, un acvariu este asezat langa perete, paralel cu latura sa mare, dar exista si alte posibilitati de expunere. El poate ocupa si un unghi, sau poate fi dispus pe un mic perete de separare intre doua incaperi sau poate fi incastrat intr-un perete.

 Aspect practic
Va trebui sa prevedem o priza de curent in apropiere. Ar fi de dorit si un robinet nu departe, daca nu, sa prevedem o conducta pentru umplere si golire. Daca acvariul este asezat langa perete trebuie sa lasam un spatiu de cativa centimetri pentru cabluri si conducte. Inaltimea la care se aseaza acvariul este un element important; el trebuie sa fie la nivelul ochilor privitorului. Daca este plasat intr-o incapere principala, baza lui trebuie sa se situeze la circa 1 m de sol, astfel, el este vizibil si pentru copii.
 Aspect ecologic
Este imperativ ca lumina solara, mai ales cea provenind de la sud, sa nu atinga direct acvariul deoarece exista riscul de a provoca o dezvoltare a algelor verzi si o crestere a temperaturii vara. E mai bine ca recipientul sa fie orientat spre nord sau spre est. Procedati la mai multe incercari cu recipientul gol inainte de a lua o decizie pe termen lung.

Suportul pentru acvariu

Asa cum am vazut mai inainte, greutatea unui acvariu este foarte importanta; trebuie deci prevazut un suport robust si perfect orizontal. Se va verifica acest ultim lucru cu ajutorul unei nivele cu bula. In comert se gasesc mobile specializate, dar se pot fabrica suporturi cu mijloace propri, important fiind ca greutatea sa fie repartizata uniform. Suportul poate avea aceleasi dimensiuni ca acvariul sau chiar mai mari, insa recipientul nu trebuie sa depaseasca marimea suportului, fie in lungime, fie in latime. Pe suport se aseaza un placaj rezistent la apa de 10 pana la 15, in functie de dimensiunile si greutatea acvariului, el insusi acoperit cu o placa de polistiren de 15 mm grosime, destinata reducerii neregularitatilor suportului. Daca sunteti priceput si aveti rabdare, puteti incadra acvariul si suportul in lemn, in asa fel incat doar geamul frontal sa fie vizibil.

Capacul acvariului

Asezat chiar deasupra cuvei acvariului, el este necesar din mai multe motive:
– evita ca apa sa ajunga pe galeria de iluminare
– limiteaza caderile de praf in apa

– impiedica pestii saritori sa scape din recipient
– limiteaza evaporarea
Acest capac trebuie sa fie din sticla pentru a facilita trecerea luminii; el trebuie curatat in mod regulat. Sub raport practic, mici tacheti lipiti pe partea sa superioara ii usureaza manipularea; unele unghiuri vor fi taiate pentru a permite trecerea tevilor si a cablurilor electrice. Tot din ratiuni practice, mai ales in cazul acvariilor mari, este preferabil sa prevedem mai multe capace mici care sa se ajusteze intre ele.

TREBUIE EVITAT!
 – sa plasam obiecte decorative deasupra acvariului: atunci, accesul la capac este putin practic
 – asezarea unor aparate electrice sub acvariu: este periculos din cauza unor eventuale scurgeri de apa
 – instalarea acvariului in apropierea unui corp de incalzit.